Loteria Română împlinea visurile oamenilor simpli

În 1989, singura posibilitate a ce­tă­ţenilor Republicii Socialiste Româ­nia  de a pleca peste hotarele ţării era reprezentată de norocul avut la Loteria Română, printre ale cărei pre­mii se regăseau şi excursii în Uni­unea Republicilor Sovietice So­cialiste (URSS), Ungaria sau Cehoslovacia.

Loteria era singura şansă de schimbare a condiţiei într-o lume în care câştigurile provenite din mun­că erau limitate şi controlate de stat, iniţiativa particulară era reprimată prin lege, iar bunăstarea era din principiu suspectată ca fiind ilicită. Astfel, oamenii de condiţie modestă, muncitori, femei casnice, mici funcţionari sau ţărani puteau spera că vor câştiga o excursie în afara ţării, o maşină, un covor sau orice alt premiu pus în joc, numai dacă achiziţionau bilete la loto. Până în 1989 Loteria era instituţia de care se lega împlinirea multor visuri.

Pentru ca sistemele de joc, cu va­riante diverse, să nu cadă în rutină, pe parcursul mai multor decenii au apărut modificări de principii, de periodicitate a extragerilor, precum şi de ofertă a premiilor. Dintre toate variantele introduse, cele care au avut succes au intrat în tradiţie. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt tragerile Revelionului, tragerea de 1 martie – a Mărţişorului, introduse în 1971, precum şi trageri extraordinare Pronoexpres. Cel mai drag joc al românilor a fost însă "Loz în plic". Poate şi pentru că era specific ţării noastre, nicăieri în lume nemaiexis­tând această modalitate de câştig.

În 1989, Loteria Română oferea cetăţenilor mai multe tipuri de jocuri de noroc. PRONOSPORT – a fost lansat încă din 1954 şi se bucura de un real succes, ocupând locul 1 în ceea ce priveşte încasările. Acest sistem este organizat sub forma unor pronosticuri sportive care cuprind meciuri de fotbal, preponderent din campiona­tul intern, precum şi din campiona­tul italian, cupele europene, mondiale etc. Participanţii trebuiau să pro­nosticheze rezultatele înregistrate în aceste întâlniri prin intermediul unor simboluri semne – a căror co­res­pondenţă cu rezultatul meciurilor a fost aprioric stabilită: 1 – dacă parti­cipantul consideră că meciul va fi câştigat de prima echipă; X – dacă se consideră că rezultatul va fi egal; 2 –– dacă se consideră că meciul va fi câştigat de a doua echipă. Se putea juca pe variante simple, combinate sau reduse, în cotă de 100% sau 25%. Biletul conţine 13 meciuri. În 1989 premiul la pronosport era constituit din sumele încasate din vânzarea biletelor. Încasările se împărţeau pentru câştigurile pe diferite categorii iar premiul cel mare era reprezentat de autoturismul Dacia.

Pronosport a fost precursorul pariurilor sportive din zilele noastre. Jocul era preferatul microbiştilor care după ce încercau să estimeze rezultatul corect al meciurilor petreceau ore în şir în faţa radioului pentru a vedea cât şi dacă au câştigat. "Era distracţia preferată a băieţilor şi o formă de a petrece timp împreună în fami­lia. Tata împreună cu fratele meu se ciondăneau mai mereu pe pronosticuri, apoi urmăreau la radio rezulta­tul meciurilor transmise în direct. De abia puteau alege între a merge pe stadion la meci sau a sta acasă să vadă dacă au dat pronosticul corect", îşi aminteşte Maria Iorga, vânzătoare la un magazin de cartier.

LOTERIA EXPRES, organizată încă din 1958, utiliza formula 5/55. Cifra 5 reprezintă numărul fix de numere diferite care puteau fi câştigătoare, iar 55 reprezintă totalitatea numerelor de la 1 la 55 care alcătuiau câmpul de joc. Pe acelaşi sistem mai exista Loto 3/90 şi 2/75 (3/75).

LOZUL ÎN PLIC a fost invenţia de aur a epocii. Comercializat sub forma unor lozuri anvelopate sau a unor tichete acoperite pe o anumită suprafaţă cu o peliculă de latex, lozul a avut succes datorită câştigurilor instant pe care le promova. Modelul "Loz în plic" lansat în 1954 a devenit cel mai accesibil şi mai popular sistem de joc din ţară deoarece nu necesita cunoştinţe speciale şi era consi­derat chiar amuzant. Lozul în plic apărea în diferite culori în funcţie de serie, de costul biletului şi de pre­miul pus la bătaie. Acesta era tipărit pe hârtie filigramată şi avea aceleaşi elemente de siguranţă ca şi cele din zilele noastre. "Copiii mei erau forte norocoşi şi de fiecare dată când mergeam în concediu la mare trăgeam loz în plic. Nu de puţine ori au câştigat sute de lei cu care ne prelungeam vacanţa", îşi aduce aminte Irina Preoteasa, pensionară din Bucureşti. Dealtfel, lozul în plic era cadoul pe care românii şi-l făceau în fiecare an nou. "De Revelion cumpăram mai multe lozuri în plic să începem anul nou cu câştig. Nu conta că suma plătită era uneori mai mare decât câştigul. Sentimentul că ai câştigat ceva la loz te făcea să consideri că tot anul vei merge în câştig", a mai adăugat Preoteasa.

Câştiguri simbolice
Cum totul se făcea în colectiv, iar ideea de colectiv reprezenta un scop în sine, în 1989 oamenii jucau în colectiv şi la Loteria Română. Câşti­gurile puse la bătaie de autorităţi la jocurile de noroc s-au schimbat odată cu trecerea anilor. Astfel, dacă în 1955 cetăţenii puteau câştiga o bicicletă Carpaţi, care trebuia înmatriculată în circulaţie ca un automobil, iar în 1957 se câştiga "un cupon de 3 metri de stofă de import" sau "10 metri de poplin", în 1959 printre premii figurau garnituri de mobilă "Mioriţa" şi automobile Wartburg, fabricate în Germania democrată. Loteria înre­gistra tendinţele şi oferea ca premii obiectele dorite de cetăţeni.

Astfel, prin 1964 începuse să se câştige din ce în ce mai mult "maşinuţa de carton", cum era denumit Trabantul, frigidere, televizoare, maşini de spălat, precum şi excursii în URSS, Ungaria şi Cehoslovacia. În 1966 s-au câştigat peste 300 de automobile cu prilejul diferitelor trageri.

După 1968, când România începe să producă automobile Dacia, prin intermediul licenţei Renault, acestea devin principalele premii la Loterie şi Pronosport. După ce Dacia a intrat în categoria premiilor tradiţionale, în rândul marilor câştiguri au fost introduse apartamentele, construite la cel mai ridicat standard al epocii de aur.

O altă schimbare s-a înregistrat în rândul modalităţilor de mediatizare a câştigătorilor. Dacă până în 1980 cetăţenii care câştigau marile premii la loterie erau prezentaţi ca indivizi cu biografii mai mult sau mai puţin obişnuite şi erau fotografiaţi alături de premiul câştigat, lucrurile aveau să se schimbe radical. Începând cu 1980, în conştiinţa românilor trebuia să stăruie numai imaginea cuplului Ceauşescu, motiv pentru care nici câştigătorii de la loto nu mai erau promovaţi ca mai înainte, fiind prezentate numai premiile sau imagini ale grupurilor la plecarea în excursii. Acelaşi tratament era aplicat şi personalităţilor de orice fel (culturale, ştiinţifice, sportive), care trebuiau estompate şi nu promovate.

Reclama în schimb era la liber iar jocurile de noroc erau promovate în presa vremii. Câteva din reclamele la loterie sunau cam aşa: "Cu lozul Loteriei, Norocul vă iese în cale de 12 ori pe an, la 15 ale fiecărei luni"; "Azi, mâine şi poimâine sunt ultimele zile în care se mai pot cumpăra lozuri pentru marea tragere"; "Cel mai nimerit dar de Sf. Sărbători – tragerea la 1 ianuarie".