x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 7 februarie (marţi)

Calendar 7 februarie (marţi)

07 Feb 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 7:27, a apus la 17:33 ● Luna a răsărit la 8:07, a apus la 19:12 ● Sărbătoare creştină: Sfântul Par­te­nie, Episcopul Lampsacului.



Vremea
Vremea a fost relativ caldă, iar cerul mai mult senin, cu excepţia nord-estului ţării, unde cerul a fost parţial noros şi au căzut precipitaţii mixte neînsemnate cantitativ. Vântul a prezentat unele intensificări în nord-estul ţării din sector predominant nordic. Temperatura aerului a marcat o scădere uşoară, care s-a resimţit mai ales în regiunile nord-estice. Tempe­raturile au fost cuprinse între minus 8 şi plus 8 grade. Pe alocuri s-a produs ceaţă, îndeosebi în regiunile vestice şi centrale.

S-a întâmplat la 7 februarie 1989
Preşedintele Statelor Unite, Geor­ge Bush, era îngrijorat de creş­te­rea ra­tei criminalităţii în capitala Wa­s­hin­g­ton. Declaraţia a fost făcută prin inter­me­diul purtătorului de cuvânt al Ca­sei Albe, Marlin Fitzwater.
Cea mai ridicată temperatură pen­tru luna februarie din ultimii 111 ani s-a înregistrat în capitala Norve­giei. Mercurul termometrelor s-a ridicat la 13,6 grade. De obicei, asemenea temperaturi se înregistrau la sfârşitul lunii apri­lie. Un "record" similar a fost consemnat în 1878.
Ceaţa şi poleiul au îngreunat viaţa în regiuni întinse din sud-estul Turciei. Din cauza intemperiilor şi-au pierdut viaţa trei persoane.

TV 7 februarie 1989

19:00 Telejurnal
19:20 Dezvoltarea proprietăţii socialiste – cerinţă legică, baza progresului neîntrerupt al ţării, a ridicării nivelului de trai al poporului. ● Redactor Victor Teodoru
19:35 Industria – programe prio­ritare. Investiţiile energetice – cât mai grabnic în funcţiune. ● Redactor George Radu Serafim
19:55 Teatru tv. Grădina cu trandafiri de Andi Andrieş. În distribuţie: Virgil Andriescu, Mirela Nicolau, Răzvan Vasilescu, Coca Andronescu, Ion Lemnaru, Cristian Şofron, Oana Sîrbu, Marian Lepădatu, Violeta Berbiuc, Dumitru Dimitrie, Penea Traian. ● Redactor Constantin Paraschivescu. Regia artistică Constantin Dicu
21:30 Idei în acţiune. Proba răspunderii. ● Redactor Alexandru Stark
21:50 Telejurnal
22:00 Închiderea programului

Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

Centru de Perfecţionare a Cadrelor de Informatică, Calcul Electronic şi Consultanţă ţine concurs la data de 27 februarie 1989 la sediul din Şos. Odăi nr. 20, Sector 1, pentru ocuparea a: 16 posturi de analist-programator pr. III, un post programator (inginer) de sistem pr. III, două posturi de analist-programator, patru posturi de programatori (inginer) de sistem, pentru laboratoarele de cercetare-proiectare asistată de calculator, conducerea proceselor tehnologice, sisteme informatice de gestiune şi baze de date. Înscrierile se fac la data de 22 februarie 1989, la biroul Personal, Bd-ul Armata Poporului 1-3.
Cooperativa Prestarea Bucureşti, Str. Filliti nr. 17, anunţă încadrarea prin concurs a două posturi de ope­ratori maşini Xerox.
Întreprinderea de stat cu sediul în Bucureşti, Bd. Gh. Gheorghiu Dej nr. 42, etaj 3, Sector 5, cu lucrări de construcţii montaj numai în Munici­piul Bucureşti, încadrează de urgenţă: muncitori calificaţi în meseriile: dulgheri, zidari, fierari betonişti. Se asi­gură cazarea la căminele de nefa­milişti.

VÂNZĂRI
Magnetofon Rostov sigilat cu boxe, Telecolor 4106 nou, motor Mobra, bicicletă Pegas model deosebit.
Sufragerie Living, 4 nurci canadiene, ciorapi medicali, două şez­lon­guri aluminiu, covor persan, maşină de spălat rufe mică, haină piele (da­mă).
Vând cameră tineret Brânduşa-Lux, modul masă bucătărie, rafturi cu­ier hol, covor pluşat, frigider, ara­gaz două ochiuri, magnetofon portabil, minicalculator, cizme 44, ghete cu patine 45, lustră, trusă masă voiaj.
Vând motor drujbă şi lanţuri.
Redresor auto, pompă zugrav, polizor, benzi, casete. Cumpăr dubluradiocasetofon stereo sau mono.
Vând magnetofon Orbita semiprofesionist Deck, combină musicală Romantica.
Vând motoare barcă Neptun 23 şi Vihr 30.

×
Subiecte în articol: special februarie