Un fapt care a particularizat anii ’80 în România a fost introducerea "raţiei" şi a cartelelor la alimentele de bază.
La trecerea dintre anii 1981 şi 1982, produsele alimentare de import precum cafeaua, citricele şi condimentele au dispărut imediat ce stocurile din magazinele şi depozitele locale s-au epuizat. Raioanele de mezeluri, carne, produse de panificaţie, dulciuri, lactate şi brânzeturi s-au golit.
În restaurante – cu excepţia celor cu regim special, frecventate de străini – domina meniul vegetarian. Nelipsitului amestec în variate combinaţii de verdeţuri nu i se zicea "mâncare de post", ca în cotidianul local, ci "ghiveci călugăresc". Public se vorbea cu tot mai mare insistenţă de grija partidului pentru sănătatea populaţiei. "Expresie" a acesteia ar fi fost un anume "programul raţional de alimentare a populaţiei" emis de Ministerul Sănătăţii. Nu se publicase însă pe-atunci nicăieri "raţia naţională de alimente", căci ar fi atras îndreptăţite critici internaţionale pe tema încălcării (şi în acest fel) a "drepturilor omului" în România.
Autorităţile nu declarau nimic nici despre criza financiară. Dimpotrivă, în discursurile sale triumfaliste, liderul etala realizări, comparaţii şi cifre concludente mersului "tot înainte". În şuvoiul de raportări şi angajamente nu şi-au aflat niciodată loc menţiuni despre datoria externă contractată de România în anii ’70, dobânzile şi termenele de scadenţă ori despre eficienţa împrumuturilor. Cel care hotărâse împrumutul decisese tot de capul lui şi cum să-l înapoieze!
Până la moarte, Ceauşescu n-a recunoscut că greşise în planul lui. În întâlnirea cu Gorbaciov din 4 decembrie 1989, bunăoară, i-a învinuit pe şefii de întreprinderi că ar fi contractat credite de investiţii prin mecanismul prost înţeles şi greşit aplicat al "autogestiunii financiare".
Ce ştiau românii în anii ’80? Auzeau, pe de-o parte, de la Radio Europa Liberă, că România avea datorii în străinătate şi că le rambursa prin mari exporturi de produse agricole. Nici jurnaliştii postului american nu cunoşteau însă precis cuantumul, scopurile ori eşalonarea ratelor şi dobânzilor. Pe de altă parte, tot de prin 1981, presa şi discursul public din România menţiona campanii permanente pentru reducerea şi eliminarea importurilor, economisirea energiei şi materiilor prime, refolosirea materiilor prime şi materialelor, îndemnuri la austeritate atât la locul de muncă, cât şi acasă.
Fără publicitate fuseseră introduse cartelele şi raţiile la alimente precum pâinea, carnea, făina, zahărul, uleiul, ouăle, salamul, untul. Consiliile populare orăşeneşti făcuseră liste cu cetăţenii, arondând fiecare familie unei alimentare. În funcţie de membrii ei, gestionarii-şefi ai magazinelor de profil făceau tabele lunare cu raţiile "cuvenite". Românii din mediul rural n-aveau decât să şi le producă singuri – ca în economia medievală! – sporindu-şi ocupaţiile agricole în gospodăriile individuale şi la CAP.
A făcut cineva grevă la introducerea raţiilor alimentare? Nu s-a zvonit nimic. După câteva luni de buluceli şi îmbrânceli la cozi, ordinea raţionalizării a fost stabilită pentru aproape un deceniu. De teama diplomaţilor şi a ziariştilor străini, bucureştenii o duceau ceva mai bine. Cisternele cu lapte şi frigoriferele via Bucureşti erau privite însă cu ură pe toate drumurile ţării! De-acolo venea tot răul şi tot acolo se trăia mai bine! – judeca "provincia". Adulţii şi vârstnicii povesteau generaţiei tinere cum trăiseră în copilărie şi tinereţe fără magazin alimentar, apă curentă şi curent electric. Mâncau magiun fără zahăr şi carne o dată la săptămână...
Noi "măsuri" a luat presa. Din motive de precauţie – nu cumva reportajele despre hoţi, speculanţi şi lipsuri alimentare să-i inspire pe străini – a fost desfiinţată şi emisiunea "Reflector" a Televiziunii Române, specializată în anchetele sociale.
Atent la formalismul cadrului legal, Ceauşescu trecuse prin Consiliul de Stat un decret care legifera starea de fapt, sancţiunile şi pedepsele care urmau a fi aplicate "infractorilor".
Decretul Consiliului de Stat nr. 306/1981 privind măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei fusese publicat la 9 octombrie 1981 în Buletinul Oficial al RSR, partea I, nr. 77. Şi prevedea următoarele:
Art. 1. Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei.
Dispoziţiile alineatului precedent nu se aplică în cazul cumpărării de legume, cartofi sau fructe în scopul aprovizionării de iarnă.
Cu pedeapsa prevăzută în alineatul 1 se sancţionează şi cumpărarea de pâine sau alte produse făinoase pentru a fi folosite la furajarea animalelor.
Art. 3. Consiliile populare sunt obligate să ia măsuri ca unităţile comerciale de stat şi cooperatiste să vândă zahăr şi ulei numai cetăţenilor care au domiciliul sau care sunt încadraţi în muncă la unităţile din localitatea respectivă.
În localităţile mari, consiliile populare pot stabili magazine pentru aprovizionarea cu zahăr şi ulei a populaţiei din zona acestora, în sco-pul asigurării unei desfaceri ritmice, evitării aglomerării şi deplasării cetăţenilor.
Art. 4. Personalul unităţilor comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantităţile şi condiţiile stabilite de consiliile populare.
Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."
Decretul 306/1981 a alimentat revolta românilor din 1989, euforia uciderii cuplului Ceauşescu şi mentalul colectiv cu "ceauşistele" cozi şi raţii alimentare.
Citește pe Antena3.ro