Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În primăvara lui 1989, la IMAIA Bucureşti (Întreprinderea Mecanică pentru Agricultură şi Industrie Alimentară) a început să circule un zvon legat de obligativitatea mâncatului la circul foamei. Evident, era vorba despre "dreptul" muncitorului de a lua masa la cantină, doar că orice "drept" se traducea printr-o obligaţie.
Zvonurile se răspândiseră şi prin alte medii, dar o primă confirmare le-a fost dată angajaţilor întreprinderii o dată cu prima comandă clară. "Am auzit asta mai întâi ca zvon care circula printre colegi. Ar fi fost următorul pas după lipsa acută de mâncare din magazine şi introducerea alimentelor de bază pe cartele. De obicei, toate zvonurile negative se confirmau după o perioadă, iar asta s-a întâmplat la câteva luni după ce deja lumea începuse să comenteze, când am fost chemată la directorul general şi mi s-a prezentat o comandă de automate de supă pentru utilarea circului foamei de la Complexul Unirii. Urma să le prezentăm un prototip care ar fi fost pus în funcţiune la cantina de la Unirii, apoi să producem aceste automate pentru toate celelalte "circuri ale foamei" din Bucureşti şi din ţară. Viitorul nu suna bine deloc. Deja ne vedeam toţi la coadă la cantinele enorme, luându-ne supa de la dozator pe bonuri şi ducând-o în sufertaş la copii, acasă", povesteşte Ioana Eugenia Mihailov, fost inginer şef desfacere al întreprinderii bucureştene IMAIA.
Cu ajutorul automatelor de supă şi al altor ulterioare dozatoare pentru diverse mâncăruri, a devenit populară expresia edificatoare în epocă pentru "silueta" oamenilor muncii din România: "ascuţit/slab ca lupta de clasă" – sintagmă care-şi avea rădăcinile în principiile comunismului din anii ’50. Se pare că "tovarăşul-mult-iubit" încerca să experimenteze pe clasa muncitoare tratamentul pe care Nastratin Hogea i l-a aplicat măgarului său. Dacă ar fi reuşit, după cel mult un an s-ar fi supărat şi el pe românii morţi de foame aşa cum Nastratin Hogea s-a supărat pe bietul măgar care a murit "chiar când se obişnuise să nu mai mănânce". "Numele oficial al circului foamei care ne aştepta din primăvara lui 1990 era «complex agroalimentar».
Era prevăzut cu pieţe publice şi cu o imensă sală de mese, un fel de supermarket imaginat de conducătorii regimului socialist pentru a centraliza distribuţia de alimente", mai spune inginera de la fosta IMAIA. Femeia îşi imagina deja cum România s-ar fi transformat într-o "Oceanie" descrisă de Orwell în romanul "1984".
"Mai întâi au apărut construcţiile. Vedeam cum se ridicau pe lângă noi, de la o zi la alta, ca o ameninţare. Ne simţeam ca acei condamnaţi la moarte care erau obligaţi să privească ridicarea spânzurătorilor unde urmau să fie ucişi. Ne era frică să vorbim despre asta, pentru că nu ştiam cine ne va «turna» dintre rude, vecini sau prieteni. Nu aveam încredere în nimeni, iar dacă auzeam ceva şi comentam, o făceam întotdeauna fără să ne exprimăm opinia în public", îşi aminteşte Ioana Eugenia Mihailov. Din fericire, scenariul de groază nu a devenit realitate, cu toate că românii s-au aflat la numai câteva luni distanţă de el. Până în decembrie ’89, doar două circuri ale foamei au fost terminate. Unul dintre ele, cel din cartierul Pantelimon, a devenit ulterior parte din piaţa Delfinul. Al doilea face parte din complexul comercial Unirea. Multe alte "circuri ale foamei" au fost doar în parte construite, în diferite părţi ale Bucureştiului şi s-au transformat în Mall-uri: Bucureşti Mall, City Mall sau Plaza România. Un alt "circ al foamei" a fost transformat în Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, la Timpuri Noi. Altele au fost demolate.
Citește pe Antena3.ro
