x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Drumul Babelor, atac la Rezervaţia Bucegi

Drumul Babelor, atac la Rezervaţia Bucegi

de Elena Stan    |    13 Dec 2011   •   21:00
Drumul Babelor, atac la Rezervaţia Bucegi

Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Re­gionale si Turismului, impreuna cu bunul sau prieten si coleg de partid Florin Popescu, presedintele Con­si­liului Judetean Dambovita, precum si cu Mircea Cozma, presedintele Consiliului Judetean Prahova, au reu­sit sa asfalteze creierii muntilor mai repede decat au stabilit initial. In timp ce infrastructura rutiera de la noi din tara este intr- o stare jalnica, drumu­rile fiind pline de gropi, autoritatile au tinut mortis sa toarne asfalt, de peste 12 milioane de euro, pe un drum din Parcul Natural Bucegi. De cele mai multe ori, firmele care executa lucrari de reabilitare de drumuri depasesc cu mult termenul stabilit initial pentru finalizarea acestora. De data aceasta, spre surprinderea tuturor, firmele s-au miscat "mai cu talent". Ceea ce trebuia sa realizeze in doi ani, au realizat in doar cateva luni. Astfel, lucrarile incepute in mare graba in luna noiembrie 2010, si sistate din cauza vremii nefavorabile pana in luna aprilie, au fost deja fina­lizate in aceasta toamna. Lucrarile la Drumul Judetean 713, care se desprinde din DN 73 si face legatura intre cabana Cuibul Dorului – Saua Dichiului – Piatra Arsa, au fost finalizate. In prezent, orice masina ajunsa in zona poate urca pana la Piatra Arsa pe drumul proaspat asfaltat.

Reabilitarea drumului trebuia facuta pana in anul 2012, potrivit anuntului postat la inceputul drumului, insa autoritatile au tras tare sa termine anul acesta. Sa aiba vreo legatura graba cu care au lucrat firmele cu faptul ca cei de la Consiliul Judetean Dambovita au ridicat repede o cabana la rascrucea de drumuri dintre Piatra Arsa si Cabana Babele? Mai ales ca zilele acestea cabana a fost inaugurata, daca e sa ne luam dupa muncitorii care acum doua saptamani lucrau de zor sa toarne beton la intrarea in curtea cabanei deoarece aceasta urma sa fie data in folosinta. Stand de vorba cu muncitorii am aflat ca se mai construiesc si alte structuri de cazare pe drumul spre Bolboci, adica pe drumul de legatura dintre Drumul Babelor si DJ 714, care duce la complexul hotelier Piatra Arsa. "Cabana asta apartine Consiliului Judetean Dambovita. In maxim o saptamana va puteti caza aici daca doriti. In momentul de fata nu este nimeni care sa va dea mai multe relatii, dar daca veniti peste o saptamana puteti dormi aici si va puteti face programare si pentru Sarbatorile de iarna", ne spune un muncitor. Un alt muncitor, suparat ca l-am deranjat de la masa, striga cat il tineau plamanii ca "tot ce vedem sus pe munte se cons­tru­ies­te cu bani de la Udrea".

Desi la intrarea pe Drumul Babelor exista o bariera pe care sta agatat semnul "accesul intersiz", nici un sofer ajuns in zona nu ezita sa intre pe asflatul proaspat turnat. Ba mai mult, potrivit muncitorilor aflati la capatul drumului, sute de masini au urcat toata vara pe acest drum, sa-l testeze. Muncitorii de la drum deja si-au strans catrafusele si au plecat deoarece au terminat lucrarea. Asfaltul a fost turnat pe toata suprafata drumului, in unele locuri chiar si pe portiunea pe unde exista rigola pentru scurgerea apelor. Daca asfaltul turnat la repezeala in noiembrie 2010 a crapat peste iarna, iar in primavara muncitorii au lucrat de zor sa decoperteze si sa toarne un nou strat de asfalt, asteptam sa vedem cum va iesi DJ 713 dupa aceasta iarna. Deja unele zone ale drumului au cedat sub greutatea masinilor care au intrat pe drumul babelor.

Pentru reabilitarea celor 16 kilometri de drum "judetean" s-au utiliza 97.300 metri patrati de beton asfaltic, 11.516 tone de binder pentru drum, 17.040 mc de balast, 30.558 mc de piatra sparta, 14.940 metri de parapet metalic semigreu, 17 tone de armaturi metalice, 300 de kilograme de vopsea pentru marcaje rutiere, precum si 105.000 litri de motorina. Datele au fost preluate din Acordul de mediu nr. 79 din 25 septembrie 2009, privind reabilitarea DJ 713, emis de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Pitesti.

Parcul Bucegi face parte din "Natura 2000"
Parcul Natural Bucegi are o suprafata de 32.663 hectare si cuprinde 3.500 de specii de plante protejate sau pe cale de disparitie printre care se re­ga­sesc floarea de colt, iedera alba, tisa, salcia de turba, sangele voinicului. Fauna din Masivul Bucegi este, de asemenea, foarte importanta. Capra nea­gra, ursul brun, rasul, acvila de munte, cocosul de munte, furnica rosie de padure sunt cateva dintre speciile protejate. Toate aceste bogatii naturale ar trebui protejate conform reglementarilor europene asumate de autoritatile romane. Cu toate acestea, autoritatile romane au aprobat, si au gasit si banii necesari, pentru asfaltarea drumului. Drumul trece prin zone strict protejate din Parc si urca de la cota 1.000 pana la 2.000, fa­ci­litand accesul necontrolat a mii de masini si iubitori de gratare pe tot Platoul Bucegi. Specialistii in protectia mediului au avertizat de nenumarate ori ca Drumul Babelor va deschide calea de distrugere a parcului natural. Studiul de impact asupra mediului, pe baza caruia s-a obtinut autorizatia de mediu, cuprinde date nerealiste. "Problema ridicata in Consiliul Stiintic a fost cu privire la impactul turistilor asupra Platoului Bucegi, ce vor face ei acolo. Cu siguranta se vor incinge gratare pe marginea drumului, se va asculta muzica, va fi forfota mare. Toate acestea vor avea un impact negativ asupra florei si faunei din Parcul Natural Bucegi. Acest drum deschide turistilor tot Platoul Bucegi", ne-a declarat Cristian Goran, membru in Consiliul Stiintific al Parcului. El spune ca "miza ar putea fi terenurile de pe marginea drumului, deoarece majoritatea sunt in proprietatea mai multor persoane fizice, sunt in intravilan, deci se pot ridica acolo constructii".

×
Subiecte în articol: Drumul Babelor