x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 10 februarie (vineri)

Calendar 10 februarie (vineri)

10 Feb 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 7:23, a apus la 17:37 ● Luna a răsărit la 9:13, a apus la 23:12 ● Sărbătoare creştină: Sfântul Sfin­ţit Mucenic Hara­lambie; Sfintele Mu­­ceniţe Enata şi Valentina,



Vremea
Vremea a fost închisă în acea zi. Au căzut precipitaţii slabe, izolate, sub formă de ninsoare în regiunile estice. Vântul a suflat slab până la moderat, cu intensificări tre­că­toare în estul ţării. Temperaturile au fost cuprinse între minus 8 şi plus 8 grade, izolat mai ridicate în vest şi sud-vest. Noaptea şi dimineaţa s-a produs ceaţă în vestul şi centrul ţării. În Bucureşti, vremea a fost în gene­ral închisă. Vântul a suflat slab până la mo­derat, iar temperaturile au fost cuprinse între minus 3 şi plus 6 grade. Dimineaţa s-a produs ceaţă slabă.

S-a întâmplat la 10 februarie 1989
Premiul Internaţional pentru Pace, Dezarmare şi Dezvol­tare, instituit de guvernul indian în memoria fostului prim-minis­tru al Indiei, Indira Gandhi, a fost de­cernat pentru anul 1988 pri­mului-ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland, care era, totodată, preşedinte al Comisiei internaţionale pentru ocrotirea mediului ambiant şi dezvoltare
Preşedintele Columbiei, Virgilio Barco Vargas, a procedat la reorganizarea cabinetului ministerial, după demisia a 12 membri ai guvernului, de­se­m­nând cinci noi miniştri, între care două fe­­mei. Ceilalţi au fost reconfirmaţi în funcţii. Demisia colectivă a guvernului a fost determinată de fap­­tul că o parte a membrilor acestuia urma să participe la cam­pania electorală în perspec­ti­va alegerilor parlamentare din luna martie a anului ’90
Al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Italian urma să aibă loc la Roma în perioada 18-22 martie 1989, s-a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul central al P.C.I. din ca­pitala Italiei
PC din Chile a anunţat de­ci­zia sa de a sprijini un candidat unic al opoziţiei la alegerile pre­zi­­denţiale de la 14 decembrie, in­for­ma agenţia I.P.S.
La Madrid s-a deschis târgul inter­na­­ţional de artă contemporană (ARCO '89), la care erau expuse lu­cră­ri­le a peste o mie de artişti din diferite ţări. Manifestarea prilejuia, totoda­tă, prezentarea mai multor lucrări ale unor maeştri reprezentativi ai artei plas­tice a secolului, între care Pi­casso, Dali, Miro, Matisse, Giacometti, Degas, Calder, Moore, Chagall
În conformitate cu programul de con­tinuare a cercetărilor ştiinţifice la bor­dul complexului orbital "Mir", în Uniunea Sovietică a fost lansată nava automată de transport "Progress-40", anunţa agenţia T.A.S.S. Această navă fusese creată în vederea transportării diverselor în­căr­că­turi la bordul complexului ştiinţific orbital "Mir" .

TV 10 februarie 1989
19.00 Telejurnal
19.25 Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu – program de muncă şi acţiune re­vo­lu­ţio­nară. Optimizarea org­an­i­zării întregii activităţi, de la concepţie la realizarea producţiei. ● Redactor Florica Rădulescu
19.45 România în lume. Documentar. ● Redactor Virgil Tatomir
20.05 Copiii cântă patria şi partidul. Program literar-muzical-coregrafic, susţinut de formaţii pioniereşti lau­rea­te ale Festivalului Naţional "Cân­ta­rea României". ● Redactor Ina Sterescu
20.30 Învăţământ – cercetare – pro­du­cţie. Însuşirea temeinică a cu­noş­tinţelor din domeniul ştiinţelor fundamentale – la temelia formării vii­to­­rului muncitor intelectual. ● Redactor Anca Atanasiu
20.50 Rolul familiei în societatea noastră. Răspunderea pentru vii­tor. ● Redactor Alexandru Stark
21.10 Secvenţe iraniene. Documentar
21.25 Univers, materie, viaţă.
Emisiune de educaţie materialist-ştiinţifică. Din tainele naturii. Producţie a Televiziunii din Republica Socialistă Cehoslovacă. ● Redactor Ştefana Bratu
21.50 Telejurnal

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

Căsătorită caut cameră, zona Do­robanţi, Televiziune eventual, menaj uşor
Cooperativa Arta Populară Bu­cu­reşti, Str. Smirdon nr. 14, Sector 3, în­cadrează de urgenţă paznici cu transfer în interesul serviciului
Oferim unei intelectuale cameră mobilată la bloc cu acces, condiţii excepţionale, staţie metrou Armata Poporului

VÂNZĂRI
Vând video recorder Yoko nou. Cumpăr televizor color nou
Peugeot 504 Station. Cumpăr motor Peugeot 504 Diesel
Radiocasetofon dublu excepţional, casete video, ceas, blue jeans adolescenţi, balonsaide, sky, pilotă puf, radiocasetofon mono ceas color, calculator solar. Cumpăr frigider. Aştept provincia
Robot bucătărie Braun, maşină tricotat Ruţa, cort, pat sport, căruţ, Olt­cit nou, sufragerie, canapea Madrigal
Autorizat, vând butaşi crizantemă, Breitner Excort, Promenad Gaguil, Indiana White, Lambitral, October, Japanerin, Spidel (mov, alb, galben). Homaro-Smaudon, Şnoeşmit, margaretă toate culorile
Haină astrahan, diverse obiecte casnice, îmbrăcăminte
Haină marmotă naturală, măsură 44-46, absolut nouă

CUMPĂRĂRI
Cumpăr rechizite filatelice (albume, clasoare, cataloage, pensete filatelice), stilouri vechi, decoraţii, monezi, bancnote, toate vechi, pentru colecţie
Maşini ragaz scoase din uz sau piese vechi
Cumpăr pedală volum, vând reverb EHO spaţial Roland nou
Cumpăr derulator şi maşină de tricotat, absolut noi
Cumpăr Dacia 1300, 1310 stare excepţională, ţeavă duş fix, bucşe teflon auto
Cumpăr urgent cuptor microunde, imprimantă IBMPC, canistre benzină, frigider auto deosebit, instalaţie climatizare, decoraţiuni moderne pentru interior apartament

×
Subiecte în articol: special cumpăr