x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special "Râurile" risipei, operativ stopate

"Râurile" risipei, operativ stopate

04 Mai 2009   •   00:00

"Pe strada noastră, Ion Vodă, ne scriu cititorii noştri Tudor Muşat şi Marcel Stănculescu, în faţa locuinţei cu nr. 26, în luna iunie anul trecut, s-a spart o conductă. Imediat, vecina Marilena Ispas s-a dus la EAC şi a se­si­zat defecţiunea, dar nu a venit ni­meni! Prin luna noiembrie, după ce a fost din nou la EAC, i s-a spus să taie doi salcâmi, care ar încurca meseriaşii în remedierea defec­ţiunii.



S-a dus, astfel, la consiliul popular, a venit de la «Spaţii verzi» o echipă, care a tăiat pomii, dar pentru remedierea de­fec­ţi­unii nu a mai venit nimeni! Am ridicat problema şi în adunarea din luna decembrie cu de­putaţii de cartier, unde erau şi cadre de la EAC, dar apa continuă să curgă zi şi noapte de nouă luni de zile..."

"Pe aleea din spatele blocului nostru, T5, bdul Tomis 234, există un cămin din care apa izvorăşte încă din octombrie 1988, ne scrie Natalia Constantin, administratorul asociaţiei. Am fost la Cooperativa «Constructorul», care ne-a refuzat lucrarea, îndreptându-ne la EAC, unde am de­pus o adresă din partea asociaţiei, în care solicitam remedierea defec­ţi­unii, fiind un bloc cu apartamente proprietate personală. Nu am primit nici un răspuns, deşi am solicitat şi telefonic, la 6.44.44, executarea lu­crării. Şi apa continuă să curgă."

Tot despre încetineala cu care se intervine în remedierea defecţiunilor ne-a sesizat telefonic şi preşedintele comisiei de cenzori a Asociaţiei de locatari nr. 22, Tomis II, tovarăşul Remus Alexandrescu. "Am telefonat în zilele de 7 şi 8 martie la 6.44.44, dispeceratul EAC, unde am reclamat că din căminul de vizitare din faţa blocului G1 apa curge în subsolul tehnic al acestuia. Mi s-a spus să-mi văd de treabă că nu se ocupă dânşii de astfel de defecţiuni."

Toate aceste avarii, ca şi cele semnalate de locuitorii de pe str. Tabla Buţii, au fost remediate la intervenţia redacţiei noastre de către EAC. Aducând la cunoştinţă cele semnalate de cititorii noştri, am cerut şi părerea tovarăşului Ştefan Manea, şef secţie schimb la EAC: "Desigur, ne-a spus interlocutorul, că sesizările cititorilor ziarului, pornite dintr-un înaintat spirit civic, au în primul rând în ve­de­re evitarea risipei, mai buna gos­po­dă­ri­re a apei. Dar nu în toate cazurile re­me­dierea defecţiunilor revine EAC, cum sunt avariile semnalate de asociaţiile de locatari nr. 234 şi nr. 22, ci altor unităţi, ca ICRAL, ITRIT sau Coope­rativei «Constructorul». Nouă ne revine sarcina remedierilor în reţeaua de aducţiune, ce măsoară 63 km, şi în cea de distribuţie, de 455 km, până la apometre, inclusiv acestea. Desigur, avem şi lipsurile noas­tre în organizarea muncii, în apro­­vi­zi­o­na­rea cu materialele necesare. În re­me­dierea avariilor ţinem cont însă de importanţa lor pentru întreaga reţea, acţionând mai întâi la cele cu pierderi mari de apă. Astăzi, de exemplu, în cele trei sectoare ale ora­şului, avem semnalate 154 de avarii, dintre care circa 50% sunt spărturi de conducte, pentru remedierea cărora sunt mobilizaţi toţi lucrătorii noştri, cu utilajele necesare".

În controalele efectuate de la începutul anului de către EAC şi Ofi­ciul de gospodărire a apelor s-a constatat că prin remedierea la timp a defecţiunilor se puteau economisi în locuinţele particulare 9.400 mc de apă, în căminele muncitoreşti 52.200 mc, iar în asociaţiile de locatari 95.300 mc apă.
O astfel de atitudine în gospo­dă­ri­rea apei nu poate fi admisă în nici un fel, cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, s-a subliniat din nou importanţa utilizării judicioase a resurselor de apă, evitarea pierderilor şi a risipei. În lumina acestor necesităţi, folosirea raţională a apei constituie un impe­rativ ce trebuie să influenţeze comportamentul, spiritul civic al fiecăruia din­tre noi. Atât mica neglijenţă, care lasă un robinet să curgă, cât şi neglijenţa în remedierea defecţiunilor sunt, deopotrivă, la fel de condamnabile.
Teodor Guţu - Dobrogea Nouă, jud. Constanţa, nr. 12.605 din 1989


Alexandru Ţârlea, Str. Cricovului nr. 7 C, deşi nu este amator de tutun, ne solicită să ne îndreptăm atenţia către una dintre unităţile ICL "Tutunul", şi anume, aceea din bd. Bucureştii Noi nr. 153. Motivul supărării sale, impli­cit al invitaţiei pe care ne-o adresase, constă în faptul că gestionara nu-şi respectă programul de muncă şi are un comportament ireverenţios faţă de cumpărători. Din câte ore ar fi trebuit să stea în unitate - ni se preciza - nu-i prezentă nici pe jumătate.
Maria Rădulescu, Eugen Eftimiu - Informaţia Bucureştiului nr. 10.975 din 1989

×
Subiecte în articol: special