Prinşi in vărtejul vremurilor

Factorii politici s-au uitat atent la "resursele umane" din invăţămăntul superior. Prin epurări, pensionări, desfiinţarea posturilor şi rezilierea contractelor, au fost indepărtaţi profesorii "cu probleme". Aspirantul la studenţie trebuia să prezinte un certificat din care să reiasă veniturile părinţilor şi că el insuşi nu este "bandit".
• In doi ani, din analfabet puteai ajunge studentÂ

Factorii politici s-au uitat atent la "resursele umane" din invăţămăntul superior. Prin epurări, pensionări, desfiinţarea posturilor şi rezilierea contractelor, au fost indepărtaţi profesorii "cu probleme". Aspirantul la studenţie trebuia să prezinte un certificat din care să reiasă veniturile părinţilor şi că el insuşi nu este "bandit".

Profesori şi studenţi

Invăţămăntul superior a fost mai puţin afectat de legea propriu-zisă care a reformat şcoala romănească. O serie de măsuri anterioare şi-au pus amprenta asupra corpului profesoral. Cadrele didactice indezirabile fuseseră indepărtate prin diverse metode: epurări, pensionări, desfiinţarea posturilor sub motivaţia economiilor bugetare, neprelungirea contractelor de muncă. Prin decizii ale Ministerului Invăţămăntului Public, la inceputul anilor ’50 s-a "lucrat" şi asupra "compoziţiei sociale" a studenţilor.


"DEFASCIZAREA". "Adaptarea" corpului profesoral universitar la vremurile noi incepuse la finele lui 1944. Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile Unite, semnată de Romănia la 12 septembrie 1944 cerea epurarea "fasciştilor" din aparatul de stat - justiţie, administraţie, invăţămănt. Statul romăn s-a supus cerinţelor internaţionale, ca şi celelalte ţări invinse in cel de-al doilea război mondial şi a adoptat mai multe legi, la finele lui 1944 şi in 1945, care stabileau criteriile epurărilor.

In fiecare instituţie din ţară, inclusiv in universităţi, s-au infiinţat Comisii de Epurare, ce aveau ca sarcină să analizeze activitatea angajaţilor in perioada dictaturii lui Carol al II-lea şi a celei militare instituite de Ion Antonescu. Iniţial, au fost indepărtaţi de la catedră profesorii care făcuseră parte din guvernul Antonescu sau fuseseră apropiaţi de legionari. Astfel, de la Universitatea Bucureşti au fost indepărtaţi Nichifor Crainic de la Catedra de Apologetică şi Dogmatică a Facultăţii de Teologie, Mihai Antonescu, fost ministru de Externe şi vicepremier in guvernul Ion Antonescu, titular al catedrei de Drept Internaţional de la Facultatea de Drept, filosoful Ion Petrovici, istoricul P.P. Panaitescu şi profesorul Alexandru Marcu de la Facultatea de Litere şi Filozofie.


SCOŞI LA PENSIE. Peste 500 de persoane au fost indepărtate din invăţămăntul superior in toamna lui 1947. Comisia ministerială creată cu scopul de a "raţionaliza invăţămăntul superior" i-a avut ca membri pe Traian Săvulescu, Miron Niculescu, C. Tăgeneanu, Constantin Daicoviciu - toţi patru indeplineau funcţia de ministru-secretar de stat - şi Petre Constantinescu-Iaşi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Corpului Didactic. Printre metodele de "raţionalizare" propuse de comisie şi acceptate de ministrul Ştefan Voitec s-au numărat pensionarea pentru limită de vărstă şi suprimarea a circa 300 de posturi din invăţămăntul superior.

Unii profesori şi conferenţiari nu aveau vărsta de pensionare. Au fost pensionaţi, printre alţii, Ştefan Ciobanu, profesor la Catedra de Istoria literaturii romăne vechi, istoricul Silviu Dragomir de la Cluj. Dimitrie Gusti - intemeietorul şcolii romăneşti de sociologie şi Anibal Teodorescu de la Facultatea de Drept care depăşiseră vărsta de pensionare de 65 de ani, dar funcţionau in continuare prin dispensă - ceea ce reprezenta o practică uzuală - au fost de asemenea pensionaţi.


DESFIINŢAREA POSTURILOR. In urma "comprimării" posturilor, in centrul Universitar Bucureşti, Facultatea de medicină a pierdut 29 de posturi, Facultatea de Litere zece, Politehnica - 23, Academia Comercială - 18. Din octombrie 1947, invăţămăntul superior romănesc era mai sărac cu peste două sute de catedre, dintre care mai mult de o sută numai la facultăţile din Bucureşti. Cea mai afectată fiind Universitatea, care şi-a injumătăţit practic catedrele, şi dintre facultăţile acesteia, probabil Facultatea de Litere, unde au dispărut 14.

Deşi au fost publicate in Monitorul Oficial in luna octombrie, căpătănd astfel putere de lege, pensionările şi suprimările de posturi universitare se aplicau incepănd cu 1 septembrie, incălcănd astfel un principiu de drept potrivit căruia legea nu reglementează situaţii petrecute anterior intrării sale in vigoare.


REZILIEREA IN BLOC. La 1 octombrie 1948, toate contractele personalului didactic din invăţămăntul mediu şi superior au fost reziliate, iar Ministerul a incheiat unele noi, "in funcţie de necesităţi". Măsura rezilierii in bloc a contractelor unei intregi bresle era unică in istoria invăţămăntului romănesc.

După toate aceste măsuri, la Universitatea Bucureşti, in anul universitar 1948-1949, dintre cadrele didactice anterioare lui 23 august 1944 mai rezistaseră foarte puţini. Extremele - Facultatea de Filozofie, cu 3,5 procente şi Facultatea de Matematică-Fizică, ce reuşise să menţină peste jumătate din cadrele didactice de dinainte de război.

Locurile lăsate libere au fost rapid ocupate de "oamenii noi" promovaţi de puterea politică. La Facultatea de Litere, in locul lui George Călinescu a fost adus Ion Vitner. O catedră a ocupat şi Nicolae Moraru, unul dintre teoreticienii locali ai "culturii proletare". La Conservatorul de Stat Bucureşti, dramaturgul Marcel Breslaşu a ocupat catedra de istorie a literaturii dramatice.


STUDENŢI CU "ORIGINE SĂNĂTOASĂ". La inceputul deceniului şase, pentru a urma o şcoală medie sau superioară elevii trebuiau să dovedească nu numai aptitudini pentru invăţătură, dar şi că au "origine socială sănătoasă" şi că nu sunt "bandiţi". Biroul Politic al Comitetului Central a elaborat o directivă ce stabilea criteriile de admitere. La inscriere, candidaţii trebuiau să prezinte un formular-tip, care se lua de la Sfaturile Populare şi din care trebuiau să reiasă veniturile părinţilor. Adeverinţa era contrasemnată de reprezentantul local al Ministerului Finanţelor. Actul nu era numai un certificat de sărăcie, ci şi unul de bună purtare: pentru a fi valabil, era necesară şi semnătura unui lucrător al Ministerului Afacerilor Interne, "pentru că poate să fie de origine socială bună, dar să fie un bandit", justifica Gheorghiu-Dej măsura. "Faptul că este fiu de muncitor, de ofiţer, nu indreptăţeşte manifestările huliganice, duşmănoase, participarea la acţiuni impotriva regimului."

In anii 1944-1946, după criteriul originii sociale, la Universitatea Bucureşti erau 0,33% studenţi proveniţi din familii de muncitori şi 15,8 din cele ţărăneşti. După modificările impuse de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, in următorii doi ani procentele se modificaseră, astfel că 16% dintre studenţi erau fii de muncitori, şi 31,2% fii de ţărani.
"Fiii claselor exploatatoare". In opinia conducătorilor partidului, păcatele mai mari sau mai mici ale părinţilor trebuiau plătite inclusiv de urmaşi. "Fiii criminalilor de război, trădătorilor, spionilor, condamnaţilor politici, sabotorilor, celor fugiţi peste hotare, fiii foştilor miniştri sau altor elemente conducătoare ale regimului burghezo-moşieresc" nu erau primiţi decăt la şcoala elementară de patru clase.

Conform hotărărilor de partid sintetizate de Gheorghiu-Dej, "fiii elementelor exploatatoare" nu puteau urma decăt anumite tipuri de invăţămănt: "Ei trebuie indreptaţi către şcolile profesionale pentru muncitori calificaţi, pentru a-i aduce spre producţie. Şi dacă ii indreptăm spre producţie, le schimbăm şi mentalitatea. Vom contribui, prin aceasta, la impulsionarea procesului de restructurare, de schimbare, de deschiaburire, nu forţată, ci naturală." Nu aveau acces la şcoli pedagogice, iar in invăţămăntul superior nu se puteau inscrie la facultăţi precum geologie, filozofie, pedagogie, filologie, istorie, geografie, drept, economie.