● Soarele a răsărit la 6:17, a apus la 20:11 ● Luna a răsărit la 21:15, a apus la 7:30 ● Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin din Durostorum; Cuv. Elisabeta (Sfânta şi Marea Luni - Denie)
S-a întâmplat la 24 aprilie 1989
● Horst Schmitt, preşedintele Partidului Socialist Unit din Berlinul occidental, a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. Membru al acestui partid din 1946, Schmitt a îndeplinit din 1976 funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialist Unit din Berlinul occidental, iar din 1978 pe cea de preşedinte
● În Caucazul de Nord, continua lupta împotriva consecinţelor unor uriaşe alunecări de teren survenite în urma ploilor torenţiale şi topirii rapide a zăpezilor din munţi. După cum anunţau autorităţile citate de agenţia TASS au fost distruse total sau parţial 68 de localităţi, 138 km de şosele, 13 instituţii medicale, 22 de cluburi şi 42 de şcoli
Vremea
Vremea a fost în general instabilă şi a continuat să se răcească uşor. Cerul a fost temporar noros. Pe alocuri, au căzut ploi care au avut şi caracter de aversă. S-au semnalat descărcări electrice. Vântul a suflat slab până la moderat, cu unele intensificări, îndeosebi în estul şi sudul teritoriului, cu viteze de 35-45 km/h. Temperatura maximă a fost cuprinsă între 10-20 grade C, iar cea minimă nocturnă, între 2 şi 12 grade C. În cursul dimineţii, în sud-est au fost condiţii de ceaţă. La Bucureşti, vremea a fost instabilă, cu cer variabil, mai mult noros şi vânt slab. Temperatura maximă a fost cuprinsă între 16-18 grade C, iar cea minimă, între 6 şi 8 grade C.
TV 24 aprilie 1989
● 19:00 Telejurnal. 1 Mai - raport muncitoresc
● 19:25 Industria - programe prioritare. În spiritul hotărârilor plenarei CC al PCR
Autofinanţarea - expresie a activităţii eficiente a întreprinderilor. Redactor Octavian Cepraga
● 19:45 Ştiinţa pentru toţi
Resurse vechi... tehnologii noi
Cercetări fundamentale. În căutarea celor mai mici particule ale materiei
Biologie. Adaptarea la mediu: plantele deşertului. Redactor Dana Popescu
● 20:10 Idealuri împlinite (I)
Azi, pe locurile marii demonstraţii de la 1 Mai 1939. Redactor Alexandru Stark
● 20:30 Tezaur folcloric
Pentru rodnicia pământurilor româneşti. Obiceiuri şi cântece de muncă. Redactor Marioara Murărescu
● 21:00 Democraţia muncitorească, revoluţionară în acţiune
Apărarea şi întărirea legalităţii, a ordinii de drept - cerinţe obiective ale edificării noii societăţi în România. Redactor Nicolae Holban
● 21:20 Confruntări de idei din lumea contemporană
Clasa muncitoare, uriaşă forţă revoluţionară. Redactor Lucia Dumitrescu-Codreanu
● 21:35 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Versuri patriotice, revoluţionare. Redactor Elisabeta Mondanos
Regia Silviu Jicman
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● ICMPS - Bucureşti încadrează următorul personal cu domiciliul stabil în municipiul Bucureşti: revizor contabil principal, economişti, ingineri mecanici, ingineri şi subingineri chimişti, fochist medie presiune, paznici.
● Centrul de Calcul CIETC încadrează analişti programatori, ingineri sistem.
● Centrul şcolar Nr. 1 Bucureşti, cu sediul în Str. Vatra Luminoasă nr. 108, Sector 2, încadrează frizer (femeie) şi tâmplar manual.
● Întreprinderea Poligrafică Luceafărul, cu sediul în Bucureşti Str. C. Mille nr. 5-9, încadrează de urgenţă pentru activitatea de pază bărbaţi cu stagiul militar efectuat şi cu buletin de Capitală.
● Unitatea de Mecanizare Transport şi Construcţii Forestiere Militari, cu sediul în Bd. Preciziei nr. 40 A, Sector 6, Bucureşti, încadrează în condiţiile Legii 12/1971 următoarele categorii de personal: strungari, frezori pentru maşini de alezat, honuit şi danturat, rectificatori, sudori - electric şi autogen, mecanici auto.
VÂNZĂRI
● Rochie seară, neagră, modernă, canadiană bărbătească, aparat foto, stilouri, diverse obiecte casnice.
● Aragaz patru ochiuri, butelie, butelie voiaj, recamier, butoaie 200 l, maşină petrol, radio Vef, maşină AlbaLux, schi-bob, diverse obiecte casnice.
● Vând instalaţie moară mălai cu vaiţ de 800 mm şi pietre de 42 pentru uruială.
● Barcă fibră periodic Neptun 23, schiuri nautice, cort. Aştept provincia.
● Videorecorder Akay, derulator, televizor Sport, maşină spălat cu storcător şi încălzire.
● Vând boxe auto, cort, cărucior, convenabil. Cumpăr casetofon mono, Joystik.
PIERDERI
● Pierdut carnet marinar nr. 14636 eliberat de Căpitănia Port Tulcea pe numele Dinescu George Raul. Îl declar nul.
● Întreprinderea de Distribuţie a Energiei Electrice declară nule, fiind pierdute, cleştele de sigilat şi matriţa nr. 493.
● Pierdut carnet marinar cu nr. 7202 eliberat de Căpitănia Portului Galaţi pe numele Mărgărit S. Dumitrache. Îl declar nul.
● Pierdut carnet marinar eliberat de Căpitănia Portului Timişoara nr. 76 pe numele Duţă Ştefan. Îl declar nul.
● Pierdut carnet părţi sociale şi certificat calificare sudor pe numele Andrei Constantin. Le declar nule.
Citește pe Antena3.ro