x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Campania electorală continuă la Timișoara. Primăria lui Dominic Fritz a cumpărat două panouri de baschet, cu 42.000 de euro

Campania electorală continuă la Timișoara. Primăria lui Dominic Fritz a cumpărat două panouri de baschet, cu 42.000 de euro

de Ion Alexandru    |    28 Feb 2024   •   08:00
Campania electorală continuă la Timișoara. Primăria lui Dominic Fritz a cumpărat două panouri de baschet, cu 42.000 de euro

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit, zilele trecute, un contract de peste 200.000 de lei pentru achiziția a două panouri de baschet electronice, omologate, pe care urmează să le monteze la Sala Polivalentă „Constantin Jude”.

Argumentul pentru această cumpărătură, făcută fără licitație, constă în faptul că actualele echipamente care dotează această sală sunt învechite și degradate, iar pentru eventualele operațiuni de reparare a lor este nevoie de piese de schimb foarte greu de găsit. Instituția condusă de USR-istul Dominic Fritz mai are în derulare și alte achiziții, care vizează dotarea cu echipamente didactice digitale a școlilor, construcția unei hale care să deservească drept service pentru tramvaiele noi, dar și cumpărarea unor troleibuze.

Primăria Municipiului Timișoara, la conducerea căreia se află Dominic Fritz, de la USR, a inițiat, în data de 19 decembrie 2023, un proiect de achiziție publică, publicând pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare conform căruia dorea furnizarea a două panouri de baschet omologate FIBA, de nivel 1, cu afișare electronică, pentru competițiile internaționale, la care se vor adăuga piesele de rezervă, pentru Sala Polivalentă „Constantin Jude”.

Piesele de rezervă la care se face referire în acest anunț constau într-un panou de sticlă securizată și într-un panou cu plasă. 

Pentru această achiziție făcută în buza alegerlor locale, instituția condusă de Dominic Fritz a pus la bătaie un buget estimat inițial la 210.084,03 lei fără TVA, adică 250.000 de lei cu tot cu TVA (51.020 euro). Practic, pentru fiecare astfel de panou de baschet, Primăria Municipiului Timișoara era dispusă să plătească câte 25.510,2 euro.

În vederea contractării produselor, autoritatea contractantă nu a organizat o licitație deschisă, ci a preferat calea procedurii simplificate de selecție de oferte, la care s-au înscris doi ofertanți. În data de 26 februarie 2024, municipalitatea a atribuit contractul, pentru suma finală negociată de 175.998 de lei fără TVA, adică de 209.437,7 lei cu TVA inclusă (42.742,4 euro) companiei SC Seratel Electronics SRL. Concret, valoarea finală a fiecărui astfel de panou de baschet pe care Primăria Municipiului Timișoara îl va achita se ridică la 21.371,2 euro.

Cum motivează instituția această achiziție

Caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții este aprobat de către însuși edilul USR Dominic Fritz. În acest document se precizează faptul că Sala Polivalentă „Constantin Jude” din Timișoara a fost construită în anul 1968, iar aici se desfășoară atât competiții sportive, cât și manifestări culturale, cum ar fi concerte și festivaluri.

„Sala dispune de un set de console mobile, însă acestea au o vechime considerabilă și piesele de schimb se găsesc foarte greu și la prețuri extrem de mari”, se arată în documentul citat. Primăria Timișoara susține că „scopul achiziției este asigurarea bazei materiale capabile să ofere posibilitatea de organizare a competițiilor sportive interne și internaționale la niveluri competitive cât mai ridicate pentru toate tipurile de competiții sportive organizate”. Autoritatea contractantă mai arată că, în parteneriat cu federațiile sportive naționale , în Sala Polivalentă se desfășoară stagii de pregătire pentru echipele naționale de baschet, handbal, volei, dar și competiții internaționale.

„Este mare nevoie de echipamente noi, deoarece există riscul ca acestea (cele existente – n.red.) să se strice și să nu mai poată fi reparate. Având în vedere că Sala Polivalentă «Constantin Jude» reprezintă singura sală omologată pentru desfășurarea jocurilor la cel mai înalt nivel de reprezentare sportivă, Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de proprietar, are obligații privind asigurarea unui climat propice sportului de performanță”, mai susține instituția respectivă, care, în esență, arată că scopul concret al achiziției este înlocuirea panourilor de baschet existente, „care sunt vechi și degradate”, cu unele noi.

Furnizorul, client al autorităților publice

SC Seratel Electronics SRL, compania care și-a adjudecat această afacere pusă la bătaie de Primăria Municipiului Timișoara, este deținută, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) de către Mircea și Mariana Drăjan, ambii din Cluj-Napoca.

Furnizorul lui Fritz a mai derulat, în ultimii ani, cel puțin șapte contracte cu instituții publice, în valoare de 6.810.782,7 lei cu tot cu TVA.

Astfel, la 2 octombrie 2018, Clubul Sportiv Municipal „Vsk Csikszereda” Miercurea Ciuc a încheiat cu firma în cauză un contract de 459.102 lei cu TVA pentru livrarea de dispozitive pentru bazinul de înot „Csiki Csobbano”. Apoi, la data de 2 noiembrie 2018, compania în cauză a primit de la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești un contract de 312.674 lei cu TVA pentru livrarea a 20 de echipamente pentru sporturi nautice.

În 27 februarie 2019, SC Seratel Electronics SRL a încheiat cu Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov un contract în valoare de 2.245.239,6 lei cu TVA pentru livrarea de echipamente pentru bazinul de înot municipal. După care, la 8 mai 2019, aceeași firmă a primit de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român un contract de 343.910 lei cu TVA pentru furnizarea de echipamente pentru bazine de înot.

Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” a parafat cu societatea respectivă, la data de 7 octombrie 2019, un contract de 1.015.360,4 lei cu TVA vizând achiziția unui sistem de cronometrare mobil. 

Anul trecut, în 20 februarie 2023, Primăria Municipiului Blaj a încheiat cu aceeași firmă un contract de 1.455.171 de lei cu TVA, pentru un sistem de cronometrare sportivă pentru scor și afișaj și pentru un sistem video replay. Nu în ultimul rând, la data de 28 august 2023, Primăria Municipiului Reșița a parafat cu societatea respectivă un contract de 769.887,2 lei cu TVA pentru cumpărarea de block-start-uri și a altor echipamente.

Primăria Timișoara a deschis, larg, punga cu bani publici

Această achiziție nu este singura pe care Primăria Municipiului Timișoara se pregătește să le facă în acest an electoral. Instituția condusă de Dominic Fritz mai are în procedură de atribuire cel puțin trei contracte mai mult decât spectaculoase.

Unul dintre acestea vizează dotarea cu mobilier, cu materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar, în valoare de 25.086.390 de lei fără TVA.

Al doilea contract se referă la achiziția de servicii de proiectare și a lucrărilor de execuție pentru o hală integral închisă pentru mentenanța tramvaielor noi. Aici, municipalitatea pune la bătaie un buget de 7.338.123,66 lei fără TVA.

Al treilea contract vizează achiziția unor troleibuze, pentru care a fost pus la bătaie un buget de 108.151.719 lei fără TVA. Licitația este, în acest moment, contestată.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×