x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Academia şi problemele limbii române

Academia şi problemele limbii române

de Acad. Marius Sala    |    13 Ian 2011   •   17:50
Academia şi problemele limbii române

146353-ds-20100421124149001.jpgAcademia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, s-a înfiinţat la 1 aprilie 1866 sub numele de Socie­ta­tea Literară Română, cu scopul de a stabili ortografia şi a elabora dic­ţio­narul general al limbii române şi gra­m­atica. Astăzi, când sărbătorim pri­ma dată Ziua Culturii Naţionale, pu­tem afirma că toate cele trei obiective asu­mate la înfiinţare au fost realizate şi, dacă pot spune astfel, continuă să stea în centrul activităţii lingviştilor noştri.

Avem astăzi o gramatică mo­dernă a limbii române, redactată la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Gramatica de bază a limbii române. Cercetători şi cadre didactice universitare, sub condu­ce­rea colegei noastre de Academie Ga­briela Pană Dindelegan, au terminat anul trecut această lucrare care, pe lângă faptul că sincronizează gramatica limbii române cu descrierile celorlalte limbi europene, este o abordare făcută în perspectivă didactică, vizând modernizarea învăţământului lingvistic de toate gradele. Această nouă gramatică a limbii române nu se putea realiza fără o altă cercetare în acelaşi domeniu, Gramatica limbii române în două volume, elaborată în cadrul aceluiaşi Institut, sub conducerea profesoarei Valeriei Guţu-Romalo, membru de onoare al Aca­de­miei Române, care a reprezentat o primă deschidere spre modernizarea teoretică şi metodologică a grama­ticii. Anterior (în 1954, ediţia a II-a în 1963), s-a redactat tot la Institut, sub conducerea lui Al. Graur şi Mioara Avram, Gramatica limbii române, cunoscută sub numele de Gramatica Ac­ademiei, care a fost cartea de că­pă­tâi, timp de o jumătate de secol, pentru învăţământul  românesc.

Pentru o istorie completă a cercetărilor din acest domeniu, trebuie să amin­tim că prima gramatică academică poate fi considerată lucrarea lui Ti­mo­tei Cipariu, membru al Academiei încă de la înfiinţarea ei. El a câştigat concursul organizat de Academie şi lu­crarea sa a apărut sub auspiciile acestei instituţii. Concepută în două vo­lume (1869, 1877), ea are caracte­rul unui tratat, în care se realiza sinteza tuturor cunoştinţelor anterioare în materie de gramatică românească. 

Istoria dicţionarului academic a durat un secol şi jumătate. A fost ţelul fundamental al Societăţii Academice Române încă de la înfiinţare: „Compunerea unui dicţionar român, cât se poate de complet şi mai raţional, aşa încât să poată fi dereptoriul limbei”. După încercările succesive ale lui A.T. Laurian şi I.C. Massim, B.P. Has­deu, A. Philippide, în 1906 forul academic îi încredinţează lui Sextil Puş­cariu misiunea de a elabora dic­ţio­­narul. Printr-o  muncă titanică (timp de 43 de ani), ajutat de o echipă din Cluj, Puşcariu a reuşit să publice, până în 1948, literele A-C, d-e, F-L (până la cuvântul lojniţă). Din 1965, lucrarea a fost reluată, după noi prin­ci­pii, sub conducerea academicienilor Iorgu Iordan, Al. Graur şi I. Co­teanu, în cele trei institute academice de la Bucureşti,

Cluj şi Iaşi (în perioada 1965-1997 se publică literele M, N, O, P, R, S, Ş, T, Ţ, V parţial). Aceleaşi  noi principii stau la baza redactării ultimelor litere, când coordonarea lucrărilor a fost asigurată de academicienii Marius Sala şi Gh. Mihăilă. În­tre 2000 şi 2010 s-au publicat literele D, E, U, V parţial şi Z. Munca la dic­ţionarul academic nu se va încheia, pentru că ne-am asumat obligaţia să reluăm seria Puşcariu, pentru a o îmbogăţi cu cuvinte şi sensuri noi. De asemenea, pregătim suplimente la fiecare cinci ani, cu noile cuvinte ce aşteaptă să intre în dicţionar. 

Stabilirea normelor ortografice a cu­noscut mai multe etape. La în­ceput, în perioada trecerii de la alfa­be­tul chirilic la cel latin, a predominat principiul etimologic (cuvintele de origine latină se scriau cu un sistem de litere care să reflecte imagi­nea grafică a cuvintelor latine originare). Opusă scrierii etimologizante era scrierea pe cât posibil fonetică, care să corespundă pronunţării reale, concepţie pentru care milita Titu Maio­rescu. Ortografia etimologizantă adoptată în 1869 este minată de prestigiul crescând al ortografiei fone­tice şi, după reforme succesive (1880, 1895), în 1904 a fost adoptată prima ortografie academică elaborată pe baze fonetice propriu-zise; i s-au adus diverse modificări în 1953 şi 1993.

Academia Română a realizat, aşadar, obiectivele propuse la înfiin­ţa­­rea ei. În anii scurşi de atunci, lu­mea a evoluat; mă refer atât la evo­lu­ţia societăţii, care a dus la apariţia unor noi cuvinte, cât şi la evoluţia ştiin­ţei lim­bii, care s-a îmbogăţit cu noi me­tode de analiză. Nu putem să ig­norăm aceste schimbări. De aceea am şi afirmat, la început, că obiecti­ve­le propu­se la înfiinţarea Academiei continuă să stea în centrul atenţiei noastre.

×
Subiecte în articol: special