x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 4 februarie (sâmbătă)

Calendar 4 februarie (sâmbătă)

04 Feb 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 7:31, a apus la 17:29 ● Luna a răsărit la 6:31, a apus la 15:04 ● Sărbătoare creştină: Cuviosul Isidor Pelusiotul; Sfântul Sfinţit Mucenic Avramie



Vremea
Vremea a fost relativ caldă pentru acea perioadă a anului, deşi tempe­ratura aerului a scăzut. Cerul a fost mai mult noros, exceptând sudul ţării. Vântul a suflat slab până la mo­derat, cu intensificări trecătoare la munte şi în nord-estul ţării din sector nord-vestic. Temperaturile au fost cu­prinse între minus 6 şi plus 10 grade, mai ridicate în sud-est. Pe alocuri s-a semnalat ceaţă. În Bucureşti, vremea a fost caldă pentru luna februarie. Cerul a fost degajat, iar vântul a suflat slab până la moderat. Dimineaţa s-a produs ceaţă.

S-a întâmplat la 4 februarie 1989
Secretarul general al partidului Comunist Italian, Achille Occhetto, a avut convorbiri, la Roma, cu pre­şe­dintele Partidului Comunist din Belgia, Louis Van Geyt, informa oficiul de presă al PCI, citat de agenţia ANSA În centrul convorbirii s-au aflat probleme ale Comunităţii Econo­mice Europene
La Luanda a avut loc o în­tre­vedere între vicecancelarul şi mi­nistrul de Externe al Austriei, Alois Mock, aflat în vizită în Angola, şi Sam Nujoma, preşedintele Organizaţiei Poporului din Africa de Sud-Vest (SWAPO). Cu acest prilej au fost discutate aspecte ale problemei namibiene
Preşedintele Somaliei, Mo­ha­med Siad Barre, l-a primit pe mi­nistrul etiopian al Transporturilor şi Comunicaţiilor, care a participat, la Mogadiscio, la tratative privind
ex­tin­derea cooperării economice. După cum releva agenţia MAP, cele două părţi şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu progresele înregistrate în adâncirea conlucrării bila­terale
La Tel Aviv a avut loc convenţia Partidului Muncii din Israel. Delegaţii l-au ales pe Mischa Harisch se­cretar general al partidului
La Lima s-a încheiat oficial primul Congres naţional al Alianţei Stânga Unită din Peru. În cursul unui miting, la care au luat parte mii de militanţi, secretarul general al PC Peruan, Jorge del Prado, preşe­din­tele Comitetului Executiv Naţio­nal al Stângii Unite, a reînnoit apelul la unitatea tuturor forţelor ce compun alianţa, ca unică formă de a realiza obiectivele poporului, de a face faţă crizei cu care se confruntă ţara şi de a obţine victoria la viitoa­re­le alegeri generale din 1990

TV 4 februarie 1989

13:00 Telex
13:05 La sfârşit de săptămână
Muzică populară cu Filuţa Bogdan, Valeriu Sfetcu
România pitorească. Itinerarii botoşănene. Redactor Mădălina Tudor
Cântece pentru dumneavoastră cu Denis Ştefănescu
Din universul desenului animat
Caleidoscop ieşean
Opereta şi interpreţii ei: Cleopatra Melidoneanu
Telesport
Prognoza meteo pe luna februarie
Melodia lunii ianuarie: autor Ion Cristinoiu; solistă Denis Roman
Redactorii ediţiei: Liviu Tudor Samuilă, Irina Nistor
14:45 Săptămâna politică
15:00 Închiderea programului
19:00 Telejurnal
19:25 Sub tricolor, sub roşu steag. Versuri patriotice, revoluţionare. Redactor Mihaela Macovei. Regia Domniţa Munteanu
19:40 Teleenciclopedia. Comori ale pământului.
Aventura cunoaşterii: Energia atomică
Evoluţia omului
Redactori: Cornelia Rădulescu, Ioan Ionel
20:10 Iarna românească. Redactorii emisiunii: Mariana Şoitu, Marin Traian
21:05 Film artistic. Steaua baletului. Producţie a studiourilor sovieti­ce. Cu: Tatiana Katkovskaia, Valeri Panarin, Evgheni Morgunov, Tatia­na Oku­nevskaia, Galea Gorşkova, Andrei Vese­lovski. Regia Aleksei Mişurin
22:05 Telejurnal
22:15 Melodii de neuitat. ● Redactor Florentina Satmari
22:30 Închiderea programului

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

Casa de copii şcolari nr. 9, Bu­cureşti, încadrează, conform Legii 12/1971, mecanic de întreţinere cu autorizaţie de fochist.
Asociaţie locatari încadrează îngrijitoare bloc.
Caut femeie îngrijire copil zona Pantelimon.

VÂNZĂRI
Pian Farster de concert cu coadă scurtă 1,35 x 1,60, cu mecanică englezească, în stare perfectă şi magnetofon Telefunken AEG, Şura Mică, jud. Sibiu.
Trabant 601 limuzină nou, televizor alb-negru, baterii ceas. Cumpăr telecomandă Panasonic Nv 460 sau similar. Aştept provincia.
Maşină tricotat Singer cu cartelă perforată, butelie dublă, scurtă nutrie, hol Luiza, toate noi. Cumpăr televizor color.
Telecolor sigilat, fustă şi rochie blue jeans prespălate, patine Jofa, scurtă piele modernă, radiocasetofon auto, blue jeans Levi’s 48, haină astrahan veritabil şi imitaţie blană.
Vând staţie de voci Yamaha 300 W şi difuzoare de putere, radio dublu casetofon GF 66 Sharp.

×
Subiecte în articol: special