La sediul brigăzii cooperativei "Întreţinerea" din Str. Povernei nr. 18, ne-am prezentat în postură de solicitanţi. Aspectul din interior – dezordine, pete pe tavan, geamuri lipsă la o fereastră – nu se potrivea câtuşi de puţin cu firma…
O funcţionară ne-a întrebat, încă de pe culoar, ce dorim; i-am spus - o lucrare simplă, de consolidare a unui glasvand, care presupune operaţii de zidărie şi de vopsitorie-zugrăvire. Am fost conduşi la maistrul Ion Petre, care ne-a răspuns "prompt": "Nu avem zidari, nu avem zugravi, nu avem ce vă face". Insistând, a mers totuşi cu noi la şeful de echipă Paul Fleancu, care cu greu a consimţit... să ne noteze adresa: "Într-una din următoarele zile o să vină cineva"...
Când anume, în ce condiţii va fi executată lucrarea, aşadar, o primă mostră a lipsei de solicitudine. Ne-am adresat şi şefului de brigadă, Romică Mustaţă. Tot fără succes: "Nici nu se pune problema, nu avem lucrători disponibili". Spre surprinderea noastră însă, dorind să vedem - în calitate de reporteri, de astă dată - fişele de pontaj ale lucrătorilor, am aflat că acestea nici nu există, că se practică un fel de "sistem centralizat". În astfel de condiţii, urmărirea "răspândirii" pe teren a lucrătorilor se... bizuie doar pe memoria şefilor de echipă. Iar memoria joacă... feste.
Maistrul Ion Petre, de exemplu, ne-a... oferit trei variante atât în ceea ce priveşte repartizarea la punctele de lucru, cât şi numărul celor aflaţi în concediu de odihnă. Ne-a mai rămas, aşadar, o singură posibilitate, de a vedea cu câtă eficienţă şi rigoare se lucrează. Să discutăm la faţa locului, la beneficiari. Ne-am dus, în consecinţă, însoţiţi de maistru, la şantierul de la Spitalul clinic de oftalmologie, unde se impune amintit lucrările ar fi trebuit încheiate la finele anului trecut, după cum ne-a spus dr Cicerone Cristea, directorul spitalului. Mai este nevoie să precizăm că orice întârziere creează mari dificultăţi în funcţionarea acestei mari unităţi sanitare?
Dar iată şi unele dintre motivele care conduc la tergiversări. Pe casa scărilor ne întâlnim cu un tânăr lucrător. Nicolae Radu, care cobora în mare vitează purtând două sacoşe cu sticle goale, de un litru. "Unde mergi?" "După bere - ne-a răspuns. M-a trimis meşterul, Florin Roşu." La unul din etaje, de la o lucrătoare aflăm că şi alţi doi meseriaşi sunt plecaţi la târguieli. La subsol nu găsim decât... uneltele echipei de instalatori. "Unde vă sunt lucrătorii?", îl întrebăm pe Ion Petre. "Nu ştiu, mă mir şi eu că nu i-am găsit" - ne răspunde intrigat acesta. În ceea ce ne priveşte, nu suntem atât de miraţi. Atunci când şeful de formaţie vine la un punct de lucru atât de important doar în "vizită", atunci când nu sunt urmărite, aşa cum se cuvine, ceas de ceas, ordinea şi disciplina, nu e nimic surprinzător în faptul că lucrurile se prezintă cum am constatat.
Să vedem însă care este părerea tovarăşului Aurel Olaru, preşedintele cooperativei "Întreţinerea", pe care l-am informat noi despre ceea ce se petrece în unităţile din subordine:
- Ceea ce ne semnalaţi constituie, într-adevăr, serioase deficienţe din activitatea brigăzii din Str. Povernei nr. 18. Vă asigurăm, nu vom rămâne indiferenţi. Că nu s-a intervenit până acum, că asemenea practici, în contradicţie cu cele mai elementare norme de ordine şi disciplină, nu au fost înlăturate, este nu numai vina şefilor de formaţie, ci şi a noastră. Va trebui, de aceea, să întărim controlul la toate nivelurile şi să luăm cu fermitate măsurile care se impun.
Este şi cazul, este şi timpul. Şi la "Întreţinerea", ordinea şi disciplina trebuie să reintre în drepturile fireşti. Iar în acest scop nu e nevoie de o exigenţă declarativă, ci de măsuri practice, operative şi eficiente.
Marin Cioeba, Sorin Roşca-Stănescu - Informaţia Bucureştiului nr. 10977 din 1989
Citește pe Antena3.ro