Membrii CPEx aşteptau demisia lui Ceauşescu la Congres

Generalul (r) Constantin Olteanu a avut răspunderi directe în pregătirea şi desfăşurarea Congresului al XIV-lea al PCR. Interviul realizat cu domnia sa în urmă cu ceva vreme pentru Jurnalul Naţional dezvăluie multe dintre culisele acestui ultim for al comu­niştilor români.


PREGĂTIREA DOCUMENTELOR ULTIMULUI CONGRES
La întrebarea despre începutul pregătirilor în conducerea PCR pentru desfăşurarea Congresului al XIV-lea, generalul (r) a relatat următoarele: "În vara anului 1989, într-una dintre şedinţele CPEx, s-au stabilit câteva direcţii de acţiune în legătură cu pregătirea şi desfăşurarea Congresului. S-a hotărât constituirea a patru comisii care să se ocupe de pregătirea efectivă a Congresului. Cel mai important lucru în care am fost antrenat s-a referit la elaborarea Raportului pentru Congres. Având în vedere că eu eram secretar al CC şi şef al Secţiei Propagandă şi Presă am fost însărcinat să lucrez la acest raport împreună cu Dumitru Popescu, Constantin Mitea şi Eugen Florescu. Ne-am întâlnit la mine în birou şi, de comun acord, am stabilit ce urmează să pregătească fiecare. După ce s-au elaborat aceste părţi s-a asamblat materialul, l-am revăzut toţi patru de câteva ori şi sub aspectul echilibrului problematic, al aprecierilor, ponderea acestora în economia materialului, după care l-am înaintat, sub această formă de proiect, lui Nicolae Ceauşescu. El avea obiceiul ca pe materialele importante să facă modificări ca să-şi asigure astfel paternitatea. El chema una sau două stenografe, cărora le dicta ceea ce considera el, şi paragrafele respective erau introduse de noi în raport, le stilizam şi le armonizam cu restul textului. Concret se ocupa de acestea Constantin Mitea, un distins om de presă, Florescu şi cu mine".


CEAUŞESCU ŞI CHESTIUNEA BASARABIEI
Au fost însă şi unele abordări de fond schimbate de Nicolae Ceauşescu în Raport. "A revenit în discuţie o problemă pe care cred că ar merita să o subliniem, a povestit interlocutorul. În raportul întocmit de noi referitor la problemele istorice am menţionat Tratatul Ribbentrop-Molotov, partea negativă a acestuia, îndeosebi pentru România. Nicolae Ceauşescu a avut o altă părere şi a dorit să facem o formulare mai blândă, pe care a dat-o el. «Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluţionării tuturor pro­blemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând apare necesar să se adopte o poziţie clară, fără echivoc, de condamnare şi anulare a tutu­ror acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri şi dictate». Adică a dorit o formulare mai nuanţată asupra acestui subiect. Era altceva decât ce propusesem noi, o formulare mai tranşantă.

Eu avusesem o experienţă neplacută legată de acest subiect, care avusese loc în vara lui '89. Să mă explic. Fiind atunci sărbătorirea a 45 de ani de la 23 August, asa cum se obişnuia, între alte măsuri care se luau pentru prezentarea în afara ţării a acelui eveniment, s-a organizat o expoziţie intinerantă care avea câteva elemente ce ieşeau din tipic. Previzionarea ei s-a organizat la Muzeul de Istorie a Partidului, astăzi Muzeul Ţăranului Român. S-au ocupat mai îndeaproape de această expoziţie din partea secţiei de propagandă trei persoane: Emilia Sonea, care era adjunct al şefului secţiei, şi cei doi cunoscuţi istorici, conf. univ. dr Mircea Muşat şi conf. univ. dr Ion Ardeleanu. Au mai vizionat expoziţia Ion Stoian, secretar cu probleme externe al CC, Suzana Gâdea, Ioan Totu, ministrul Afacerilor Externe, specialişti de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. S-au făcut câteva previzionări ale acestei expoziţii şi o vizionare, să-i spunem, finală, la care am fost şi eu. Am văzut, nu erau probleme deosebite.

Înainte de 23 August a fost organizată, după părerea mea, o acţiune care mă viza. Astfel, ambasadorul României la Sofia, Vasile Pungan, a reclamat că bulgarii au opinii critice faţă de această expoziţie. Întâi, Constituţia din 1923, în al doilea rând, Pactul Ribbentrop-Molotov, trei, harta cu insurecţia. Lucrurile nu au rămas aici. Pentru că generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii Statului în acea perioadă, era în concediu şi îi ţinea locul Tudor Postelnicu, şi a fost informată de el conducerea partidului cu această chestiune. Am fost chemat la Snagov, unde erau Elena Ceauşescu şi Emil Bobu. M-am dus pregătit cu tematica expoziţiei, cu hârtiile care erau prezentate în expoziţie. Am explicat importanţa Constituţiei din 1923, după ce se realizase România Mare. Cu privire la Pactul Ribbentrop-Molotov am spus că este, între altele, un fapt istoric, pe care nu putem noi să-l schimbăm. Mi s-a reproşat că în expoziţie era poza cu cei care semnau documentul şi sub privirile lui Stalin.

După ce am terminat discuţia, Elena Ceauşescu mi-a spus: «Du-te şi la tovarăşul!». M-am prezentat la Nicolae Ceauşescu şi i-am explicat şi lui conţinutul expoziţiei şi argumentele noastre. Atunci, el s-a dovedit înţelegător şi a fost de acord să prezentăm expoziţia cum o gândisem. Aceasta se întâmpla în jur de ora 11:00 dimineaţa; la ora 14:00, Ioan Totu, ministrul Afa­cerilor Ex­ter­ne, mi-a spus: «M-a chemat şi pe mine şi le-am spus că sunt lucruri care fac parte din istoria noastră». Lucrurile însă nu s-au oprit aici. După-masă, la 25 august, la ora 17:00, am primit un telefon de la Nicolae Ceauşescu, care mi-a spus că «expoziţia este o provocare». Eu i-am replicat că nu sunt provocator.

I-am întărit spunându-i că nu este o provocare şi nu văd cine să fie provocatorul. Aici s-a încheiat dis­cuţia. Am profitat de faptul că aveam aprobarea să plec în concediu şi dus am fost, plecând la Co­vasna. Ne­mulţumirea venea probabil de la faptul că în expoziţie nu era marcat pu­ternic momentul 1965, Congresul IX.

Expoziţia a rămas deschisă, n-a mai închis-o nimeni. Când m-am întors din concediu, ca şi când nu s-a întâmplat nimic, m-am apucat de treabă, principala problemă fiind raportul la Congres. Şi această problemă Ribbentrop-Molotov a fost prezentată la congres, aşa cum a dorit-o Nicolae Ceauşescu. În şedinţa CPEx de la 15 decembrie 1988, Nicolae Ceauşescu s-a referit la problema Basarabiei şi a spus: problema Basarabiei s-a mai ridicat în decursul timpului în convorbirile cu sovieticii. La activităţile la care eu am fost prezent - zicea el - numai o dată, Konstantin Cernenko a spus: «Bine». Când povestea, Nicolae Ceausescu s-a uitat la mine, care acum eram secretar al CC şi şef al Secţiei Relaţii Externe, spunând: «Trebuie să ne ocupăm de treaba asta. Era de fapt a treia secţie a CC pe care o conduceam, întâi a fost Secţia pentru probleme militare şi justiţie, apoi Secţia de propagandă şi presă, iar acum Secţia Relaţii Externe.

Revenind la raport, documentul a fost prezentat plenarei CC, nimeni nu făcea observaţii şi asta a fost redactarea care a fost citită în faţa congresului. În legătură cu congresul s-a discutat în noua atribuţie pe care o aveam. Ion Stoian, care fusese şeful secţiei până la numirea mea, devenise mi­nistrul Afacerilor Externe, iar Ioan Totu, de la Mi­nisterul Afacerilor Externe, fusese numit la Comi­t­e­tul de Stat al Planificării."
DELEGAŢI ŞI ATMOSFERĂ
Nivelul de reprezentare a partidelor frăţeşti a fost mult mai redus faţă de congresele anterioare. Au fost delegaţii multe din America Latină, Africa, Asia care să umple golul? - am întrebat.

"Multe erau pentru coloratură, afirmă dl. gen. Constantin Olteanu. Participările la congres ale străinilor erau ca urmare a unor invitaţii. Această scădere a nivelului de reprezentare l-a observat şi Nicolae Ceauşescu, dar nu l-a comentat. În octombrie preluasem deci Secţia de Relaţii Externe şi Nicolae Ceauşescu mi-a spus că intenţiona să aibă o întâlnire cu Mihail Gorbaciov şi cu ceilalţi lideri ai ţărilor socialiste ca să dezbată deschis evoluţia sistemului socialist, problemele divergente pe această temă. Mihail Gorbaciov s-a sustras tot timpul de o asemenea discuţie. Nicolae Ceauşescu dorea să propunem o întâlnire mai largă a partidelor comuniste şi muncitoreşti în care să se discute temeinic proble­mele socialismului şi pe această bază să se stabilească modul în care trebuie acţionat, ce trebuie perfecţionat etc.

Nicolae Ceauşescu mi-a mai spus: «Să te gân­deşti, să organizăm, să iniţiem o întâlnire inter­na­ţio­nală a partidelor comuniste şi muncito­reşti». Eu i-am propus că în acest scop să facem un comitet de iniţiativă, din care nu pot lipsi partidele mari, ru­şii, chinezii, francezii, italienii. Nicolae Ceau­şes­cu a fost de acord. Am conceput un asemenea ma­te­rial pe baza căruia să se discute cu delegaţiile străi­ne prezente la congres. Într-una dintre zilele con­gresului o întâlnire a lui Nicolae Ceauşescu, se­con­dat de subsemnatul cu delegaţiile străine, unde a ridicat şi problemele consfătuirii preconizate. Ni­co­lae Ceauşescu le-a solicitat părerea cu privire la o asemenea consfătuire care să dezbată proble­mele mişcării comuniste şi muncitoreşti. Nimeni n-a reacţionat din cei prezenţi şi nici după aceea nu am primit semnale.

La Congresul al XIV-lea, unele delegaţii le-a pri­mit Nicolae Ceauşescu direct, pe altele alţi membri ai CPEx. Partidul Comunist Francez a fost reprezentat de Pierre Blatin, secretar al PCF. El a ridicat pro­blema de ce a fost ales tot Nicolae Ceauşescu la congres. Apoi a criticat faptul că gradul de etatizare a eco­nomiei în România este prea ridicat. I-am răspuns că Nicolae Ceauşescu a fost ales de fapt înainte de congres. Congresul l-a confirmat. Cât priveşte nivelul de etatizare, acesta comporta o discuţie mult mai largă. I-am spus să facă şi ei socialismul în Franţa şi pe urmă se pot discuta problemele concrete.
Nu ştiu ce au vorbit alţi delegaţi cu reprezentanţi din conducerea partidului cu mine, doar francezul a avut o asemenea mirare. Eu nu puteam să adâncesc o asemenea discuţie, pentru că erau în jurul nostru şi alte persoane care puteau transmite celor «vigilenţi» informaţia."


PERICOLUL GORBACIOV
Sunt numeroase surse care susţin că în octombrie, cu şase săptămâni înainte de congresul PCR, la întâlnirea care aniversa înfiinţarea RDG, Gorbaciov i-a transmis un mesaj clar lui Ceauşescu, care să-l îndemne la retragerea din fruntea PCR. Ce ştiţi despre acea discuţie?

"În RDG a fost la scurt timp după acea întâlnire o schimbare radicală în conducerea PSUG, urmată de evenimentele care au culminat cu căderea Zidului Berlinului chiar în perioada congresului PCR. De asemenea, schimbări au avut loc şi în condu­cerea PC din Cehoslovacia, producându-se Revolu­ţia de Catifea. Eu nu am fost la Berlin, nu pot să vă spun dintr-o informare directă discuţiile care au avut loc acolo. Am aflat însă, în anii din urmă, din relatarea unui membru al delegaţiei care l-a însoţit pe Nicolae Ceauşescu la Berlin că acesta, văzând ceea ce s-a întâmplat, ar fi spus: «Trebuie să-mi dau de­mi­sia!» Dar ce s-a întâmplat după aceea ştim cu toţii, intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a demisiona nu s-a produs. Nicolae Ceauşescu a putut să-şi dea singur seama atunci, la Berlin, că nu mai e loc de în­toar­cere. Ce l-a determinat să nu-şi materializeze ho­tă­rârea nu se ştie."

Revenind la raportul de la congres, au apărut în textul documentului referiri la situaţia din celelalte ţări socialiste, la tensiunile dintre Bucureşti şi Moscova. Au fost formulate aprecieri referitoare la Perestroika, la reformarea socialismului?

Nu, explicit nu s-au făcut referiri la aceste realităţi - ne-a declarat interlocutorul -, la cei care ar fi făcut «paşi în afara socialismului» sau la evenimentele care se produceau în jurul României. A fost un răspuns, am putea să-i spunem printre rânduri, aşa cum s-au citit multe dintre realităţile României. Nicolae Ceauşescu nu putea să-i spună direct lui Mihail Gorbaciov: ceea ce faceţi voi acum, noi am făcut în urmă cu peste 20 de ani. Nicolae Ceauşescu considera că noi, românii, am ajuns la o perfecţiune în organizarea vieţii economice şi a relaţiilor sociale şi că puţine lucruri se mai pot îmbunătăţi. Nicolae Ceauşescu spusese aceste lucruri în intervenţia sa din aprilie 1988 în faţa CPEx.

În acea expunere, Nicolae Ceauşescu nu a adoptat o atitudine polemică explicită cu Mihail Gorbaciov, ci spunea ce am făcut noi, înţelegân­du-se în subtext că tezele reformiste ale liderului sovietic la noi se învechi­seră şi deci nu au căutare în România. El a greşit în judecarea unor realităţi, aşa cum greşit a crezut că tot ce înseamnă român este alături de el, că nimeni nu are altă opinie decât a lui. Este la fel de adevărat că nu ştiu ce informaţii a primit el pe canalele pe care le avea instituite pentru a-şi fi format asemenea judecăţi. Nicolae Ceau­şescu mi-a spus într-o discuţie că va face schimbări în partid cu ocazia con­gresului, iar în ceea ce priveşte gu­vernul, schimbările dorea să le facă în martie 1990, după alegerile care erau programate. Nu ştiu de ce mi-a spus-o, eram numai noi doi şi de regulă el nu rostea nimic întăm­pl­ă­tor."


EFECTUL PÂRVULESCU
La Congresul al XII-lea s-a produs "defecţiunea, Pârvulescu". În pregă­tirea pentru Congresul al XIV-lea ce măsuri s-au luat pentru ca Nicolae Ceau­şescu să nu mai aibă asemenea surprize neplăcute?

"Nicolae Ceauşescu a luat toate măsurile de si­guranţă care să facă imposibil un asemenea gest similar cu cel al lui Pârvulescu, mai ales că şi situaţia era foarte tensionată, îşi aminteşte fostul secretar al CC al PCR. Dar posibil era ca un gest individual de protest să se producă. Însă nu ar fi avut absolut nici un efect, deoarece Nicolae Ceauşescu îşi organizase realegerea încă de la nivelul organizaţiilor de bază. Toţi delegaţii la congres aveau mandat pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu, care fusese de fapt hotărâtă. Cum spuneam, congresul a confirmat. Dacă ar fi fost în competiţie şi cu alţii, în măsura în care aceştia ar fi fost credibili, era posibil să se iasă din congres cu o altă condu­cere. El, simţind că situaţia este mai grea în '89 decât în 1979, că poziţia lui este mai slăbită, a impus acest mecanism de eliminare a deciziei de alegere în afara congresului."

Se zvonise însă că în organizaţiile de bază au apărut semne de opoziţie la Nicolae Ceauşescu. "Nu ştiu, spune dl general Constantin Olteanu. Am auzit că au fost asemenea cazuri. În calitatea pe care o aveam, de membru CPEx şi secretar CC, am participat la conferinţe judeţene, dar la nici una nu s-au produs opoziţii la Nicolae Ceauşescu. Asemenea «disidenţe» practic erau eliminate prin însăşi selecţia celor care participau, cadre bine verificate. Practic, schimbările s-au făcut înainte de congres, pentru multe funcţii.

Referitor la criterii pot să vă spun că în septembrie '88 am participat la Timişoara la deschiderea anului de învăţământ şi Ilie Matei, primul-secretar al judeţului, a asigurat o mobilizare extraordinară. Pe străzi au fost scoşi zeci de mii de oameni, deşi ploua, era o vreme foarte urâtă. În avionul cu care ne întorceam de la Timişoara, Nicolae Ceauşescu a subliniat acest lucru, şi a surprins zâmbetul meu ironic. M-a întrebat de ce zâmbesc şi i-am spus că e greu de crezut că pe vremea aceea a fost aşa o mare bucurie po­pu­­lară. Nicolae Ceauşescu a apreciat însă acţiunea de la Timişoara şi l-a numit, după un timp, în locul meu la propagandă pe Ilie Matei. Nicolae Ceau­şescu ţinea foarte mult la aceste lucruri şi marile mobilizări în faţa lui contau mai mult decât re­zulta­tele efective. El credea că bucuria oamenilor, ura­lele erau reale. Când m-a chemat să mă anunţe că voi trece la Secţia Relaţii Externe nu am avut nici o reacţie, nu puteam să refuz, mai ales că plecând de la propagandă scăpam şi de imixtiunile dese pe care le făcea Elena Ceauşescu în acest domeniu."


ÎN PREZIDIU, LÂNGĂ NICU CEAUŞESCU
La congres în prezidiu aţi stat lângă Nicu Ceauşescu. El comenta într-un fel conţinutul raportului, cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu?
"Nicu mai făcea aprecieri la felul în care se exprimau unii dintre vorbitori, dar nu şi la cei din fami­lia lui. Ceea ce s-a spus şi atunci, şi acum despre mine, că aş fi fost într-un complot, alături de Nicu Ceauşescu, care să ducă la înlocuirea lui Nicolae Ceauşescu, au fost fabulaţii. Mi-e greu să spun cine le lansa şi de ce. Cert este că în vara anului 1989 a venit la mine colonelul (r) Mihai Arsantescu, prie­ten, şi mi-a spus: sunt trimis de colonelul Pistol de la contrainformaţii să vă spun că faceţi parte dintr-un complot, împreună cu ge­neralul Ion Coman şi generalul Constantin Nuţă. Deci eu aflam în acest mod că sunt complotist împreună cu doi generali. L-am întrebat pe Arsantescu dacă poate să susţină într-o confruntare ceea ce i-a spus, şi el mi-a declarat că poate face aşa ceva, deoarece era o însărcinare oficială să transmită acest mesaj.

Eu ce puteam să fac? Să mă duc la Nicolae Ceauşescu şi să-i raportez: Vedeţi că sunt într-un complot. Era o aberaţie. Ce am putut să fac, am evitat întâlni­rile cu generalii Coman şi Nuţă, i-am spus generalului Iulian Vlad, şeful Securităţii, ce mesaj primisem de la oamenii lui. Iulian Vlad mi-a spus că va vorbi el cu "Tovarăşul" această chestiune. Şi nu mi-a mai dat nici un răspuns. L-am primit însă, răspunsul, la Jilava, în 1991, când Vlad, deţinut ca şi mine, mi-a relatat că, atunci când i-a raportat discuţia noastră, Nicolae Ceauşescu i-ar fi spus: lasă că îi pun eu pe Bobu şi pe Postelnicu să verifice. După vreo trei luni, i-am întrebat pe fiecare, şi nici Emil Bobu, şi nici Tudor Postelnicu n-au confirmat că ar fi pri­mit o asemenea însărcinare de la Nicolae Ceau­şescu. Iată de ce după atât timp de la acele discuţii mă întreb: puteam să particip la vreun complot fără ca eu să fi ştiut? Nu-mi plac comploturile şi nu-mi plac nici complotiştii. Asta e viziunea mea ca militar."


CONTRIBUŢIILE "TOVARĂŞEI"
Raportul a fost foarte lung. Nicolae Ceauşescu a avut dificultăţi în a-l citi în faţa congresului. "Era obosit, oboseala era accentuată şi de faptul că el se exprima totuşi greoi, este părerea interlocutorului. Nici toate formulările nu erau citite corect şi evitam încă din redactare cuvintele pe care nu le-ar fi putut pronunţa. Aşa cum spunea şi I.G. Duca în «Memorile politice» despre un deputat din acea vreme de la Olt, cei care îi făceau cuvântările, pentru a-l pedepsi, îi puneau în text formulări complexe, în care vorbitorul se împiedica.

La Congres, el a citit textul integral, fără mo­di­fi­cări. Cu pauze mai lungi decât de obicei, Nicolae Ceau­şescu a reuşit să consume momentul raportului."

Cât despre contribuţia Elenei Ceauşescu, nu a fost vreuna explicită în elaborarea raportului la con­gres. Dar... "Având în vedere că era şefa Co­mi­siei de cadre, a fost prezentă tot timpul la discuţiile care s-au făcut pentru alegerea candidaţilor, pro­punerile pentru funcţiile de conducere în partid. Ea participă la discuţii, dar cel care hotăra în pri­vinţa numirilor era el. O lăsa însă pe ea să vorbească, dar el hotăra."

În perioada imediat următoare congresului nu au mai fost luate decizii importante în ceea ce priveşte politica generală sau în nu­mirea unor cadre. "Nu a mai fost timp pentru aşa ceva, precizează domnul Olteanu. După congres a mai fost şi sesiunea MAN, dar schimbări nu au mai fost. În întâlnirea din 4 de­cembrie pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o cu Mihail Gorbaciov la Moscova, cu prilejul cons­fătuirii Comitetului Politic Consultativ al Tra­tatului de la Varşovia, la care am participat, aces­ta l-a felicitat pe Nicolae Ceauşescu pentru felul în care au decurs lucrările congresului."

Puţin înainte de congres a căzut Zidul Berlinului, tocmai atunci se producea Re­voluţia de Catifea din Cehoslovacia. Nicolae Ceauşescu avea aceste informaţii? "Nu eu îi dădeam aceste informaţii, a fost răspunsul primit. Ce informaţii a avut nu ştiu, ce concluzii a tras ştim cu toţii."