– Incorectitudini şi abuzuri sever sancţionate. Într-o scrisoare primită la redacţie, ca şi în altele adresate unor foruri judeţene şi centrale, se semnalau unele ilegalităţi şi abateri grave la atelierul de mobilă I din cadrul Unităţii forestiere de exploatare şi transport Bocşa, săvârşite de Marin Olaru, maistru, şi Rozeta Moldovan, primitor-distribuitor.
Comitetul judeţean Caraş-Severin al PCR, căruia redacţia i-a trimis spre soluţionare sesizarea, a dispus să se efectueze o verificare temeinică a faptelor relatate şi să se ia măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea şi prevenirea neajunsurilor. Astfel, în timpul cercetării problemelor sesizate în scrisori s-a discutat cu un număr mare de oameni ai muncii şi membri de partid din cadrul UFET – Bocşa, concluziile desprinse fiind analizate atât la birourile organizaţiilor de bază, cât şi în cadrul adunărilor generale. Cu aceste prilejuri s-au stabilit şi măsurile necesare pentru îmbunătăţirea întregii activităţi economice şi politico-organizatorice, precum şi pentru prevenirea săvârşirii unor abateri şi ilegalităţi. Totodată, pentru incorectitudinea de care a dat dovadă, pentru prejudicierea avutului unităţii, falsificarea unor documente şi folosirea abuzivă a unor muncitori din subordine la construirea casei proprietate personală, maistrul Olaru Marin a fost schimbat din funcţie şi exclus din rândurile membrilor de partid, hotărâre confirmată de secretariatul comitetului judeţean de partid. Tot pentru incorectitudine şi lipsuri în gestiune a fost schimbată din funcţia de primitor-distribuitor şi sancţionată pe linie de patid cu "vot de blam cu avertisment" şi Rozeta Moldovan. Cei doi au fost obligaţi şi la acoperirea pagubelor cauzate avutului obştesc.
Gheorghe Pârvan - Scînteia, nr 14.474 din 1989
Citește pe Antena3.ro