x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 2.000 de salvatori din pandemie așteaptă să fie băgați în examen

2.000 de salvatori din pandemie așteaptă să fie băgați în examen

de Mariana Zaharia    |    24 Feb 2022   •   07:25
2.000 de salvatori din pandemie așteaptă să fie băgați în examen

În perioada stării de alertă, au fost suplimentate posturile din spitale, servicii de ambulanţă şi direcţiile de sănătate publică, mii de persoane fiind angajate pe perioadă determinată.

 

Acum, toţi aceştia aşteaptă cu emoţii legea care le va permite să dea concurs pe post şi să fie angajaţi pe perioadă nedeterminată. Şi angajatorii aşteaptă cu interes reglementarea, după ce, spun ei, au format oamenii şi au reuşit să facă faţă pandemiei cu ajutorul lor. Nu vor să renunţe la personalul care vreme de peste un an a muncit pe zi şi noapte împotriva pandemiei de coronavirus.

Sunt aşteptate normele de aplicare

Încetarea stării de alertă ar fi lăsat fără locuri de muncă 2.000 de persoane angajate din 2020, pe perioadă determinată, în spitale, servicii de ambulanță şi direcţii de sănătate publică. Pentru ca oamenii să nu rămână şomeri, a fost emis un proiect de lege în care se precizează că instituţiile pot organiza examene pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată. „În lege nu sunt prevăzute condiţiile şi eu aştept să văd normele de aplicare, pentru că la acest moment nu avem posturi vacante. Sunt cinci persoane care au contract pe perioadă determinată, un medic şi patru asistenţi. Aş vrea să-i păstrez. Nu este bine să dăm cu piciorul la oameni pe care i-am format. Noi aici avem o echipă bine închegată, oameni care ştiu să îşi facă meseria. E păcat să renunţăm la ei!”, a declarat Sorina Honţaru, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.

Teoria cu practica nu se potrivesc

Poveştile oamenilor angajaţi în perioada stării de alertă şi angrenaţi în lupta cu virusul SARS-CoV-2 sunt impresionante. „E greu când vezi moartea aproape de tine. E cel mai greu! La primul pacient care a intrat în stop cardio-respirator eram disperată să-l salvez. Şi am reuşit! Înainte abia dacă reuşeam să iau o tensiune, acum ştiu să fac resuscitare. Ştiam meserie mai mult din teorie. Acum mă pot descurca şi cu pacienţi în stare critică. Cel mai greu de suportat a fost costumul pe care îl purtăm la pacienţii COVID! Toată vara, când mă îmbrăcam în costum, simţeam cum curge transpiraţia pe mine, în ochi, în gură, pe spate, până la picioare. Nu aveam cum să mă şterg! Transpiram şi când ne schimbam, trebuia să ne schimbăm de la piele”, povestea Carmen M., asistentă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Examen organizat doar pentru cei angajaţi în pandemie

La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş (SAJ) sunt 23 de persoane care au contract pe perioadă determinată: un farmacist, nouă şoferi şi 13 asistenţi. „Aşteptăm normele să vedem dacă ne lasă posturile suplimentare. Se modifică în lege, în sensul că se face o derogare din care reiese că posturile scoase la concurs sunt destinate strict personalului angajat în perioada stării de alertă, altfel putem să ne trezim că vin la examen şi alţii din afară care îşi caută un loc de muncă. Este precizat în mod strict „examen”, nu „concurs”. Să fie doar pentru ei! Şi pentru noi este bine să rămână în continuare. În felul acesta se acoperă deficitul de personal pe care îl aveam înainte de pandemie”, a spus managerul SAJ Argeş, Luminița Paul.

Vor da examen pentru secţiile unde este deficit de personal

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în 2020 şi în 2021, au fost angajaţi 12 medici, 45 de asistenţi medicali, 40 de infirmiere, 25 de brancardieri, 3 registratori, 2 magazineri, 6 îngrijitoare. „Avem 295 de posturi vacante pe perioadă nedeterminată, din care 89 pentru medici şi 83 pentru asistente. O parte dintre ele au fost scoase la concurs. În perioada pandemiei a fost angajat personal în secţii cu deficit, fiind vorba în special de secţii cu pacienţi COVID. Acum vor da concurs în secţiile unde este nevoie de personal”, a precizat Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al SPU Piteşti.

 Examen greu

Mulţi oameni au fost angajaţi în perioada stării de alertă şi la Spitalul Orăşenesc Mioveni. Sunt 160 de medici, asistenţi medicali, infirmiere şi brancardieri care au contracte pe perioadă determinată. Ca să rămână în sistem pe toţi aceştia îi aşteaptă un examen greu. „Sunt aproape sigur că nu pot să-i păstrez pe toți. Se vor face evaluările necesare. Așteptăm să vedem ce zice legea. Facem concurs. Vrem să le vedem cunoștințele în mod direct, nu ne interesează diploma, ci dacă ştiu să îşi facă meseria. Avem și oameni adevărați profesionişti. Vrem să analizăm toate situațiile”, a spus  Alexandru Iacobescu, director medical Spitalul Orășenesc Mioveni.

Ce prevede proiectul de lege

În proiectul de lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioada determinată se spune: „...unitățile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanță și direcțiile de sănătate publică pot organiza examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă, a ocupat posturi de execuție pe perioada determinată. Examenul prevăzut la alin.(l) se organizează anterior încetării contractului individual de muncă pe perioadă determinată. Personalul nominalizat la alin.(l) poate participa la examen în vederea ocupării postului avut sau a unui alt post normat și vacant din cadrul unității unde își desfășoară activitatea, corespunzător condițiilor generale și specifice prevăzute pentru ocuparea postului”.

„Nu este bine să dăm cu piciorul la oameni pe care i-am format”, Sorina Honţaru director DSP Argeş.

 „E greu când vezi moartea aproape de tine. E cel mai greu! La primul pacient care a intrat în stop cardio-respirator eram disperată să-l salvez. Şi am reuşit!”, Carmen M. asistent medical SJUP

 „Sunt aproape sigur că nu pot să-i păstrez pe toți. Se vor face evaluările necesare”, Alexandru Iacobescu director medical Spitalul Orăşenesc Mioveni.

×