● Soarele a răsărit la 7:06, a apus la 17:53 ● Luna a răsărit la 18:52, a apus la 7:23 ● Sărbătoare creştină: Cuviosul Timotei; Sfântul Eustatie, Episcopul Antiohiei
Vremea
Vremea a fost caldă, iar cerul mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde au căzut precipitaţii reduse cantitativ, predominant sub formă de ploaie pe arii relativ extinse. În rest, ploi izolate. Vântul a suflat slab până la moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile minime au fost cuprinse între –4 şi + 6 grade, mai ridicate la început, iar cele maxime, în general, între +4 şi +12 grade. Pe alocuri, ceaţă. În Bucureşti, vremea a fost caldă, mai ales în primele zile, iar cerul parţial noros. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperaturile minime au oscilat între –2 şi +2 grade, iar cele maxime între 6 şi 10 grade.
S-a întâmplat la 21 februarie 1989
• La Muzeul "Camilo Egas" din Quito a fost inaugurată Expoziţia "Grafica românească contemporană". Manifestarea s-a bucurat de o largă apreciere, fiind o expresie a bunelor raporturi existente între România şi Ecuador, o contribuţie la întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări
• În localitatea Northeim din landul vest-german Saxonia Inferioară a avut loc o amplă demonstraţie împotriva ţinerii unei reuniuni neonaziste în acest oraş. Au participat membri ai sindicatelor, reprezentanţi ai unor partide şi ai unor organizaţii antifasciste. La mitingul organizat cu acest prilej, preşedintele sindicatelor DGB din landul respectiv a relevat că în zona Northeim au fost înregistrate frecvent provocări ale neonaziştilor. Demonstranţii au adresat partidului vest-german apelul de a interzice toate organizaţiile neonaziste din ţară
• Complexul orbital sovietic "MIR" a împlinit trei ani de când a fost lansat pe orbita circumterestră. La bordul său, în 1989, se afla cel de-al patrulea echipaj de bază format din cosmonauţii Aleksandr Volkov, Serghei Krikalev şi Valeri Poliakov. Ei începuseră o nouă săptămână de activitate în spaţiu, care cuprindea o serie de experimente geofizice şi astrofizice, precum şi medicale
TV 21 februarie 1989
• 19:00 Telejurnal
• 19:25 Să trăim şi să muncim în spiritul normelor eticii şi echităţii socialiste. Dezvoltarea respectului faţă de avutul general – obiectiv permanent al activităţii politico-educative. Redactor Florin Brătescu
• 19:40 Industria – programe prioritare. Acţiuni şi iniţiative pentru creşterea volumului de ţiţei extras. Redactor George Radu Serafim
• 20:00 Teatru TV. "Copiii noştri vin acasă" de Dan Tărăchilă. Premieră pe ţară. În distribuţie: Dorina Lazăr, Ana Ciontea, Virgil Andriescu, Boris Ciornei, Sandu Sticlaru, Ruxandra Sireteanu, Valentin Uritescu, Mircea Stoian, Ozana Oancea şi copiii Andrei Duban, Bogdan Carp, Horia Morariu, Iulia Craiu, Mihai Apreotesei, Lucian Traşcă. Redactor Ioana Prodan. Regia artistică Olimpia Arghir
• 21:10 Drumul belşugului. Redactor Lucia Postelnicu
• 21:30 Din frumuseţile patriei. Documentar de Alexandru Satmari
• 21:50 Telejurnal
• 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
• Centrul de estetică a Produselor Industriei Uşoare str. Vulturilor nr. 12, Sector 3, angajează prin concurs: şef birou financiar contabilitate, ingineri textilişti, primitor – distribuitor.
• CIMAC Metaloglobus Bucureşti încadrează următoarele categorii de personal: inginer specialitatea TCM sau mecanică pentru serviciul tehnic, producţie şi investiţii, economist principal pentru activitatea de aprovizionare şi financiar-contabilă. Condiţii de studii şi vechime conform Legii nr. 12/1971.
• Cooperativa Radio Progres încadrează urgent conform Legii 12/1971, cu domiciliul stabil în Bucureşti: primitor-distribuitor cu gestiune piese electronice, şef depozit piese electronice, paznici. Relaţii la biroul Personal Învăţământ Administrativ.
• CIRE, cu sediul în şos. Ştefan cel Mare nr. 1 A, încadrează de urgenţă, în condiţiile Legii nr. 12/1971, ingineri automatişti electronişti, cu experienţă îndelungată în tehnica de calcul.
VÂNZĂRI
• Televizoare Astronaut şi Temp, două tuburi şi piese de rezervă stare perfectă, radio auto marcă deosebită.
• Vând tapet, tensiometru, butelie 7 litri, noi.
• Vând set motor D. 1100, biele, cuzineţi, carburator, geamuri laterale Opel Ascona, pătuţ copil, televizor, reşou gaze.
• Vând valţ de prelucrat cauciucul, matriţă de presat, cizme nr. 44.
• Haină nurcă 46, astrahan 48, capră 42, fustă cu vestă antilopă 40, haină enot.
• Convenabil Wartburg 311 motor nou, pistol vopsit electric.
• Apartament, mobilier, haină sintetică, plapumă, mesadă, căciuli, gulere, rochii, taioare, valize, tub televizor, frigider, aragaz, robineţi, scule diverse.
• Cojoc, blănuri, covoare, sufragerie, fotolii, scaun pian, suport note, cosmetice.
• Vând faţă de masă, mileuri din lasetă excepţionale.
Citește pe Antena3.ro