Jurnalul zilei – 5 ianuarie 1989

Presa a început sărbătorirea Elenei Ceauşescu. Pretutindeni – în şcoli, cinematografe, muzee, secţii de producţie şi cluburi muncitoreşti – s-au pregătit în acele zile "manifestări" de omagiere a ei.

Mai bătrână ca El
Presa a fost plină de materiale pentru aniversarea unui rotund al vieţii Elenei Ceauşescu. Peste două zile, cel de-al doilea om al ţării împlinea 70 de ani. În ţară, anul naşterii ei era necunoscut. Se zvonea de mult că e mai bătrână ca soţul ei. Altfel, de ce şi-ar ascunde anii?
S-a bucurat, oare, sărbătorita de aniversare? Potrivit apro­piaţilor ei, ajunsese să creadă că "indicaţiile" în ale­gerea "colaboratorilor", acceptul publicării unor cărţi în străinătate după aranjamentele DIE, aprobarea textelor de cuvântări puse în faţă de Constantin Mitea, consilierul de presă, erau o adevărată muncă şi cercetare ştiinţifică. Că fără aprobarea ei n-ar fi existat nimic din acestea!

Noi = România + Nicolae şi Elena Ceauşescu
Joi a fost ziua de apariţie a săptămânalului România Literară. Revista s-a epuizat din chioşcuri în câteva ore. Oricât de mare ar fi fost cererea pieţei, tirajul nu putea fi suplimentat. Datorită penuriei de hârtie – instalată prin eliminarea importurilor şi trimiterea la export a orice era primit –, toate publicaţiile au fost limitate la un maxim de tiraj.
Primul număr din anul 1989 al României literare – ca de altfel toată presa săptămânii – a fost dedicat aniversării Elenei Ceauşescu. Nici nu se putea altfel, căci toţi redactorii-şefi primiseră încă din 1988 "calendarul ma­ni­festărilor politico-ideologice şi cultural-educative pe anul 1989".  Ca­len­darul începea cu pagina pentru ziua Tovarăşului şi continua cu fila To­va­răşei.  
În primul număr din 89, şi România literară prezintă omagii. "Cu litere de aur în marea carte a ţării" a semnat, bunăoară, preşedintele de atunci al Academiei  Române. O pagină întreagă de poeme publică Ion Crânguleanu. O colecţie de lozinci, de fapt, paginate ca o pictografie: "NOI – ROMÂNIA, NOI – NICOLAE CEAUŞESCU,/ NOI – ELENA CEAUŞESCU, /NOI VIITORUL,/ NOI DESTINUL/ Istoria/ şi demnitatea acestui pământ".

Omagii planificate
Datorită strălucitei gândiri şi îndrumări a Elenei Ceauşescu – a repetat pre­sa –, ţara are realizări ştiinţifice de nivel mondial, învăţământul înregis­trează mari performanţe, cultura s-a dezvoltat etc. Semnatarii fuseseră programaţi cu mult înainte. Articolul din prima pagină a Scînteii ("Stră­lucita personalitate a vieţii social-politice şi culturale a patriei") a fost semnat de Suzana Gâdea, preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialis­te. Ca toate celelalte de aceeaşi factură, fusese scris de anul trecut de către  sec­ţia de presă a CC cu concursul gazetarilor "mobilizaţi" pentru "eveniment".

N-a mai zis Lenin!
"Învaţământul românesc, la temelia formării omului nou, cu o pregătire multilaterală" a fost titlul unei "anchete" de presă. Cadre didactice, studenţi şi elevi au fost chestionaţi pe tema "realizărilor remarcabile obţinute de şcoa­la noastră şi angajarea plenară pentru înfăptuirea obiectivelor edu­caţionale". Lozinci ce ornau şi sălile de clasă şi laborator din gimnazii şi licee sunt intertitlurile articolului:  "Asimilarea celor mai noi cunoştinţe tehnico-ştiinţifice – la baza integrării învăţământului cu cercetarea şi produc­ţia", "A învăţa temeinic, a învăţa permanent – cerinţe ale conştiinţei revoluţionare".
În vremea copilăriei, profesorii studiaseră sub lozinca lui Lenin: "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!". De la elevii lor aflau însă că autorul înţeleptului "îndemn" e Ceauşescu, nu Lenin. "Mărturisind" jurnalistului mândria de a-i fi avut pe Nicolae şi Elena Ceauşescu oaspeţi în şcoală,  elevul Liviu Popoviciu de la Liceul industrial nr. 9 din Cluj a relatat în menţionata "anchetă": "Ne sunt vii în minte îndemnurile secretarului general al partidului, adresate tinerei generaţii: Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi".  

Eroii zilei
Eroii fiecărei zile erau doi – Nicolae şi Elena Ceauşescu. Se-alăturau acelui "lu­minos exemplu" milioanele de români. Cu mici excepţii, ceilalţi eroi po­zi­tivi erau prezentaţi de presă la modul colectiv şi anonim. "Confirmând o frumoasă tradiţie muncitorească, debutul productiv pe 1989 al oamenilor mun­cii de la Întreprinderea de maşini grele din Capitală coincide şi cu pri­me­le succese în muncă, a scris  Scînteia, ilustrând cu fotografia unui fruntaş fără nume. Până în prezent, aici au fost executate peste plan 300 tone pie­se forjate, 4 rotori de turbină, alte numeroase echipamente energe­tice."

Te văd din mormânt!
Printre rânduri se puteau citi însă realităţi nedeclarate în discursul oficial. Criza de carne se voia a fi suplinită prin mijloace precum "impulsio­narea gospodăriilor ţărăneşti". Gazetari talentaţi brodează întâmplări şi personaje cu tâlc şi strecoară "şopârle".  
O întâmplare (ce s-ar vrea adevărată) relatează Flacăra. Pe masa pri­mă­riţei din Gherceşti (Olt), sub sticla biroului, se află fotografia localnicei Ioana Pucă. Primăriţa o întâlnise în urmă cu zece ani, când venise (din cine ştie ce fabrică) aici. Femeia îşi scosese la păscut vaca lângă tarlaua CAP-ului. Să n-o scape cumva în porumbi! – a avertizat-o proaspăta primăriţă. "Da tu cine eşti, fato?" – s-a ocărât bătrâna care se-apropia (încă de-atunci!) de suta de ani. "Sunt noua primăriţă" – se recomandă "fruntea" comunei.  "Bine că spuseşi, fato, că acu puneam ciomagul pe tine" – a fost răspunsul primit.
 După asemenea întâlnire cu satul, în continuare primăriţa şi-a extras energie şi spirit mobilizator privind la fotografia Ioanei Pucă de sub oglinda biroului. Aproape de capătul vieţii  – narează îndrăzneţ  Ion Zubaşcu – Ioana Pucă lăsase fiului său cu limbă de moarte: "Să nu dai vacile din bătătură, să nu le vinzi, să nu le tai, că şi din mormânt te văd".
În consecinţă – în gospodăriile cetăţenilor din Ghermăneşti sunt de trei ori mai multe bovine decât în ferma CAP-ului!

Toată lumea dansează
După ce-şi îndeplineau angajamentele de lucru, urma veselia. Ca despre muncă, şi despre Festival Naţional "Cântarea României" presa a menţinut rubrici curente. 500 dintre sătenii Ruginoasei  – am aflat din asemenea rubrică – au şi statut de artişti amatori. Majoritatea cântă  în cor şi  dansează în echipa cu trei generaţii. Aşa cum s-a scris la ziar, ca un poem a fost  viaţa lor: "Valeriu Nasta spune că are patru ani şi dansează. Gheorghe Podeanu spune că în curând «va da peste  şaizeci de ani» şi dan­sează. Maria Panciuc dansează şi spune că stăpâneşte dansul aşa cum stă­pâ­neşte sapa şi coasa. Ilie Chiriac dansează şi se laudă cu cei patru băieţi ai lui care dansează şi ei (...). Locul întâi la toate şapte ediţii ale Festivalului Na­ţional Cântarea României şi titlul de laureat încununează şi arta, dar încununează şi viaţa, viaţa transmisă prin dans, din generaţie în generaţie".