x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 11 martie (sâmbătă)

Calendar 11 martie (sâmbătă)

11 Mar 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 6:36, a apus la 18:16 ● Luna a răsărit la 8:04, a apus la 23:33 ● Sărbătoare creştină: Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusa­limului; Sfinţii Mucenici Trofin şi Talu



Vremea
În ţară, vremea a fost în general închisă. Cerul a fost temporar noros, cu înnorări mai accentuate în sudul şi în estul ţării. Au căzut precipitaţii îndeosebi sub formă de ploaie, izolat în sudul teritoriului. Vântul a suflat slab până la moderat, cu unele intensificări în estul ţării, din sector nord-estic, cu viteze cuprinse între 35 şi 55 de kilometri la oră. Temperaturile minime au fost cuprinse între –6 şi +4 grade, mai ridicate la sfârşitul in­ter­valului, iar cele maxime, în gene­ral între 6 şi 14 grade. Izolat, di­mi­neaţa s-a produs ceaţă. În Bucureşti, vremea a fost în general închisă, cu cerul mai mult noros. Au căzut, tem­po­rar, precipitaţii sub formă de ploa­ie. Vântul a suflat slab până la mode­rat. Temperaturile minime au oscilat între –1 şi +3 grade, iar maximele, între 6 şi 10 grade.  

S-a întâmplat la 11 martie 1989
 Preşedintele Filipinelor, Co­razón Aquino, dorea o extindere a relaţiilor diplomatice, politice, so­ciale şi economice ale ţării sale cu sta­tele socialiste, a arătat secretarul pentru planificarea economică, So­lita Monsod, într-o convorbire avută cu presa la Manila. Totodată, s-a fă­cut cunoscut că şeful statului filipi­nez urma să efectueze o vizită în RP Chineză
 Adunarea Consultativă Populară – organul legislativ suprem al Indoneziei – l-a reales pe Suharto ca şef al statului pentru încă un mandat de cinci ani. Au fost aprobate, cu acest prilej, direcţiile de bază ale politicii interne şi externe a ţării

TV 11 martie 1989
 13:00 Telex
 13:05 La sfârşit de săptămână.
Satule, vatră frumoasă. Melodii populare. Rubrică de Elise Stan
România pitorească. Frumuseţi vâlcene. Reportaj.
O melodie în primă audiţie. Muzica Mihai Elekeş. Cântă Liana şi Mihai Elekeş
Gala desenului animat
Intermezzo instrumental cu for­ma­ţia condusă de Paul Stângă
Rime de primăvară. Moment poe­tic. Recită actorul Iurie Darie
Farmecul muzicii. Cântă Angela Burlacu
Din Filmoteca de aur tv
Marile momente ale baletului
Telesport
Autograf muzical Alexandru Jula
Redactorii ediţiei: Tudor Vornicu, Ana Potra
 14:45 Săptămâna politică
 15:00 Închiderea programului
 19:00 Telejurnal
 19:25 Sub tricolor, sub roşu steag. Ver­suri patriotice, revoluţionare. Re­dactor Ruxandra Garofeanu. Regia Dan Cojocaru
 19:35 Teleenciclopedia
Istorie şi artă. Carul de la Bujorul
Adaptare la mediu. Mamifere din insula Borneo
Templul Artemizei. Una din cele şapte minuni ale lumii
Redactori: Cornelia Rădulescu, Ioan Ionel
 20:05 Film artistic. Suntem cinci. Producţie a studiourilor din RDG. Premieră tv. Cu: Petra Killing, Mathias Fricke, Bjorn Lorenz, Thomas Dannemann. Regia Richard Engel.
 22:20 Telejurnal
 22:30 Închiderea programului

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

 Institutul de cercetare şi producţie pentru creşterea bovinelor, cu sediu în com. Baloteşti, Sector Agricol Ilfov, Sos. Bucureşti – Ploieşti, km. 21, încadrează în condiţiile respectării prevederilor Legii nr. 12/1971, următorul personal: fotograf, zugravi, tinichigii.
 ICRAL Cotroceni, Str. Doctor Turnescu nr. 1 A, sect. 5, încadrează de urgenţă doi şlefuitori geam şi un gravor geam categ. 1-3 cu domiciliul în Bucureşti.
 Căutăm persoană ajutor menaj permanent zona Drumul Taberei.
 Supraveghez copii vârstă 3-6 ani, la domiciliul meu, Dorobanţi.

VÂNZĂRI
 Vând sistem P.A. difuzoare joase, medii, tetiere, mixer, puteri sintetizator Yamaha PSS. 170 Casio M.T. 500, televizor Cromatic.
 Joc video Sega sistem cu pistol, Dacia 1300, an fabricaţie 1971.
 Barcă fibră de sticlă tip Delfin, fără motor, cu periodic.
 Sufragerie 623, haină bărbătească piele, linoleum pânzat, calorifer, cărucior invalid.
 Vând televizor Saturn, salopetă cauciucată pescuit 48, acvariu, scurtă îmblănită, cuţit vânătoare, vibrator acvariu, extensor, ghete ortopedice cu tijă 42, cârje.

CUMPĂRĂRI
 Cumpăr Fiat 126, indiferent starea, dormitor stil deosebit.
 Preiau contract apartament 3 ca­mere Pţa. 1 Mai – Piaţa 7 Noiembrie, eventual schimb cu două camere chirie, ultracentral.
 Videorecorder stereo Hi-Fi sau mono deosebite, compact discuri Rock, Country.
 Cumpăr Spectrum defect. Vând aparat filmat quartz sigilat, clăpari Caber 37.
 Cumpăr Trabant, video, Telecolor, proteză auditivă, toate noi.
 Carpetă tematică, fotolii Biedermayer, storcător fructe, sfeşnice, fructieră metal, blue-jeans 44 – 46.
 Cumpăr cuţite şi pensule pictură.

×
Subiecte în articol: special