Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce făceau oamenii obişnuiţi marţi, 9 mai 1989, este greu de spus cu precizie. La nivel public şi oficial, această zi trecea drept una deosebită. În primul rând, la Moscova, apoi în republicile sovietice şi în celelalte capitale "frăţeşti", ale statelor din Europa de Est aflate sub dominaţie sovietică.
În a noua zi a lui Florar se sărbătorea ziua oficială a imperiului multietnic, echivalentul unei "zile naţionale". "23 augustul" românesc, cu tot cortegiul de festivităţi ce-au dat specificul acestei zile înainte de '89, multiplicat, amplificat, "croit" pe măsura unei superputeri, aşa cum era URSS în 1989.
La Bucureşti, presa a scris despre semnificaţia zilei de 9 mai în istoria universală şi în trecutul URSS. Ambasadorul E.M. Tiajelnikov a oferit o recepţie, la monumentele ridicate în Bucureşti pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în lupte s-au depus coroane de flori. O delegaţie reunind oficialităţi române şi engleze a făcut acelaşi lucru la cimitirul de la Tâncăbeşti, unde odihneau militarii din Armata Majestăţii Sale, căzuţi la datorie departe-departe, într-o ţară îndepărtată din Europa de Est.
Pentru "marele frate de la răsărit", 9 mai avea o încărcătură simbolică specială. Cu 44 de ani în urmă, în primele minute după ora 24:00, locuitori ai uriaşei Uniuni au aflat vestea că pentru ei al doilea război mondial lua oficial sfârşit. La Berlin, mareşalul Jukov semna, în numele URSS, armistiţiul cu Germania şi punea astfel capăt războiului pe Frontul de Est. Pe flancul apusean, evenimentul se petrecuse cu o zi înainte, la 8 mai. Astfel că pentru două din cele trei mari puteri învingătoare în al doilea război mondial - Statele Unite şi Marea Britanie - războiul se sfârşise la 8 mai, iar pentru cea de-a treia - Uniunea Sovietică - o zi mai târziu. Ziua de 9 mai era considerată un eveniment în Europa de Est, în vreme ce Occidentul i-a acordat o importanţă mai redusă.
Oficial, la 9 mai, sovieticii sărbătoreau "sfârşitul războiului împotriva fascismului". Participarea Uniunii Sovietice la al doilea război mondial s-a făcut cu pierderi uriaşe, măsurate în vieţi omeneşti şi pagube materiale. Chiar dacă URSS a "umflat" apoi statisticile - incluse ironic în categoria minciunilor cu pretenţii de ştiinţificitate -, cu scopul de a obţine o sumă cât mai mare drept despăgubiri de război, este cert că sovieticii au avut multe de îndurat între 1941-1944.
Cercetări mai recente avansează în dreptul pierderilor suferite de Uniunea Sovietică cifre ameţitoare: peste zece milioane de morţi, mai bine de şase milioane şi jumătate de militari morţi sau dispăruţi, peste cinci milioane luaţi prizonieri de inamic, dintre care mai bine de trei milioane şi jumătate morţi în prizonierat. Când destine de oameni, frânte ori schimbate pe vecie, se numără cu milioanele, însăşi ideea de-a mai ţine socoteala pare vecină cu absurdul.
Începând cu 1945, "Ziua Victoriei" a fost exploatată propagandistic de statul sovietic. Emoţia, durerea şi tristeţile - adevărate - milioanelor de cetăţeni ai URSS care trăiseră nemijlocit drama războiului, pe front, în spatele lui, în teritoriul ocupat de nemţi au fost abil speculate şi fructificate.
Bunăoară, pentru propagandă, veteranii de război s-au dovedit a fi mană cerească. În jurul lor s-a creat un fel de cult, s-au ţesut şi s-au întreţinut legende. Statul le-a acordat unele drepturi în plus faţă de cetăţenii obişnuiţi şi a întors în folosul propriu drama acestor oameni. În jurul datei de 9 mai, veteranii erau invitaţi în şcoli să povestească elevilor despre ororile războiului. An de an, erau chemaţi la Moscova să defileze la parada de 9 mai. Încă o dată, istoria era chemată să lucreze în folosul prezentului.
Războiul a devenit una dintre marile teme ale artei sovietice postbelice. În funcţie de contextul politic, dar şi de înzestrarea nativă desemnată îndeobşte prin vocabula "talent", scriitorii, artiştii plastici, muzicienii ori cineaştii au creat sute de opere. Dintre acestea, unele sunt bune doar ca "fotografii" ale epocii când au fost create. Altele promovează la poate singurul examen sută la sută corect din toate câte există - cel dat în faţa timpului. Traiul în Leningradul ce încerca să reziste sub asediul armatelor germane a fost, bunăoară, izvor de inspiraţie pentru Dmitri Shostakovich: Simfonia a VII-a, supranumită după numele oraşului-erou "Leningrad", a devenit în timp simbolul rezistenţei în faţa invadatorului.
Tot ca efect al războiului, numeroase fetiţe născute în URSS după 1945 au fost botezate cu numele "Victoria". Cea mai înaltă distincţie sovietică şi una dintre cele mai preţioase din lume se chema "Ordinul Victoria".
Medalia din platină, bătută cu diamante şi rubine s-a acordat în mod excepţional, de 20 de ori, fiind deţinută de 17 persoane (trei dintre acestea, printre care I.V. Stalin, au primit-o de două ori). Printre deţinători se numără şi Regele Mihai I al României, care a primit distincţia în 1945. În timp, "războiul sfânt de apărare a patriei" şi victoria împotriva duşmanului fascist au devenit unul dintre "miturile fondatoare" ale statului sovietic.
