Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aproximativ 40 de milioane de euro a plătit statul român în perioada 2005-2012 cetăţenilor români care au câştigat procese la CEDO.
În acest timp, cele mai multe condamnări la CEDO se datorează încălcării de către justiţia română a dreptului la un proces echitabil prevăzut de Convenţia Europeană. La fel de multe încălcări mai sunt numai în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la proprietate.
Conform Inspecţiei Judiciare, în perioada 2005-2012 au fost sancţionaţi disciplinar doar 10 procurori (25 de judecători şi un magistrat asistent) pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Teoretic, statul român şi-ar putea recupera sumele plătite către cetăţenii care câştigă procese la CEDO prin Ministerul Finanţelor Publice, care sesizează la rândul său Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă magistraţii se fac vinovaţi de condamnarea statului român la CEDO.
Proceduri
Însă sesizarea Ministerului de Finanţe ajunge, mai întotdeauna, după termenul de 2 ani de la data la care fapta magistratului a fost săvârşită. Asta în condiţiile în care numai procesul la CEDO durează 2-3 ani, iar cetăţeanul are la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a se adresa CEDO. În aceste condiţii, procedura nefiind îndeplinită, termenul fiind depăşit, Inspecţia Judiciară nu dispune cercetări în cazul magistraţilor.
De aceea se impune o mai mare atenţie în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie. Iar atât timp cât nu va exista un text normativ clar şi aplicabil care să antreneze răspunderea de orice tip a magistraţilor, vom găsi în rechizitorii formulări aberante de genul “Toţi cei implicaţi au acţionat în interesul Grivco S.A din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie”, care nu fac decât să discrediteze întreg dosarul şi materialul probatoriu administrat şi să pună chiar sub semnul penibilului actul de justiţie.
În dosarul ICA, specialiştii au identificat zece greşeli ale magistraţilor care ar putea fi sancţionabile la CEDO. În opinia lor, dosarul ar trebui restituit procurorilor, care sunt obligaţi să-l refacă în întregime.
Argumente
Motivele, aşa cum au fost date publicităţii, sunt următoarele:
1. Rechizitoriul nu cuprinde fapte de natură penală în ceea ce îl priveşte pe Dan Voiculescu. Starea de fapt este prezentată într-o formulă vagă, generală, lipsind elemente de fapt concrete care i se reproşează, indispensabile unui rechizitoiu (art.263, al.1, CP).
2. Din rechizitoriu lipsesc faptele materiale reţinute în sarcina lui Voiculescu (timpul, locul, modul de comitere al faptei, mijlocul folosit, scopul şi consecinţele produse).
3. Procurorul prezintă doar texte de incriminare şi reproduce conţinutul acestora, fără nici o referire la o faptă concretă.
4. Rechizitoriul se bazează pe supoziţii şi formulează prezumţii de culpabilitate, incompatibile cu prezumţia de nevinovăţie, prevăzută în art.5 Cod Penal, în mod expres.
5. Chiar procurorii recunosc că nu au probe, la filele 164-165 ale rechizitoriului, unde, în loc să prezinte fapte, arată că “analiza întregului mecanism reliefat de modul de derulare a procedurii de privatizare relevă că...”. Analiza o fac analiştii, procurorii trebuie să prezinte fapte.
6. Susţinerile sunt bazate pe argumente filozofice:”O versiune contrară înseamnă să admitem că toţi cei implicaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu sau au acţionat în interesul Grivco din considerente telepatice ori din necunoaştere sau prostie”. Arată a rechizitoriu sau a editorial din Revista 22?
7. Dobândirea acţiunilor ICA este încadrată de procurori la infracţiunea “spălare de bani”, dar la filele 35-36 sunt descrise operaţiuni de natură comercială sau civilă a căror legalitate nu e contestată şi fără relevanţă penală.
8. Încadrarea se face tot pe baza de raţionamente, nu de probe. De asemenea, nu se arată care este actul medical, în ce constă acesta şi câte sunt, de fapt, pentru a susţine că spălarea de bani este în formă continuată.
9. Nu s-a respectat legea în ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală. Astfel, ordonanţa prin care s-a dispus extinderea cercetărilor la Dan Voiculescu (iniţial, el nu figura în dosar) este nelegală. Ordonanţa a fost emisă în 24.09.2008. Înainte de acest act nu exista nicio sesizare. DNA s-a folosit de două denunţuri anonime, din care unul era copia unui articol de ziar. Denunţurile anonime nu pot fi luate în considerare decât pentru ca organul de urmărire penală să se sesizeze din oficiu. DNA nu s-a sesizat din oficiu, aşa că în cazul lui Dan Voiculescu nu exista niciun act de sesizare penală prevăzut de lege. Dacă legea s-ar respecta în România, instanţele trebuia să constate nulitatea absolută a rechizitoriului pe numele lui Dan Voiculescu, o dată ce nu s-a făcut sesizarea penală. Dosarul trebuia retrimis la Parchet, pentru refacerea cercetării penale, dar instanţa ICCJ a refuzat acest lucru.
10. Toate actele de urmărire penală cu privire la Dan Voiculescu au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale în cazul său. Astfel, s-a încălcat iremediabil dreptul la apărare, fiindcă nu s-a dat posibilitatea avocatului lui Voiculescu de a pune întrebări martorilor, de a formula cereri şi a depune memorii, întrucât nu era parte în dosar. Voiculescu nu a mai putut face observaţii cu privire la întrebările puse de procuror expertului, sau de a cere completarea expertizelor sau de a solicita expertize proprii. CEDO sancţionează astfel de proceduri.
Vulnerabilităţi
Ce riscă procurorii care folosesc “telepatia” ca mijloc de probă? Trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În acelaşi dosar există deja un precedent: procurorul Emilian Eva de la DNA Iaşi (unul dintre procurorii care au instrumentat dosarul în care Dan Voiculescu este judecat privind modul în care a fost privatizat Institutul de Cercetări Alimentare) este cercetat pentru abuz în serviciu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru folosirea unor practici ilegale de procurare a mijloacelor de probă. Procurorul Emilian Eva ar fi interceptat în mod abuziv mai multe convorbiri telefonice.
Mai departe, la 3 decembrie 2008, procurorul Doru-Florin Ţuluş, şef secţie la DNA, aviza rechizitoriul dosarului Telepatia (4/P/2007). El îşi însuşea astfel concluziile procurorului Emilian Eva, subaltern, care fac din acest dosar un instrument puţin credibil din punct de vedere juridic, dar “beton” în îndeplinirea sarcinii de a pedepsi adversarul cel mai notoriu al preşedintelui Băsescu Traian.
În plus, Ţuluş se afla şi sub presiunea unei proceduri disciplinare a CSM, fiind absolvit de răspundere exact în săptămâna în care aviza “Telepatia”. Şi Emilian Eva avea presiuni extrasenzoriale în urma complicaţiilor unui partaj, din care pierdea bunuri de 65.000 de euro şi a perturbării unui credit de peste 100.000 de franci elveţieni. În plus, tot în 2008, Emilian Eva se afla într-o dispută amoroasă, reclamată la DNA de un procuror din DIICOT pentru favorurile unei avocate din Iaşi.
Numărul procurorilor care sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, cel puţin după dosarele din ultimii ani, ar trebui, cel puţin teoretic, să fie în creştere. Asta dacă cercetarea nu ar fi făcută de către colegii lor, procurorii.
Citește pe Antena3.ro
