Istorii cu brigadieri

În august 1989 se împlineau cinci ani de la instituirea Zilei brigadierului. Iniţiativa era trecută, fireşte, în contul lui Nicolae Ceauşescu. "Ziua brigadierilor, intrată în tradiţia democrată a întregului nostru popor, scrie Informaţia Bucureştiului, semni­fică unanima recunoaştere a contribuţiei tinerei generaţii la tot ceea ce am înfăptuit şi înfăptuim în timpul tânăr al României de azi."

La în­ce­pu­tul verii lui 1984, în cadru festiv, era inau­gurată o nouă lucrare de infrastructură - Canalul Dunăre-Marea Neagră. Parte din lucrări fuseseră făcute de tinerii utecişti, elevi şi studenţi. Canalul din vremea lui Cea­u­şes­cu jucase şi rol de "şantier naţional al tineretului", cântat ca atare de propagandă. După trei luni de la inaugurare, efortul tinerilor şi-a găsit încă o dată răsplata: o zi din august a fost dedicată omagierii brigadierilor, adică tinerilor care construiau, la propriu, edificiile patriei socialiste.

Aniversarea oferea ziarelor prilej de numărători şi statistici. După so­co­tea­la prezentă în Flacăra, România nu­mă­ra în 1989 peste 200 de şantiere "în care tinerii contribuie la permanenta înălţare a patriei". Spre exemplificare erau amintite Canalul Dunăre-Bu­cu­reşti şi sistemul de îmbunătăţiri funciare din Câmpia Buzăului.

"In­for­ma­ţia Bucureştiului", ziarul Comitetului Municipal de Partid Bucureşti, inventaria şantierele din aria teritorială "de competenţă". Reieşea că în ultimele două decenii ale regimului comunist, în Capitală funcţionaseră trei şantiere naţionale, trei municipale şi 160 de şantiere locale. Dintre cele considera­te de importanţă naţională era amin­tit Şantierul naţional al tineretului pentru amenajarea complexă a râului Dâmboviţa din zona Ciurel.

Vara, grupuri de elevi şi studenţi din toate judeţele ţării mergeau pe şan­tier. Organizarea deplasării revenea organizaţiilor locale ale Uniunii Tineretului Comunist, împreună cu instituţiile de învăţământ mediu şi superior.
Bunăoară, în ultima lor va­can­ţă de utecişti, Liceul Agroindustrial Hârşova şi Liceul Industrial nr. 3 Med­gidia au mers pe Şantierul Na­ţional al Tineretului Sculeni-Tuto­va-Gorban, din judeţul Iaşi. Şantierul avea ca scop introducerea unor te­re­nuri inutilizabile în circuitul agricol. Elevii constănţeni, câte 50 de la fiecare din cele două licee amintite, compu­neau o brigadă. În total, 100 de tineri brigadieri, conduşi de comandantul de brigadă, maiştri-instructori şi de elevul comandant Ionel Apostol.

Câte o scrisoare trimisă de conducerea şan­ti­erului conducerii celor două li­ce­e aprecia munca elevilor cu calificativul "Foarte bine", "pentru con­tri­bu­ţia adusă la realizarea sarcinilor de plan ale şantierului, la educarea co­mu­nistă, revoluţionară, prin muncă şi pentru muncă, a tinerilor bri­ga­di­eri". Despre istoria şantierelor ce fo­lo­seau munca tinerilor, în 1989 se mai spu­neau doar fraze de tipul "fac parte din tradiţia democrată a poporului nos­tru". Când apăruseră, în ce context, cu ce costuri şi efecte părea să con­­teze mai puţin. Exploatate la ma­ximum de propaganda primilor ani ai "dictaturii proletariatului", şan­ti­e­rele au fost ulterior asociate cu "ob­se­dan­tul deceniu".
Brigadieri, muncă vo­lun­tară, depăşirea nor­me­lor, o ţară no­uă, entuziasm. În lipsa unor apa­rate de măsură, entuziasmul miilor de oameni care au lucrat la Bum-beşti-Li­­vezeni sau în Lunca Prutului este în egală măsură dificil de probat, ca şi de in­firmat. Însă dincolo de pro­pa­­ganda susţinută de regim prin presă ori lite­ra­tură, de pe urma mun­cii a mii de oa­meni pe şantierele na­ţi­o­na­le ale ti­ne­re­tu­lui au rezultat lu­crări de infrastructură utilizate şi astăzi.

La sfârşitul lunii ianuarie 1948, Co­mi­sia Ministerială pentru Re­dre­sa­re Eco­nomică şi Stabilizare Monetară anunţa deschiderea a şase mari şan­tiere "de interes naţional", care aveau să funcţioneze alături de altele, mai mici, de interes local. Foloseau munca vo­luntară şi urmăreau construcţia a două linii ferate - Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu, reamenajarea cursului in­ferior al Prutului şi introducerea astfel în circuitul agricol a 13.000 hec­tare de teren; branşarea oraşului Cluj la reţeaua de gaze; refacerea oraşelor Galaţi şi Bucureşti, afectate de răz­bo­iul nu de mult încheiat.

Recrutarea voluntarilor s-a făcut de organizaţiile judeţene ale Uniunii Tineretului Muncitoresc. La 1 aprilie 1948, când s-au deschis şantierele de la Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu şi Lunca Prutului, fiecărei organizaţii judeţene i-a revenit ca sarcină tri­miterea "pe frontul muncii" a unei grupe formate din 150-220 de voluntari. Plecarea s-a făcut în serii, fiecare lot de brigadieri urmând să stea pe şantier două luni, după care erau înlocuiţi de una nouă. Elevii şi studenţii au sosit pe şantiere în lunile de vară, odată cu începerea vacanţei.

În România deceniului cinci se copia modelul patentat în URSS cu două-trei decenii înainte. Primul răz­boi mondial şi războiul civil au produs distrugeri uriaşe în răsărit, iar pro­iectele bolşevice erau ambiţioase. În timpul primului cincinal sovietic, în­cepuse construcţia Canalului Baltica-Marea Albă.

I-au urmat canalele Mos­cova-Volga şi Volga-Don. Pretu­­tin­deni în imensitatea spaţiului sovietic se declarase lupta cu natura po­triv­ni­că. Dacă în unele cazuri se ur­mă­rea reconstrucţia, în altele se executau lucrări de infrastructură pornite de la zero: căi ferate, drumuri, sisteme de irigaţii, aducţiuni de gaze. În România, şi economia urma să fie adaptată modelului sovietic, bazat pe centralizare, industrializare, electrificare, cooperativizarea agriculturii.

Pentru aceasta au fost necesare o serie de măsuri pregătitoare. Ca să producă, industria avea nevoie de resurse de care România nu ducea lipsă. Lipsa căilor de comunicaţii le făcea dificil de utilizat. Bunăoară, cărbunele exploatat în Valea Jiului, atât de trebuitor diferitelor ramuri industriale.

Linia ferată Bumbeşti-Livezeni urma să scurteze "drumul cărbunilor" exploataţi în Valea Jiului către viitoarele centre industriale din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Îna­in­te ca această linie să funcţioneze, pentru a transporta, de pildă, cărbunele din Valea Jiului către Craiova, singurul traseu disponibil era prin sudul Transilvaniei, tăind apoi întreaga Muntenie pentru a ajunge în cele din urmă în Cetatea Băniei. Linia ferată care lega localităţile Salva de Vişeu fă­cea practic pentru prima dată racordul între Maramureş - bogat în re­sur­se de cherestea, aramă, sulf şi piatră - şi restul ţării.
Folosind munca voluntarilor, sta­tul comunist realiza importante eco­no­mii bugetului de stat. Metoda fusese utilizată şi pe vremea "regimului bur­ghez", dar nu de stat, ci de for­ma­ţi­u­nea de extremă dreapta. Între 1924 şi 1937, legionarii au organizat peste 3.500 de tabere de muncă voluntară, de pe urma cărora au rezultat aproxi­ma­tiv 300 de aşezăminte -  catedrale, biserici, schituri, au fost restaurate mănăstiri, s-au construit cămine, case de adăpost pentru săraci, drumuri de munte, diguri, poduri. Catedrala Ortodoxă de la Orăştie, Căminul Cultural din satul Laz, comuna Săsciori, judeţul Alba, sau mai celebra Casă Verde din Bucureşti sunt câteva exemple de construcţii ridicate de legionari. Una dintre cele mai cunoscute tabere de muncă legionare era la Carmen Sylva (actualul Eforie Nord).

Agnita-Botorca fusese primul şan­tier bazat pe muncă voluntară, des­chis după ajungerea partidului co­munist la putere. 700 de voluntari au lu­crat pentru a pune în funcţiune o conductă de 55 de kilometri, care furniza Bucureştiului 450.000 de metri cubi de gaz metan zilnic, destinat industriei.

Linia ferată Bumbeşti-Livezeni fu­sese începută pe vremea "burghezo-mo­şierimii", până în 1944 fiind terminată circa 60% din lucrare. Brigadieri­lor sosiţi la 1 aprilie 1948 în zona Pa­rângului le-au mai rămas 20 de procente, restul executându-se între 1944-1947. Linia ferată lungă de 31,4 ki­lo­metri traversa Carpaţii (Masivul Pa­râng), scurtând astfel considerabil distanţa de transport al cărbunelui din Valea Jiului la centrele industriei grele din Ardeal, Banat şi Muntenia ("in­dus­trie grea esenţială pentru re­dre­sarea economică a ţării noastre", după cum scria Scînteia sursa de ins­pi­raţie sovietică).

Alt efect benefic a fost des­congestionarea liniei Predeal-Plo­ieşti, suprasolicitată până la acel mo­ment, şi creşterea traficului de măr­furi şi de călători între Oltenia şi Transilvania. Cu ajutorul acestei linii, Craiova era legată direct de Oradea. Re­a­lizarea li­niei ferate care lega Bum­beştiul de Livezeni a presupus ex­ca­varea a 2 mi­lioane metri cubi de te­ra­sa­mente din stâncă şi pământ, cons­tru­irea a şase viaducte şi poduri, 13 po­duri cu des­chidere mai mare de 8 me­tri, 16 viaducte de coastă, 84 de poduri şi podeţe cu deschidere mai mică de 8 metri, trei pasaje şi 27 de tunele în lungime totală de 6.730 de metri.

Şantierul Salva-Vişeu, botezat cu numele lui Vasile Luca, la acea oră membru în Secretariatul CC al PMR, a fost unul dintre cele trei mari şan­tiere deschise la 1 aprilie 1948. În cinstea aniversării "Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie" s-a spus că lucrările trebuie finalizate până la 7 noiembrie. S-a construit o linie ferată lungă de 63 de kilometri, care a legat Maramureşul, până atunci izolat, de restul ţării. Lucrarea a necesitat construirea unui tunel lung de 2.400 de metri, 250.000 metri cubi de terasamente, dintre care 150.000 în stâncă, trei viaducte cu înălţimi între 22-32 metri, 14 podeţe şi cinci gări.

În 1948, Bucureştiul era unul dintre cele şase "şantiere de interes na­ţi­o­nal", alături de Bumbeşti-Livezeni, Sal­va-Vişeu ori Lunca Prutului. În doar câ­te­va luni s-au reparat peste 300 de ar­tere de circulaţie, însumând 200 de ki­lometri. În cartierele Militari, Gri­vi­ţa şi Bucureştii Noi s-au trasat bu­le­varde, largi de 30 de metri. De-a lungul trotuarelor s-au plantat peste 30.000 de pomi. S-au amenajat parcuri. S-a reconstruit şi s-a moder­ni­zat sta­dionul ANEF, a fost refăcută clă­di­rea Teatrului Naţional, vechiul velodrom a fost transformat în actualul sta­dion Dinamo. 250 de muncitori au lucrat la construcţia Aeroportului Băneasa. Pe Dealul Cotrocenilor a fost ridicată fabrica de confecţii "Gheor­ghe Gheorghiu-Dej", cunoscută cu numele de APACA.

În zona Moldovei, efortul s-a concentrat asupra oraşului Galaţi şi a fostului judeţ Covurlui. Astfel, Şantierul Naţional Lunca Prutului, deschis la 1 aprilie, a avut ca obiectiv realizarea unei reţele de diguri şi de canale pe cursul Prutului Inferior. Înainte de începerea lucrărilor, zona arăta ca un stufăriş, plin de bălţi şi lacuri. După amenajarea cursului Prutului, apro­ximativ 12.800 hectare de teren situate între localităţile Oancea şi Galaţi au intrat în circuitul agricol, dintre care 10.000 de hectare au devenit teren arabil, pe o suprafaţă de 1.000 de hectare a fost mărit debitul apei şi s-au obţinut lacuri pentru creşterea peştelui, iar 1.600 de hectare au de­ve­nit fâneţe. De pe terenul astfel recupe­rat pentru agricultură se prognoza ob­ţi­ne­rea unei producţii de 3.000 de va­goane anual, care asigurau hrana lo­cu­i­torilor judeţului Covurlui. Secarea mlaş­tinilor a adus cu sine şi distru­gerea ţânţarilor şi implicit a focarelor de boli care măcinau sănătatea zecilor de mii de oameni din regiune.