x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ospătar de staţiune

0
Autor: Irina Munteanu 03 Mar 2009 - 00:00

Tauber Ernö avea 28 de ani în 1989 şi era ospătar la Hotelul Roman din Herculane. Locuieşte şi acum în aceeaşi localitate, dar lucrează în alt restaurant. Pasiunea sa, încă din copilărie, a fost să strângă într-o colecţie calendare de buzunar.



Ne-a trimis şi la redacţie 24 de calendare ale anului 1989, care vorbesc despre cum se făcea reclamă în acea epocă. "Copii, abonaţi-vă la pu­bli­ca­ţiile ce vi se adresează!", îndeamnă un calendar de la Difuzarea Presei, iar un altul, al aceleiaşi instituţii, spunea: "Difuzarea presei vă oferă o gamă variată de publicaţii prin abo­namente şi vânzare cu bucata". Pe cele de la Loto-Pronosport se poate citi: "Jocul meu preferat loto", "Succes la... loz în plic" sau "Pro­nos­port – mari şanse de câştig", "Pronoexpres, jocul marilor câştiguri". CEC-ul îşi făcea astfel promovare: "... şi câte un leu, dar mereu. Depunând cu regularitate pe bază de consimţământ scris, timpul trece, economiile cresc". Alte două calendare îndeam­nă populaţia să meargă la cumpă­rături: "Vizitaţi cu în­cre­dere artera comercială Craiova, unitate repre­zentativă a co­merţului de stat"; "Vi­zi­taţi cu încredere magazinul universal Cri­nul – Alexandria, unitate reprezentativă a comerţului de stat".

Tauber Ernö povesteşte: "ADAS-ul, Loteria făceau calendare drept materiale promoţionale. Lumea le aruncă de obicei după ce trece anul, dar eu le-am adunat. Cel mai vechi calendar pe care îl am e din 1924, cu o reclamă la Zeiss". El îşi aminteşte cum era să fii ospătar în 1989: "Venise un ordin ca proporţia la mâncare să fie de 1 kilogram de carne la 5 kilograme de legume. De aceea, la masa de seară, alături de friptură mai puneam trei garnituri: mazăre, orez şi fasole verde. Dar toată lumea ar fi vrut numai cartofi prăjiţi. Peştele era obligatoriu pe vremea aceea, ştiţi deviza: «Nici o masă fără peşte!». Le ziceam: «Vă dau carne, dar trebuie să luaţi şi peşte». Se dădea merluciu, bunicel, pentru că nu avea oase, dar şi stavrid. Apăruse un reţetar special pentru produsele din peşte şi se faceau şi pârjoale şi perişoare din peşte. Clientul zicea: «Bine, numai să nu-mi pui peştele în aceeaşi farfurie cu friptura!»...
Veneau atunci mulţi turişti străini la Băile Herculane, care era pentru ei o destinaţie «exotică».


Germanii apăreau în grupuri organizate de câte 30-40-50 de persoane; erau, în general, oameni de condiţie medie, care alegeau Herculane pentru tratament. Aterizau la Timişoara sau Arad şi luau autocarele; stăteau câte trei-patru săp­tă­mâni. Pentru ma­sa unui străin se aloca 100 lei pe zi şi li se ofereau şi antreuri, şi felul unu, şi felul doi, şi o portocală la desert. Un român avea alocată o sumă de numai 40 de lei; mâncau şi românii şi străinii în aceeaşi sală, dar în raioane diferite. Ai noştri vedeau ce mănâncă ceilalţi şi comentau: «Uite, eu sunt în ţara mea şi eu nu pot să mănânc o portocală!». Românii care aveau pile ve­neau şi cumpărau din restaurant salam Victoria, dar în cantităţi mici, câte 300-500 de grame, că eu, ca os­pătar, nu puteam marca mai mult.

Atunci, în 1989, în shopuri nu se mai găseau numai produse străine, ci şi produse româneşti: ulei, în sticle de jumătate, nu ca la Alimentară, unde de multe ori era vărsat, zahăr, ţigări româneşti – Snagov cartonat, RT, Virginia, băuturi precum lichiorul de mentă şi de ciocolată. Dar se găseau în shop şi electrocasnice şi electro­nice. Dacă reuşeai să faci rost de valută, îţi puteai cum­păra un frigider Gorenje sau un televizor Telecolor. Poate că într-o sta­ţiune balneoclimaterică lumea trăia atunci mai bine decât în alte părţi."

Serviciul de email marketing furnizat de