Ce stie femeia?/ Ea sa stearga sticla lampii, sa alinieze clondirile pe corlata,/ Sa fie toate drepte, asa sa tragi cu ata,/ Sa te traga, sa-ti puie ventuzele si sa nu-ti iasa din vorba,/ Ca ce stie ea?" Versurile poetului Marin Sorescu se vor a fi reflectiile unui oltean despre "zapezile de altadata" ale vremurilor traite de parintii si strabunii lui, cand femeia mergea in urma sotului, i se adresa toata viata cu dumneata si, cu exceptia lui, nici un barbat nu-i zarise glezna ascunsa de vesminte.
Cand se vorbeste de primele alegeri de dupa razboi, fie ca discursul este unul comun, fie al istoricului, focalizarea se face asupra falsificarii rezultatelor acestora in favoarea comunistilor.
La nivelul cotidianului, datorita Legii electorale din 1946 s-a produs insa una dintre schimbarile numite, fara exagerare, epocale: toate
femeile din Romania au primit drept de vot. Majoritatea lor nu apucasera macar sa viseze la "egalitatea dintre sexe"! Fara militantism anterior, fara miscari de sufragete, romancele s-au pomenit inzestrate, peste noapte, cu toate drepturile cetatenesti.
Din punct de vedere al istoriei mondiale, faptul ca in fata legii femeile si barbatii au drepturi egale reprezinta o schimbare foarte recenta. Cazul Frantei - un etalon al democratiei europene - poate servi ca reper in evaluarea conditiei femeii din Romania. "Accederea femeilor la egalitatea perfecta ar fi dovada cea mai sigura a civilizatiei noastre si va dubla fortele intelectuale ale umanitatii", pleda romancierul Stendhal in favoarea lor, intr-o "Lettre ouverte aux hommes", in urma cu aproape 200 de ani. Abia la inceputul secolului al XX-lea insa, frantuzoaicele casatorite obtin dreptul de a dispune liber de salariul lor. Dupa inca trei decenii, incapacitatea juridica a femeilor maritate a fost suprimata, sotul pastrandu-si insa dreptul deciziei asupra locului de rezidenta al familiei si autoritatea asupra copiilor. In lunga istorie de pana la 21 aprilie 1944, cand femeile din Franta au obtinut dreptul de a vota si de a fi alese, s-au inscris nume ilustre de militanti pentru egalitatea de gen. Cu presiuni, mitinguri si demonstratii, din 1966 femeile maritate sunt libere sa exercite o profesie fara consimtamantul sotului. In deceniul opt al secolului precedent, autoritatea paterna asupra copiilor se transforma in "autoritate parentala" si e admis principiul de egalitate al remunerarii pentru munci de valori egale. In 1983 se aproba Legea asupra egalitatii profesionale intre cele doua sexe, iar in 1987 se elimina si restrictiile muncii de noapte pentru femei.
Aceasta succesiune de date ilustreaza bine progresia lenta si de data recenta a acordarii de drepturi femeilor, intr-o tara unde democratia are faimoasa istorie. Cat despre suratele romanceâ¦! Bucurestenii ridiculizau in plin secol al XX-lea "feminismul" unei Mite care incalecase, cu un scandalos curaj, bicicleta. Intr-o tara unde biserica a-ncremenit pana-n zilele noastre cu predicarea fricii si supunerii femeii in fata barbatului, spre hazul multora dintre mirii si nuntasii prezenti la cununiile religioase in stil ortodox, la mijlocul secolului trecut, statutul femeii nu era mult deosebit de cel al copilului. Neindreptatita de obiceiurile vechi din satele sudice ale Romaniei la mersul in rand cu barbatul, impiedicata deopotriva de lungimea poalelor si "scurtimea mintii", in unele locuri nu era nici macar strigata pe nume. Fetita numita "taca" trecea repede catre starea de "muica", prin apelativul monosilabic "fa" al tatalui sau al barbatului ei.
Au dobandit femeile drepturi egale cu barbatii, dupa 1946? In raport cu mitul biblic al alungarii cuplului primar pe pamant, Evei i-au sporit poverile vietii. Blestemului de-a naste in chinuri si creste copii i s-a adaugat si greutatea de-a castiga traiul cu truda si sudoare, repartizata initial exclusiv lui Adam.
Prin legislatia democrata adoptata in contextul unei economii precare, exista totusi o egalitate formala, datorita careia femeile se duc la scoli, se angajeaza la lucru pretutindeni, vor cuvanta in intrunirile publice, preiau responsabilitati in afara familiei, isi cheltuiesc salariul dupa plac, divorteaza dupa voie, cresc singure copii. Nu trebuie insa sa faci studii amanuntite asupra fostului regim ca sa ajungi la concluzia ca, deopotriva pentru femei si barbati, democratia e doar pe hartie. Ca si in 1946, la toate alegerile din anii regimului comunist, cetatenii au pus in urne niste buletine de vot, au raspuns - dac-au fost intrebati - prin sintagmele consacrate propagandistic (gen "am votat pentru mai binele nostru"), iar "rezultatele" au fost totdeauna cele decise "la varf", cu mult inainte de ziua votarii.
In viata privata, femeile au continuat sa ramana inferioare barbatilor, defavorizate prin insesi recomandarile politicului. Femeia "cetatean si om al muncii" avea simultan obligatii de "minunata sotie si mama". Ca pentru prima Eva, asupra ei se arunca vina pentru betia, lenea, risipa, destrabalarea ori "greselile politice" ale barbatului. Insasi "problema fericirii", tema de varf a cinematografiei din ultima etapa a regimului, e rezolvata in clasica cheie a tihnei traiului de familie. O imagine-cliseu e cina de seara - cu seful familiei in capul unei mese, cu cel putin trei copii, servit din castronul aburind (pregatit nu se stie cand) de sotia intoarsa ca si el, de curand, din frontul unei glorioase zile de munca. Directoare de combinat
industrial, zootehnista sau deputat in MAN, prin toate obligatiile ei, femeia in regimul comunist e musai "mai egala" decat barbatul.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
