Cât cântăreşte o etichetă?

Împreună cu o echipă de control al oamenilor muncii am întreprins, în această săptămână, un raid-anchetă în mai multe unităţi prestatoare de servicii către populaţie din municipiul Piatra Neamţ. Iată constatările noastre: Primul popas – la Casa Modei.

- La raionul de încălţăminte aşteptăm mai bine de un sfert de oră până ce gestionara Maria Socea îşi face timp şi pentru noi. Întrebăm de sandale. "Nu avem, nu-i sezonul", vine răspunsul. Şi, totuşi, în vitrină se aflau câteva perechi. Că în magazie avea mai multe modele, mai frumoase, bineînţeles, e cu totul altă poveste. "Nu le scot la vânzare, pentru că sunt încercate des şi se uzează?!" Păi, cum să le vândă aşa "uzate" feţelor mai alese pentru care, fireşte, sunt reţinute? Dar cu clientul obişnuit cum rămâne?

- Ca în povestea cu ulciorul, gestionarei Maria Rusu, de la Secţia de tricotaje, cântarul i-a făcut figura de astă dată. Cântărind două pulovere, acul nu "voia" să indice nicidecum cantitatea înscrisă pe bonurile însoţitoare. Iar diferenţele nu erau deloc neglijabile. Unuia îi lipseau 160 grame, celuilalt - 120. Deci, dintr-un foc, urma să se încaseze suplimentar aproape 100 de lei. Şi asta numai de la două comenzi... La comenzile pri­mite cu materialul clientului nici nu se mai obosesc să mai cântărească firul. Cât aduci atâta intră. Şi dacă-i mai mult cu atât mai bine! Lipsa de gramaj este pusă când pe seama croitului, când pe cea a... etichetelor de pe bobine. Să fim serioşi! Cât poate cântări o etichetă? Sau la croit se poate pierde mai bine de o treime din greutatea puloverului?

- Destule nereguli am întâlnit şi la Secţia de lenjerie. Rochii, bluze, fuste, perdele, lenjerii erau aruncate peste tot, chiar şi pe jos. "Tocmai  venise un client să-şi ridice comanda. N-o găseam şi, de aceea, era răscolit aşa", se scuză muncitoarea Angela Cucoară. Normal, la aşa ordine în evidenţa comenzilor... aşa dezordine în unitate. Ne refe­rim, aici, la cele trei rochii gata croite, dar fără bonuri, precum şi la comenzile primite din ia­nua­rie şi încă neonorate. Explicaţiile şefei de secţie, Mariana Grădinaru, oricât de insistente, nu pot convinge că aceasta-i doar o situaţie de moment.

- Dacă e să facem "o reclamă" pentru servicii­le oferite populaţiei de Centrul de spălătorie şi curăţătorie chimică nr. 1, o facem. Avem su­fi­ci­ente detalii. Să începem, de pildă, cu promptitudinea în onorarea comenzilor. Ei bine, de la data de 14 februarie a.c. sunt lenjerii neaduse încă de la spălat. Apoi, trebuie amintită "estetica" hai­nelor deja "curăţate". Dar mai poţi vorbi oare despre estetică dacă unele arată ca vai de ele? Ba puţin descusute, ba şifonate. E concludentă reclama? Întrebarea o expediem pe adresa Cooperativei "Înfrăţirea".

- Iată însă şi o întrebare pentru Cooperativa "Electrometal": De ce programul de funcţionare a Secţiei de reparaţii radio-tv nr. 1 este doar până la ora 19:30, din moment ce emisiunea la televizor începe la 19:00? Oricât de operativi ar fi lucrătorii de aici, în jumătate de oră tot nu pot face mare lucru.

- Secţia geamuri nr. 1, de pe Bulevardul Traian, ai crede că aparţine mai degrabă şefului de unitate, D. Mustea, decât Cooperativei "Pres­trea". Nu­mai aşa s-ar putea justifica de ce are pri­mi­te atâtea co­menzi fără chitanţe. Iar, totuşi, când taie chitanţă, are el grijă să-şi scoată şi de aici ceva. Bu­nă­oară, pe o comandă erau trecute, ca necesar, 3 m de ramă (34,6 lei/m), dar, în realitate, era nevoie doar de 2,6 m, iar pe alta 2 m, folosindu-se 1,4 m. Parcă trezit la realitate, şeful de unitate spune, ca pentru sine: "Neapărat trebuie să-mi pun ordine în hârtii". Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Concluzia e clară. Respectul faţă de cetăţean, faţă de propria meserie, promptitudinea şi ca­litatea serviciilor către populaţie lasă uneori de dorit. Iată de ce intervenţia factorilor de răspundere este pe cât de necesară, pe atât de urgentă.
Tina Condrea, Ceahlăul, jud. Neamţ, nr. 2699 din 1989