Redăm în cele ce urmează continuarea discuţiei cu istoricul Valerii
Leonidovici Musatov pe tema relaţiilor dintre Ceauşescu şi Gorbaciov.
Reamintim cititorilor noştri că în 1989, V.L. Musatov era prim-adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCUS. În calitatea de coordonator al sectorului Ungaria, România, Polonia şi Cehoslovacia este un expert al relaţiilor româno-sovietice din vârful puterii. Desigur că opiniile interlocutorului nostru sunt exprimate în consonanţă cu particularităţile comunicării din domeniul diplomaţiei.
- Jurnalul Naţional: Nicolae Ceauşescu în ce termeni "combătea" perestroika?
V.L. Musatov: în ceea ce priveşte reformarea politică a
socialismului, aici N. Ceauşescu era de neînduplecat. Şi declara, că după anul 1965, în România au fost efectuate măsuri de democratizare a societăţii şi coeziune a acesteia, a fost introdus noul mecanism economic, a fost extinsă "democraţia muncitorească revoluţionară" directă.
Dar şi Honecker, şi Jivkov afirmau aproximativ acelaşi lucru, că au înfăptuit de mult perestroika în ţările lor. Ceauşescu obiecta şi împotriva iniţiativelor sovietice de dezarmare, lichidarea armelor nucleare, îi reproşa lui Gorbaciov cedarea în faţa americanilor, soldată cu prejudicierea securităţii socialismului. Este adevărat, el a recurs la reducerea cu 5% a cheltuielilor militare şi a efectivelor armate.
În noiembrie 1986, bunăoară, la reuniunea de lucru a liderilor ţărilor membre ale CAER, M. Gorbaciov a menţionat într-o formă generală că nu trebuie grăbite evenimentele în sfera dezarmării, cu atât mai mult să se întreprindă paşi unilaterali. Iar F. Castro a declarat clar că România mai bine ar da mijloacele reduse cu 5% pentru sprijinirea Angolei. N. Ceauşescu a început atunci să explice acţiunile întreprinse de el. A spus că şi aşa el livrează armament, acordă ajutor mişcărilor de eliberare naţională şi tinerelor state independente de orientare socialistă.
- Discuţii în contradictoriu – ascunse ziariştilor şi diplomaţilor – au fost de la început…
Pe măsura aprofundării liniei perestroikăi s-a demonstrat tot mai clar că N. Ceauşescu se pronunţă împotriva cursului urmat de Gorbaciov. În special, în opinia lui V. Medvedev, fost membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCUS, pentru conducătorul român era inacceptabil exemplul perstroikăi sovietice în dezvoltarea glasnosti, a democratizării autentice, nu declarative a vieţii sociale, în creşterea rolului individului, recunoaşterea pluralismului ideologic, apoi a celui politic. Între timp, din România parveneau informaţii despre interesul stârnit în partid şi în rândul opiniei publice faţă de procesele desfăşurate în Uniunea Sovietică. Au urmat măsuri de interdicţie, deoarece Ceauşescu vedea în perestroika sovietică o ameninţare la adresa regimului său.
- A încercat chiar M.S. Gorbaciov s-o "popularizeze" printre cetăţenii români în vizita făcută la Bucureşti în 1987.
M. Gorbaciov a acceptat fără o dorinţă deosebită să vină în vizită la Bucureşti în mai 1987. Atmosfera în timpul vizitei a fost de faţadă, organizată dinainte. Este posibil însă că Gorbaciov tot mai spera să explice unele probleme în discuţiile cu Ceauşescu şi în contactele cu opinia publică. Cuvântarea sa la "mitingul prieteniei" a fost menită să explice esenţa perestroikăi, să confirme disponibilitatea de colaborare. Secretarul general al PCUS nu a adresat însă laudele protocolare obişnuite la adresa "stăpânului". Acest lucru a fost vizibil pentru mulţi şi a provocat iritarea lui Ceauşescu. Ciocnirea directă între ei a avut loc la dineul intim de la reşedinţa lui N. Ceauşescu. Liderul român, aşa cum a relatat translatorul nostru, N. Rembievski, a început să-l povăţuiască pe Gorbaciov, l-a îndemnat să renunţe la iniţiativele de politică externă. Şi în general să se ocupe de îmbunătăţirea vieţii poporului sovietic – a recomandat Ceauşescu –, dar să manifeste prudenţă în problemele democratizării şi glasnosti. Elena Ceauşescu demonstra că românii trăiesc mai bine decât oamenii sovietici. M. Gorbaciov, cu sprijinul R.M. Gorbaciova, a respins aceste atacuri şi a declarat: "Ceea ce prezentaţi dumneavoastră ca societate a bunăstării şi umanismului nu are, după părerea mea, nimic comun nici cu una, nici cu alta. Menţineţi toată ţara în stare de teamă, izolând-o de lumea înconjurătoare". Gorbaciov a subliniat că nu are nevoie de sfaturi, iar Ceauşescu ar face bine să ţină pasul cu viaţa şi să se gândească la transformările ce se impuneau.
- Au povestit şi ofiţeri din sistemul de pază şi protecţie a cuplului Ceauşescu despre furia celor doi, mai ales împotriva Raisei Gorbaciova, după acea întâlnire. Ce concluzii a comunicat însă M.S. Gorbaciov la Moscova?
Liderul sovietic a plecat din Bucureşti cu un sentiment apăsător. Era clar că N. Ceauşescu nu era în stare să meargă pe calea înnoirii, democratizării şi glasnosti, întrucât se temea de eşecul propriului sistem şi al conducerii autocrate. Atunci, Gorbaciov le-a spus colaboratorilor săi apropiaţi nişte cuvinte profetice: "Nicolae va sfârşi prost".
- Cum au continuat după asemenea ceartă?
Noile convorbiri de răspuns în timpul vizitei lui Ceauşescu la Moscova în octombrie 1988 au confirmat din nou interesul manifestat de România în extinderea colaborării economice, în obţinerea unor cantităţi suplimentare de ţiţei, în desfacerea producţiei autohtone. Propunerile româneşti au fost destul de declarative, de aceea Gorbaciov a răspuns că trebuie calculat totul bine, vom face ceea ce este realist şi ceea ce-i stă în putinţă părţii sovietice. În comportamentul lui Ceauşescu a apărut însă o trăsătură nouă. Înţelegând, probabil, caracterul ireversibil al schimbărilor din ţările socialiste şi temându-se de influenţa acestora asupra României, a încercat măcar să frâneze desfăşurarea acestora. Sub lozinca solidarităţii revoluţionare, el i-a propus lui Gorbaciov "să găsească timp pentru o analiză aprofundată a problemelor construcţiei socialiste", convocând nu mai târziu de octombrie 1989 o reuniune de lucru a conducătorilor partidelor comuniste din ţările socialiste. După părerea sa, concluziile unei asemenea consfătuiri "nu vor avea un caracater obligatoriu, dar, dacă vor fi acceptate de toţi, va fi foarte important... Acţionând în spiritul solidarităţii, vom putea să afirmăm puterea socialismului în ţările noastre şi în întreaga lume".
- Exceptându-l pe Ceauşescu, cui îi convenea, din blocul socialist, propunerea aceasta?
Problema unei reuniuni de lucru s-a aflat la ordinea zilei mult timp. Ceauşescu a trimis o scrisoare în această chestiune. La sfârşitul lunii ianuarie 1989, V. Medvedev, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCUS, sosit la Bucureşti, i-a comunicat lui Ceauşescu că PCUS împărtăşeşte interesul pentru desfăşurarea unei asemenea reuniuni. S-au acumulat multe probleme, dar întâlnirea trebuie pregătită în mod serios. De aceea este necesar ca la început aceste chestiuni să fie examinate la consfătuirile secretarilor CC cu probleme economice şi ideologice. Iar după aceasta să aibă loc o reuniune a secretarilor generali şi a primilor secretari ai partidelor frăţeşti. N. Ceauşescu a respins o asemenea abordare şi a insistat asupra desfăşurării întâlnirii la nivelul cel mai înalt dintr-o dată. Potrivit spuselor sale, numai aceştia pot soluţiona "problemele cardinale pentru destinele socialismului. Cu cât vom organiza mai târziu reuniunea la cel mai înalt nivel, cu atât se vor aduna mai multe fenomene negative în practica construcţiei socialiste". El a subliniat că în România nu sunt "probleme deosebite", şi nu pentru acest motiv propune întâlnirea. A insistat ca reuniunea să aibă loc până la consfătuirea Comitetului Politic Consultativ a Tratatului de la Varşovia, planificată a avea loc la Bucureşti.
- Unde erau independenţa şi neamestecul în treburile interne de altădată?
Se poate constata că sub influenţa evenimentelor din lumea socialismului, în atitudinea lui Ceauşescu a avut loc o modificare esenţială. Părea că el s-a îndepărtat de poziţia declarată în favoarea independenţei şi neamestecului. Era nerăbdător să discute problemele altor ţări socialiste şi partide, invocând legităţile generale ale construcţiei socialismului. Îi critica pe unguri, făcea aluzii transparente la adresa Uniunii Sovietice. A încercat să înjghebeze un fel de alianţă conservatoare cu Honecker, i-a propus noului secretar general al PMS Ungar, Grosz, să acţioneze împreună împotriva lui Gorbaciov, promiţând, în schimb, să reglementeze peste un an problemele cu minoritatea ungară. În final, Ceauşescu s-a certat cu noua conducere ungară. În iulie 1989, la Moscova, ungurii i-au mulţumit lui Gorbaciov pentru eforturile depuse pentru împăcarea acestora.
Din arhivele presei nu răzbate nici un ecou din atmosfera aceasta atât de tensionată!
În general, Ceauşescu acţiona în rolul "apărătorului socialismului" şi, probabil, dorea să fie arbitru. Era animat, în primul rând, nu de grija faţă de cauza comună, deşi aceasta exista în declaraţiile lui; principalul consta în îngrijorarea sa pentru situaţia din România. Reuniunea pe care a propus-o Ceauşescu nu a avut loc. Apropo, M. Jakes a propus şi el atunci o reuniune de lucru pe probleme economice.
După Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ de la Bucureşti (iulie 1989, n.n.) a avut loc o întâlnire scurtă a liderilor partidelor. În paranteză fie spus, E. Honecker nu a fost prezent, deoarece în ajun fusese spitalizat de urgenţă. Motiv pentru care din partea RDG a participat W. Stoph. Au fost examinate probleme de politică externă, iar W. Jaruzelski a relatat despre înfrângerea PMUP la alegerile pentru Seim şi Senat şi despre faptul că va trebui să împartă puterea cu "Solidaritatea".
- Dar Ceauşescu ce zicea despre asemenea noutăţi?
încă de la sfârşitul anului 1980, N. Ceauşescu înclina spre ideea unei intervenţii colective a trupelor ţărilor socialiste în Polonia. În anul 1989, el a vorbit din nou despre necesitatea unor acţiuni comune. La reuniunea multilaterală de la Moscova de la 4 decembrie 1989, consacrată în mod oficial rezultatelor convorbirilor lui M. Gorbaciov cu G. Bush la Malta, a avut loc ultima întâlnire a secretarului general sovietic cu N. Ceauşescu. Apropo, ei singuri rămăseseră în posturile lor printre foştii conducători, toţi ceilalţi participanţi erau noi. M. Gorbaciov a descris această întâlnire în cele două volume de memorii ale sale.
- Stenograma părţii române o cunoaştem. Ce observaţii consemnează Gorbaciov?
După părerea sa, pe liderul român îl speriaseră mersul evenimentelor din Europa de Est, istoria cu demisia lui Honecker. Ceauşescu a rugat să se dea o apreciere. Gorbaciov i-a spus că, în pofida caracterului contradictoriu al proceselor ce aveau loc, domină în acestea schimbările cu caracter democratic. Şi că nu există temeiuri pentru afirmaţii referitoare la falimentul sau sfârşitul socialismului. Ceauşescu a propus din nou o reuniune a partidelor comuniste. A subliniat că Uniunea Sovietică trebuie să ia iniţiativa... La aceasta Gorbaciov a spus: "Ceea ce trebuie făcut acum, Nicolae, noi facem prin perestroika noastră". I-a amintit că şi pe Jakes, şi pe Honecker îi sfătuise să nu întârzie, să nu piardă timpul.
Peste trei săptămâni, la Bucureşti au început demonstraţii populare concomitent cu lovitura de stat pusă la cale în interiorul elitei de partid şi de stat şi a armatei. La 25 decembrie, soarta cuplului Ceauşescu a fost hotărâtă de un tribunal militar constituit ad-hoc. Destrămarea URSS şi demisia lui Gorbaciov au avut loc peste doi ani.
- L-aţi observat şi dvs. pe Ceauşescu în ultima sa vizită la Moscova din 4 decembrie 1989. Ce amintiri aveţi?
Comparând propriile observaţii cu ceea ce au scris şi relatat alţi martori ai ultimei întâlniri de la Moscova, pot confirma că N. Ceauşescu era posomorât, frământat şi uneori inhibat. S-a înviorat doar o singură dată, atunci când a amintit că în anul 1968 a condamnat intervenţia în Cehoslovacia. S-a bâlbâit mai mult ca de obicei, pe faţă i-a apărut o grimasă. La el şi înainte puteai observa urme de salivă la colţul gurii. Noi toţi consideram că sistemul său nervos este serios afectat. De data aceasta ne-a atras atenţia culoarea pământie a feţei. În legătură cu aceasta îmi amintesc că pe adresa lui Gorbaciov a sosit o scrisoare de la Paris din partea unei cetăţene române, care lucrase, chipurile, la policlinica guvernamentală din Bucureşti şi care nu mai revenise în ţară. Aceasta afirma că N. Ceauşescu suferea de un cancer de prostată şi pentru vindecarea acestuia, conform unei reţete din bătrâni, se folosea sângele nou-născuţilor. Este o istorie de coşmar, nu ştiu cât este de adevărată.
- Nu este. Dar a fost crezută în ultimele zile din ’89…
Se pune întrebarea de ce Uniunea Sovietică nu s-a amestecat în evenimentele din România. Şi încă până la tragedia din 1989 nu a contribuit la înlăturarea de la putere a dictatorului N. Ceauşescu. Într-adevăr, la Moscova se cunoştea bine situaţia din România. Existau informaţii şi în legătură cu stările de spirit protestatare din cadrul elitei superioare, din cercurile armatei şi în opinia publică. Mai mult, diferitele grupări din opoziţie, aşa cum scriu în memoriile lor M. Gorbaciov şi V. Medvedev, adresau cereri de ajutor. Răspunsul lui Gorbaciov a fost negativ. Acesta considera că un amestec direct contravine principiilor politicii sale externe. Uniunea Sovietică a fost printre primele state care au recunoscut noua putere din România întruchipată de Frontul Salvării Naţionale.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
