Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
âDumnezeu, cand ne nastem, ne semneaza doua certificate - unul de nastere si unul de deces. Asta pentru ca nisipul ce se scurge prin clepsidrele timpurilor este masurat pentru fiecare. La mine s-a intamplat ca, dupa ce s-a semnat certificatul de nastere, cel de deces s-a ratacit, si eu ma rog in fiecare zi sa nu fie gasit prea repede."
A fost decorat de un rege si trei presedinti ai Romaniei. A strabatut intreaga lume pentru a cunoaste si pentru a avea revelatia vreunei lucrari. A iubit viata si oamenii. Acum s-a intors la Falticeni, locul de unde si-a intins prima oara aripile spre lume. Are 101 primaveri si ii multumeste lui Dumnezeu ca a avut atata rabdare cu el. {i ii mai cere putina. Mai are ceva de spus, ceva de creat. Visul sau a fost sa dea viata formelor. S-a daruit artei si este cel mai mare sculptor roman in viata: Ion Irimescu.Maestrul ne primeste imbracat cochet in salonul sau de la Falticeni. |n piept are un martisor - vestitorul primaverii. Iubeste primavara, este anotimpul sau preferat.
Maestrul emana multa liniste si prin vorba sa molcoma iti strecoara si tie liniste in suflet si iti da curaj. Dupa ce il asculti te gandesti ca, daca el a putut ajunge la varsta aceasta trecand printr-un secol plin de framantari, de prabusiri de regimuri politice si de valori, un secol care a fost tot un strigat si o durere, nu ai dreptul sa-ti fie teama sa traiesti.
Cele trei camarute in care Maestrul s-a retras sa-si astepte zborul final respira aceeasi liniste si cochetarie. Este un loc care te indeamna sa-l mangai, sa aluneci usor cu mana sau cu privirea peste tablourile primite in dar de la prieteni dragi, asa cum i-a fost pentru toata viata Corneliu Baba; sau peste mobila veche din lemn masiv care, la fel de varstnica, rotunjeste aceasta atmosfera boema; un tablou cu strabunica sa, o statueta, ceasca de cafea (licoare pe care Maestrul obisnuieste âsa o taifasuiasca"). O fotografie cu el si sotia sa, Jenita... Franturi din viata unui om. Amintiri pastrate ca intr-un sipet in cele trei camarute. E o alta lume, tare indepartata de ce gasesti pe strazile orasului modern. E ca si cum Maestrul ti-ar permite sa deschizi o fereastra a sufletului sau, sa privesti putin inauntru sa-l cunosti.
Bucuria creatiei
Adevarata sa cunoastere insa o capeti dupa ce te invarti ametit printre lucrarile sale. Linii dulci, priviri jucause, priviri pierdute de himera, priviri rautacioase de âHimera rautacioasa", ultima zvacnire a unui trup ce s-a daruit patriei prin Sacrificiul suprem, portrete de oameni simpli, chipuri de oameni cunoscuti; domni si de domnite; Muzica, ce curge dintr-o harpa mangaiata de o femeie subtirica. Toate emana aceeasi liniste, ceva curat. Chiar si zborul frant al lui Icar parca nu te mai doare asa rau. {i Primavara... Bronzul greu transformat intr-un inceput de zbor. O trezire la viata, suava ca o femeie tanara si mofturoasa, ca o dimineata cu soare caldut. Toate emana bucuria creatiei si fiecare forma iti sopteste despre dragostea cu care a fost scoasa la viata din materia moarta.
Citește pe Antena3.ro
Secretele Maestrului
âMaestre, cum de ati trait atat?!" |ntrebarea aceasta a devenit o obsesie a ultimilor ani. Iar Maestrul iti spune calm unul dintre secrete: âDraga, eu am trait intr-o vreme cu schimbari radicale, intr-o vreme cand regimuruile se prabuseau unul peste altul, cand valorile erau una seara si alta dimineata. Dar am cautat intotdeauna sa fiu absent in multe imprejurari care nu se potriveau cu gandurile mele, cu aspiratiile mele...". Dupa ce asculti povestea vietii Maestrului iti dai seama ca nu a fost un om care sa lupte cu ea, sa o invinga. Dimpotriva, a iubit-o, s-a daruit Vietii si s-a scurs in formele sale. {i in incercarile sale...
Cand era copil, Ion se juca laolalta cu ceilalti copii din sat cu munitia lasata pe camp de soldatii rusi. â|ntr-o zi am gasit o grenada cu dinamita care avea forma unei tigari de alama. Am incercat sa zgarii focosul cu un ac si acesta mi-a explodat in mana. A fost ingrozitor. Mana mea era distrusa, iar visul meu de a deveni sculptor - spulberat. (...) Am pierdut degetul mare de la mana stanga si mi-au fost afectate celelalte degete. (...) Asta nu m-a impiedicat sa-mi urmez visul, sa continui sa lucrez, sa lupt. Am avut mereu un exemplu - marele sculptor Ion Jalea. Daca el a putut sa lucreze cu o singura mana, cealalta fiindu-i retezata din umar, de o schija, in timpul razboiului, atunci mica mea infirmitate nu avea sa constituie o piedica."
Aceasta a fost poate cea mai grea incercare din viata sa. Dar Ion Irimescu nu avea sa urasca viata pentru asta. S-a imprietenit cu ea si s-au sprijinit unul pe altul.
Strajerul si clopotul de sticla
Un alt secret al Maestrului este Iubirea. El a iubit oamenii si i-a iertat, chiar si atunci cand acestia il raneau adanc, precum grenada din copilarie. A putut sa ierte faptul ca unul dintre studentii sai l-a alungat din Bucuresti, din atelierul sau de creatie de pe Strada Pangratti. Acolo unde a creat cele mai multe dintre operele sale. Acolo unde in fiecare zi il priveau ochii critici ai celui ce i-a fost magistru: Dimitrie Paciurea. Acolo unde a trait cea mai frumoasa parte a vietii sale alaturi de Jenita, iubita sa sotie.
Ion a fost indragostit de cateva ori, dar a iubit o singura data. Pe Jenita, asa cum o alinta pe sotia sa, pe Eugenia. S-au casatorit in 1933. O fata tot din Falticeni, o femeie care l-a iubit pana la sacrificiu. A renuntat la tresaririle tineretii, la cochetaria de femeie si a vegheat la linistea lui. âJenitei ii placea grozav sa danseze. Pentru ca eu nu dansam, eram orbit de gelozie ori de cate ori era invitata de cineva la dans. (...) A fost nevoita sa renunte. O conditie pe care a acceptat-o." âMaestrul a fost scutit de orice treaba gospodareasca, ne spune Gheorghe Dascalescu, directorul Muzeului «Ion Irimescu» din Falticeni. Singura lui grija era sa creeze." Jenita il apara de orice zgomot al lumii exterioare, il bagase sub un clopot de sticla. El trebuia sa creeze. Asta era menirea lui. Nu politica, nu barfele, nu petrecerile. {i cand a fost pe front, intre 1941 si 1943, cand el era pe la Cotul Donului, Jenita a avut grija ca artistul sa nu aiba de pierdut. I-a trimis o lucrare la bienala de la Viena. Jenita i-a fost tovaras de viata, criticul cel mai dur si cel mai bun prieten. L-a parasit pe Maestru in urma cu cinci ani, la varsta de 90 de ani. Atunci o parte din bucuria lui de a trai a murit si ea. Cand este frumos afara merge in cimitirul de la Opriseni, pe dealul din apropierea Falticenilor, si sta de vorba cu Jenita. Acolo a ridicat monument pentru amandoi: âDurere". {i biserica de la Opriseni a pictat-o. âNu pe toata, cativa sfinti, a fost ca o relaxare dupa munca grea cu materia dura a marmurei si a bronzului", ne spune Maestrul. Jenita si Ion nu au avut copii. Dar sutele de sculpturi? Dar desenele? Picturile? Acestia sunt copiii lor. {i ii iubeste pe toti la fel, nu ar putea sa aleaga vreunul ca fiind preferat, exact ca o mama cu fiii sai, dupa cum se confesa Maestrul celor care ii puneau intrebarea: âCare lucrare va place mai mult?" |ntoarcerea la Falticeni a simtit-o ca pe o datorie fata de locurile din care si-a tras seva; el, fiul unui taran si al unei frantuzoaice. A mostenit dragostea de pamant si puterea de munca de la tatal sau, Petru, iar dragostea pentru frumos si de la mama sa, Maria, fiica inginerului francez Cazaban.
{i a mai iubit ceva: âAm umblat prin toata lumea, am vazut multe locuri, dar Franta am iubit-o ca pe sufletul meu!". |n Franta, acolo unde a ajuns ca bursier al {colii Romanesti de la Fontenay-aux-Roses.
Coplesit de personalitatea lui Brancusi
"Scoala fusese infiintata la initiativa marelui Nicolae Iorga, pe atunci ministru al Culturii - isi aminteste Maestrul in cartea "De vorba cu Maestrul Irimescu" a doamnei Gabriela-Iuliana Curtui. Ii aveam colegi pe Ciucurencu si Cuparencu la pictura, precum si pe Adina Moscu. Un alt falticenean, Vasiliu Falti, studia sculptura (...), era fratele lui Grigore Vasiliu-Birlic. Tatal lor era un celebru carnatar la Falticeni. (...) In scoala trebuia sa pastram cu sfintenie o regula pe care Iorga o impusese tuturor bursierilor; sa servim masa de seara in scoala. Spera ca astfel nu vom fi tentati sa ne pierdem in bratele Parisului. (...) Imi amintesc ca imi placea sa merg la cafenele. Cafeaua pariziana era prilejul unor discutii intelectuale, al intalnirilor artistice, dar si sentimentale. (...) Tot la Paris l-am vazut prima oara pe Brancusi. Nu am indraznit sa ma apropii de el. Eram coplesit de marea personalitate artistica a acestuia (...)."
Prietenii si incercarea de discreditare
Sa te inconjori de oameni buni, prieteni de suflet sau de nadejde, acesta pare a fi un alt secret al Maestrului. Cel mai bun prieten al sau a fost un alt Maestru: Corneliu Baba. S-au respectat si s-au admirat reciproc. Au avut ateliere unul langa altul, la Bucuresti. Astazi, prieten de nadejde ii este Gheorghe Dascalescu, directorul Muzeului "Ion Irimescu" din Falticeni. Ii este aproape ca un fiu, iar Maestrul aproape ca a devenit dependent de iubirea si admiratia directorului. "Este o mare onoare sa traiesti in preajma lui, iar eu sunt aici de 27 de ani, de cand s-a deschis muzeul." Acum, zi si noapte, directorul ii este aproape. Il supravegheaza. Ii face meniul, intr-o zi ceva, in alta zi alt fel de mancare, cat mai variat. "Maestrul nu suporta pe nimeni altcineva in preajma lui. Doar pe noi, cei angajati la muzeu", ne spune Gheorghe Dascalescu, care tocmai venise de la farmacie de unde ii luase Maestrului niste medicamente. "Ii mai dam si vitamine." "Pacat ca in iarna asta parca a cazut... asa", adauga o alta angajata a muzeului.
A fost nevoit sa intre in Partidul Comunist
"Am trait un secol in care regimurile se prabuseau unul peste altul cu repeziciune. Valorile se schimbau peste noapte. Schimbarile erau radicale. Un haos..." Un haos de 100 de ani. Cum sa rezisti? Si Maestrul ne spune din nou: "Am evitat imprejurarile care nu corespundeau ideilor mele". Si si-a vazut de menirea sa: aceea de a crea frumosul. "In tinerete a venit la mine cineva de la legionari. Si mi-a zis sa fiu cu ei. Cand am vazut ca sunt cu arme si cu galagie, nu mi-a mai trebuit." In rest, politica nu l-a interesat. Pana in momentul in care, ca sa poata lucra linistit, a trebuit sa intre in Partidul Comunist. "Au fost multi cei care l-au acuzat ca pe vremea comunistilor a avut statui. Adica a putut sa ridice monumente, in timp ce altii nu. Sunt unii care incearca sa spuna ca, timp de 50 de ani, in Romania nu s-a facut cultura. Tineretul de astazi, mai ales. Dar sa vedem ce pune in loc tineretul, daca il doboara pe Maestru?", spune cu naduf Gheorghe Dascalescu. "Si as mai vrea sa intreb ceva. Daca era aservit regimului comunist, cum se face ca a fost premiat inainte de comunisti de chiar regele Mihai? Si cum se face ca a primit premii si medalii in toata lumea si chiar in Franta? Valoarea sa a fost recunoscuta peste tot in lume. Pe vremea aceea era normal sa fie in partid, era mai bine sa ajunga la Canal?! Si sa va mai spun ceva: cata vreme a fost seful Uniunii Artistilor Plastici, timp de 11 ani, ce bani lua de acolo ii dadea tot la Uniune sa se cumpere culori, materiale ca sa aiba artistii cu ce lucra."
Revolutia l-a prins la Carma Uniunii Artistilor Plastici. Imediat, colegii au sarit la gatul lui. L-au dat jos. L-au hulit. Au incercat sa-i demoleze munca de o viata. Maestrul s-a retras in lumea lui, a creat in continuare. "Ce dovada mai buna ca este un artist apreciat mai vreti daca nu faptul ca ieri a fost cautat pentru realizarea unui monument pentru Stefan cel Mare la Cernauti?", ne intreaba Gheorghe Dascalescu. Iar administratia de la Cluj vrea sa ridice un monument care are ca tema "Tablitele de la Tartaria". "Numai Maestrul sa mai aiba timp si putere sa le faca!" Acum s-a retras la Falticeni, sa se relaxeze, sa aiba grija de copiii sai, pe care i-a daruit tinuturilor natale. Muzeul din Falticeni este singurul muzeu de autor din tara, una dintre cele mai mari colectii. Dar nu asta este cel mai important, ci faptul ca in el, Dumnezeu inca ne permite sa il gasim pe cel care a creat aceasta lume cu forme molcome, luminoase, asa ca sufletul sau.
Securitatea l-a luat pentru o noapte
Fiind presedinte al Uniunii Artistilor Plastici, Ion Irimescu a mers mult in strainatate. Nu stia ca este urmarit de Securitate. Pana intr-o seara. "Au venit unii la usa si i-au spus: "Maestre, trebuie sa fii cu noi!". L-a luat Securitatea. Si o noapte intreaga a fost intrebat ce a avut de discutat cu o romanca, cantareata de opera, care plecase din tara si pe care o intalnise intamplator la Milano. Norocul lui a fost ca a intervenit pentru el Maestrul Corneliu Baba. Asa povestea s-a terminat cu bine." In rest, probabil ca a avut un dosar la Securitate, dar... iarasi, Ion Irimescu si-a vazut de harul sau. Nu avea timp de politica, nu avea timp de polemici. Nu s-a luptat cu oamenii, cu cei care l-au denigrat. A preferat sa se lupte cu materia, sa scoata din ea formele pe care le incatusase.
Regimul de viata: nu si-a refuzat nimic
Asa cum singur marturisea, Ion Irimescu a fost un mare absent. Pentru el nu existau barurile, petrecerile, iar in public iesea cu ocazia vreunei expozitii sau cand lua premii. Avea grija sotia sa sa nu-i fie tulburata linistea, iar el, ca un copil, s-a lasat pe mana ei. Cand bronzul sau marmura ii oboseau prea tare bratele, Maestrul isi lua sotia si prietenii si mergeau sa se regaseasca. Le placea tare mult sa stea cateva zile pe la manastiri. "In ceea ce priveste hrana, ne spune iarasi Gheorghe Dascalescu, Maestrul nu si-a refuzat nimic. Carne, legume, fructe, verdeturi. Toata viata sa, Ion Irimescu nu a fost bolnav grav." "Niciodata nu am facut excese. Nu am baut." Dar ii place cafeaua. Dreasa din cand in cand cu putin coniac - o placere pe care a dobandit-o in cafenelele din Franta.
Un monument pentru Stefan cel Mare
De unde are atata seninatate? A stiut intotdeauan sa-si creeze spatiul perfect personalitatii sale. Pe vremea cand era la studii la Paris a cunoscut muzica lui George Enescu. A dat mana cu Enescu. A ramas indragostit de muzica lui si, in timp ce slefuia vreo piatra, isi lasa spiritul mangaiat de muzica enesciana. Maestrul Ion Irimescu se retrage din cand in cand sub clopotul de sticla. Lumea exterioara nu mai exista pentru el. Se intalneste probabil cu cei pe care i-a iubit. Dar iese repede, zambindu-i vietii si primaverii. Acum se gandeste ce monument sa-i ridice Marelui Stefan, Domnul Moldovei. Caci mai are ceva de spus, ceva de creat. CARMEN ANGHEL
N.R. Multumiri doamnei Gabriela-Iuliana Curtui, autoarea volumului "De vorba cu Maestrul Ion Irimescu" si domnului Gheorghe Dascalescu, de la Muzeul "Ion Irimescu" din Falticeni, care ne-au ajutat la realizarea acestui articol
CV
Ion Irimescu - 101 ani
Data nasterii: 27 februarie 1903
Locul nasterii: Arghira, judetul Suceava
|n copilarie i-a explodat in mana stanga o grenada, care i-a distrus degetele, dar si-a urmat visul A expus prin toate marile orase ale lumii: Dresda, Venetia, Moscova, Budapesta, Berlin, Damasc, Atena, Tel Aviv, Roma. |n 1943, regele Mihai I ii confera medalia âMeritul Cultural Clasa I pentru Arta domnului Ion Irimescu, sculptor si profesor la Academia de Arte Frumoase din Iasi"; peste ani, Nicolae Ceausescu ii va acorda si el âMeritul Cultural Clasa I tovarasului Ion Irimescu". Recunoasterea incepuse cu distinctia acordata de Societatea Artistilor Francezi in 1931 si a continuat cu onorurile altor doi conducatori ai Romaniei, presedintii Emil Constantinescu si Ion Iliescu. A obtinut sute de premii si distinctii, a primit Ordinul Steaua Romaniei in Grad de Mare Ofiter, dar cea mai mare bucurie a maestrului este aceea ca a putut deschide Centrul de Studii âIon Irimescu" din Falticeni, unde mugurii de talent, studiind, pot inflori frumos.
