Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideea unei armate europene - discutată intermitent încă din primele zile ale Războiului Rece - a fost readusă în atenție în luna februarie, de către Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean susține că retragerea sprijinului militar al lui Donald Trump pentru Ucraina și atitudinea sa ambivalentă față de Uniunea Europeană arată că blocul comunitar are nevoie urgentă de o forță militară proprie.
Zelenski a reaprins astfel o dezbatere care, în pofida unei istorii îndelungate, nu a reușit niciodată să genereze un consens la nivel european.
Exemplul spaniol
Prim-ministrul socialist al Spaniei, Pedro Sánchez, este liderul european care a susținut cel mai recent ideea lui Zelenski și, potrivit unui sondaj „YouGov”, realizat în 2022, 64% dintre spanioli sunt de acord cu el.
Pe 28 martie, anul acesta, Sánchez a declarat că Europa are nevoie de o forță de apărare proprie pentru a contracara „impulsurile imperialiste vechi ale Rusiei”, mai ales în contextul sprijinului tot mai redus din partea SUA.
El a cerut o armată „cu trupe din toate cele 27 de state membre, sub un singur steag și cu obiective comune.”. Sánchez susține, de asemenea, o integrare economică mai profundă a Uniunii și a propus recent un mecanism de mutualizare a datoriei - inițiativă care a generat controverse similare celor legate de o armată comună a „celor 27”.
În pofida retoricii combative a lui Sánchez, mulți suspectează că apelul său pentru o armată comună a UE are și un substrat de interes propriu.
Premierul se confruntă cu presiuni intense din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite pentru a crește bugetul apărării Spaniei, însă sentimentele antimilitare sunt puternice în țară, iar guvernul lui este susținut de „Sumar”, o alianță de stânga care se opune investițiilor suplimentare în armament și trupe.
Prezentând apărarea europeană ca pe o responsabilitate colectivă și nu ca pe una națională, Sánchez pare să încerce să deturneze astfel atenția de la dificultățile pe care le întâmpină pe plan intern.
Idee veche, context nou
Uniunea Europeană colaborează într-o oarecare măsură pe plan militar. În orice moment, cel puțin un grup de luptă multinațional, format din 1.500 de soldați, se află în stare de alertă. Aceste grupuri au devenit operaționale în 2007, însă, potrivit „Eurocorps” - comandamentul militar multinațional - „problemele legate de voința politică, utilizabilitate și solidaritatea financiară au împiedicat desfășurarea acestora.”
Acestea sunt, desigur, exact tipurile de probleme care ar afecta și o armată a UE, dar la o scară mult mai mare.
Există, de asemenea, Forța Maritimă Europeană, înființată în 1995 de către Spania, Franța, Italia și Portugalia, pentru misiuni de control maritim, intervenții în criză și ajutor umanitar.
Susținătorii unei armate europene afirmă că, deși aceste forțe care colaborează constituie un pilon important al apărării UE, ele nu sunt pregătite pentru conflicte de durată. De asemenea, ei avertizează că UE este prea dependentă de protecția oferită de SUA, idee care coincide, de altfel, cu părerea actualei administrații Trump.
Noțiunea unei armate a Uniunii Europene a fost propusă pentru prima dată la începutul anilor 1950, ca o modalitate de a construi o capacitate militară împotriva Uniunii Sovietice, fără a reînarma Germania de Vest.
Propusă de guvernul francez, inițiativa ar fi reunit cele șase state fondatoare ale UE: Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Italia, Germania de Vest și Belgia.
Un tratat pentru crearea Comunității Europene de Apărare a fost semnat în 1952, dar nu a fost niciodată ratificat. În cele din urmă, Germania de Vest avea să adere la NATO și la Uniunea Occidentală, o alianță militară formată în 1948, iar ideea a fost abandonată.
Această propunere veche de decenii a fost readusă în discuție în 2016. Atunci, ca și acum, amenințarea reprezentată de Rusia a fost amplificată de retragerea bruscă a unui actor militar major.
După referendumul privind Brexitul, în care 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE, premierii Ungariei și Cehiei au cerut formarea unei armate europene. Li s-a alăturat Ursula von der Leyen - pe atunci ministru al Apărării în Germania - care a spus că Europa are nevoie de un „Schengen al Apărării”, făcând referire la zona Schengen cu frontiere libere, formată din 29 de țări, dintre care patru sunt în afara UE.
Predecesorul ei în fruntea Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, afirmase cu un an înainte că UE are nevoie de propria armată pentru „a transmite un mesaj clar Rusiei că suntem serioși în ceea ce privește apărarea valorilor europene.” De altfel, de fiecare dată când apare percepția că aceste valori sunt amenințate, ideea unei armate europene revine în actualitate.
De la Brexit încoace, ideea a câștigat tot mai mult teren. În 2018, a fost susținută de cancelarul german de atunci, Angela Merkel, precum și de președintele francez, Emmanuel Macron.
Donald Trump, aflat la jumătatea primului său mandat, reacționa furios, considerând inițiativa un act de ingratitudine față de NATO: „Înainte să apară SUA, în Paris se învăța deja germana!” scria el pe Twitter, într-o postare referitoare la Al Doilea Război Mondial, prin care încerca să-și inducă în eroare urmăritorii.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene începând din 2019, a reluat apelul pentru o „Uniune Europeană a Apărării” și, luna trecută, a lansat planul „Rearm Europe”(„Reînarmarea Europei”) - o strategie pe cinci ani, care a fost rapid redenumită „Readiness 2030” („Disponibilitate 2030”), după ce Spania și Italia s-au plâns că titlul inițial era mult prea militarist.
Von der Leyen intenționează să mobilizeze 800 de miliarde de euro pentru apărarea blocului comunitar în următorii cinci ani, perioadă după care anumiți analiști cred că Rusia ar putea fi pregătită să atace un membru al NATO sau al UE. Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, s-a declarat și el în favoarea ideii unei armate europene.
Diviziuni și controverse
Cu toate acestea, Kaja Kallas, șefa diplomației europene și vicepreședintă a Comisiei Europene, susține că o armată comună nu este necesară. Mai important, spune ea, este ca cele 27 de armate ale blocului „să fie capabile și să poată coopera eficient pentru a descuraja rivalii și a apăra Europa.”.
Punctul ei de vedere este împărtășit de ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, care afirmă categoric că înființarea unei armate a UE „nu va avea loc”, precum și de Danemarca, care a considerat întotdeauna NATO drept principalul garant al securității continentului.
La rândul său, în perioada în care a fost membră a UE, Marea Britanie a respins constant ideea unei armate europene, susținând că aceasta ar reprezenta o dublare inutilă a structurilor NATO.
Una dintre marile dificultăți practice este legată de finanțare, mai exact de modul în care ar fi susținută o armată formată din 27 de națiuni.
Problema finanțării comune a apărut deja în contextul apelului UE ca statele membre să își majoreze bugetele naționale pentru apărare - dar nici aici nu s-a ajuns la un acord.
În locul împrumuturilor ieftine, sugerate de către Ursula von der Leyen în cadrul planului „Readiness 2030”, țările din sudul Europei, puternic îndatorate, precum Spania și Italia, preferă obligațiuni comune pentru apărare sau granturi similare celor acordate în timpul pandemiei.
Această propunere a reaprins o nemulțumire mai veche în rândul membrilor nordici, mai bogați, precum Germania și Țările de Jos, care se opun inițiativelor comune de finanțare. „Nu Eurobonduri!” a declarat, ferm, premierul olandez, Dick Schoof, după o reuniune a liderilor europeni, organizată la sfârșitul lunii martie.
O altă propunere, sugerată recent de ministrul Economiei din Franța, ar fi creșterea impozitelor, în special asupra celor cu venituri mari.
Sánchez susține că UE ar trebui să reconsidere ideea unei armate comune, tocmai pentru că membrii săi nu au reușit să ajungă la un acord în privința apărării. Dar exact această lipsă de consens este ceea ce ar putea bloca formarea unei forțe armate europene.
De la înființarea lor, în urmă cu aproape două decenii, niciunul dintre grupurile de luptă ale UE - formate de obicei din trupe din trei sau patru țări - nu a fost vreodată activat. Această realitate nu pare să indice faptul că blocul comunitar este încă pregătit să formeze o armată comună a celor 27, comandată de la Bruxelles și trimisă în luptă sub steagul albastru cu stele aurii.
Citește pe Antena3.ro
