x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Salariu de 1.000.000 de lei/an, în declarația de avere a primarului din Crevedia

Salariu de 1.000.000 de lei/an, în declarația de avere a primarului din Crevedia

de Ion Alexandru    |    31 Aug 2023   •   00:05
Salariu de 1.000.000 de lei/an, în declarația de avere a primarului din Crevedia

Situație explozivă, la propriu și la figurat, în localitatea dâmbovițeană Crevedia. După tragedia de sâmbătă, când mai multe cisterne încărcate cu GPL au explodat în curtea unde se afla un punct de lucru închis, încă din 2020, al societății patronate de familia primarului din Caracal, Ion Doldurea, ies la iveală informații la fel de picante în legătură cu activitatea primarului din Crevedia, Florin Petre.

Edilul menționează date diferite, în declarații succesive de avere, legate de perioada în care familia sa a cumpărat o parte din terenurile care alcătuiesc moșia sa de 33.460 de metri pătrați de pe raza localității Crevedia. Soția primarului a încasat, anul trecut, în calitate de administrator al propriei sale întreprinderi individuale care se ocupă cu activități agricole, un salariu de un milion de lei. Asta după ce, în 2021 și 2020, aceste venituri au fost de câteva ori, până la câteva zeci de ori mai mici. Mai mult, soția primarului patronează o firmă care se ocupă cu prelucrarea cărnii, firmă care nici măcar nu este menționată în declarațiile de avere și de interese ale primarului din Crevedia. Marți seară, edilul Florin Petre a încercat să nege că pe 27 august a declarat la un post de televiziune că știa că la stația GPL exista activitate, în ciuda faptului că aceasta a fost sistată de ISU încă din 2020, spunând că ceea ce scrie chiar pe pagina de Facebook a Primăriei Crevedia este „un fake”. După ce Antena 3 CNN a difuzat declarația audio a edilului, din care rezultă că nu este vorba despre niciun „fake”, președintele PSD a anunțat că va propune excluderea lui Florin Petre din partid.

 

„Jurnalul” a descoperit că există mai multe discrepanțe între declarațiile de avere depuse de edilul dâmbovițean, începând cu anul 2016 și până în prezent, precum și omisiuni în declarațiile de interese ale aceluiași primar, depuse după anul 2019. Însă o informație cu adevărat savuroasă reiese din ultima declarație de avere a lui Florin Petre, completată și depusă pe site-ul Primăriei Crevedia în data de 12 iunie 2023. Potrivit acestui document, dacă primarul arată că a încasat, în ultimul an fiscal, o leafă de la instituția pe care o conduce în cuantum de 73.008 lei pe an (6.084 de lei pe lună), soția sa, Ionela Cătălina Petre, a realizat, tot în ultimul an fiscal, venituri de… 963.968 de lei pe an (80.330,7 lei pe lună), ca administrator al unei întreprinderi individuale care îi poartă numele. 

Întreprinderea Individuală Petre Ionela Cătălina are sediul într-un imobil situat pe strada Muncii, din satul Sarmucași, comuna Crevedia și se ocupă cu activități agricole, iar potrivit site-ului Ministerului Finanțelor Publice, data ultimei declarații depuse este 25 mai 2018. Pe site-ul Finanțelor nu există niciun bilanț contabil depus vreodată de această întreprindere individuală.

 

Întreprinderea individuală a generat ba zero lei venituri, ba peste 1,2 milioane de lei

 

Florin Petre se află la conducerea Primăriei Crevedia încă din anul 2016, când a fost ales consilier local și viceprimar, din partea UNPR - partid fondat și condus de generalul Gabriel Oprea. În 17 iulie 2016, Petre a depus o declarație de avere conform căreia soția sa a realizat venituri de pe urma întreprinderii individuale pe care o patronează în cuantum de 86.952 de lei pe an (7.246 de lei pe lună). În declarațiile de avere depuse de edil în 15 iunie 2017 și 13 iunie 2018, suma încasată de această întreprindere individuală a fost în cuantum de zero lei.

Însă în documentul completat de Florin Petre în data de 14 iunie 2019, întreprinderea individuală a soției sale a generat venituri de… 1.213.712 lei pe an (101.142,7 lei pe lună). În declarația din 12 iunie 2020, compania individuală a Ionelei Cătălina Petre a realizat venituri de 290.331 de lei pe an (24.194,25 de lei pe lună), iar în declarația de avere din 9 iunie 2021, această companie apare că a realizat, în anul anterior, venituri de 35.388 de lei pe an (2.949 de lei pe lună).

 

„Alba-neagra” cu data cumpărării terenurilor

 

Prima declarație de avere a lui Florin Petre, depusă, în calitate de viceprimar, la data de 15 iulie 2016, menționa că actualul primar din Crevedia avea în proprietate doar trei terenuri extravilane, în suprafață totală de 5.200 de metri pătrați, cumpărate, atenție!, în anul 2010, pe raza satului Samurcași.

Ei, bine, în declarația de avere completată de același edil în data de 15 iunie 2017 se menționează cu totul alte date referitoare la proprietățile imobiliare deținute. Astfel, în documentul citat, se precizează patru terenuri extravilane în Samurcași, primul cumpărat în… 2006, iar celelalte 3 cumpărate în 2013.

În cea mai recentă declarație de avere completată de Florin Petre, în calitate de primar al comunei Crevedia, sunt menționate 15 terenuri, cu o suprafață totală de 33.460 de metri pătrați. Astfel, în 2006, Florin Petre ar fi cumpărat, în nume propriu, un teren cu suprafața de 9.630 de metri pătrați. Apoi, în 2013, ar fi achiziționat, împreună cu soția sa, trei terenuri extravilane, cu suprafața totală de 5.200 de metri pătrați. În 2018, mai apar trei terenuri extravilane, cumpărate de soții Petre, cu suprafața totală de 6.200 de metri pătrați. În 2019, familia primarului a mai cumpărat un teren extravilan, cu suprafața de 2.400 de metri pătrați.

În anul pandemiei, 2020, soții Florin și Ionela Cătălina Petre au mai cumpărat șase terenuri, din care patru extravilane și două intravilane, cu suprafața totală de 11.730 de metri pătrați. Iar anul trecut, primarul și soția sa au mai cumpărat un teren intravilan, cu suprafața de 700 de metri pătrați. Toate aceste proprietăți se află pe raza comunei Crevedia, județul Dâmbovița.

 

 

O altă firmă, înființată în 2019, care se ocupă cu prelucrarea cărnii, nu este menționată de edil în documentele depuse

 

Nu doar aceste informații legate de veniturile fabuloase realizate de întreprinderea individuală a soției primarului din Crevedia atrag atenția. Pe lângă discrepanțele cu privire la datele referitoare la anii în care respectivele terenuri au intrat în posesia familiei Petre, din declarațiile de interese ale edilului lipsește cu desăvârșire o informație referitoare la o altă afacere a soției sale.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), există o Rezoluție, cu numărul 456, din data de 10 ianuarie 2019, emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost dispusă autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea societății comerciale SC Preparate din Carne Crevedia SRL. Această companie are sediul la aceeași adresă unde este înregistrată și Întreprinderea Individuală Petre Ionela Cătălina, la care am făcut referire anterior. Iar la momentul constituirii, compania și-a declarat drept domeniu principal de activitate „producția, prelucrarea și comercializarea cărnii și a produselor din carne”, în timp ce activitatea principală era „fabricarea produselor din carne, inclusiv din carne de pasăre”.

Capitalul social al SC Preparate din Carne Crevedia SRL, subscris și vărsat, în cuantum de 200 de lei, este deținut, integral, de către soția primarului comunei Crevedia, Ionela Cătălina Petre, aceasta din urmă având și calitatea de administrator cu drepturi depline. 

La data de 13 mai 2021, soția primarului ia decizia extinderii obiectului secundar de activitate al societății, introducând cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe, cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor; cultivarea altor plante din culturi nepermanente; cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase; cultivarea fructelor, arbuștilor fructiferi, căpșunelor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi; cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor pentru uz farmaceutic; cultivarea plantelor pentru înmulțire; creșterea bovinelor de lapte, a altor bovine, a cailor și a altor cabaline, ovinelor și caprinelor, porcinelor, păsărilor și a altor animale; activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor), activități auxiliare pentru producția vegetală, activități auxiliare pentru creșterea animalelor și activități după recoltare.

În ciuda acestor activități complexe, în 2019, 2020, 2021 și 2022, patroana companiei a depus declarații la Ministerul Finanțelor, pe proprie răspundere, din care reiese că societatea în cauză nu a desfășurat nicio activitate, începând cu data înființării și până la data de 31 decembrie 2022.

Compania nu doar că nu ar fi desfășurat activitate, dar a nu este menționată în nicio declarație de interese completată și depusă de primarul Florin Petre, începând cu anul 2019.

 

 

Marcel Ciolacu vrea să-l dea afară din PSD pe Florin Petre, după ce a mințit, în direct, la televizor

 

Primarul comunei Crevedia, Florin Petre, urmează să fie exclus din Partidul Social Democrat, după ce, marți seară, a făcut unele declarații halucinante în cadrul unei emisiuni de la Antena 3 CNN. Acesta a acceptat să răspundă la întrebările lui Radu Tudor, însă, în timpul interviului, i-a fost prezentată declarație postată pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Crevedia, din care rezultă că edilul știa că, de fapt, activitatea de încărcare ilegală la stația GPL care a explodat a continuat și după ce ISU a închis punctul de lucru, în 2020. „Eu nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat acolo, organele competente o să facă o cercetare când se vor închide cele trei cisterne care au mai rămas. Eu mi-am dat seama că se întâmpla o nenorocire. Nu ştiam ce se întâmplă acolo cu cisternele pline, goale, nu ştiam. M-am dus acolo şi am văzut ce se întâmpla, când a început tragedia. Nu mă gândeam decât la oamenii care au ieşit fără haine arşi, salvarea, pompierii nu veneau şi când au venit nu au făcut nimic, au dat cu stângul în dreptul şi s-au contrazis”, a spus Florin Petre, primarul de la Crevedia la Antena 3 CNN. 

 

Declarația audio există și a fost difuzată

 

Atitudinea edilului s-a schimbat în momentul în care a fost prezentată o postare de pe pagina oficială a Primăriei Crevedia unde este citată o declarație a primarului care contrazice totul. „Primarul a explicat: «Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo»”, se arată în respectiva postare, pe care însă edilul nu o recunoaște, afirmând despre ea că este un „fake”.

La scurt timp, administratorul paginii oficiale ale Primăriei Crevedia a venit cu o nouă postare în care spune că, de fapt, primarul i-ar fi cerut să facă o postare despre tragedie, dar fără să îi dea prea multe date. În lipsă de date, administratorul paginii, spune că el s-a „inspirat de pe net”, din presă şi nu l-a citat pe primar, ci a citat declarația primarului dată pe alte site-uri de știri. La final administratorul pagini şi-a cerut scuze pentru confuzia creată.

Antena 3 CNN a difuzat, imediat, declarația audio a primarului Florin Petre oferită, în 27 august 2023, postului de televiziune Digi24. Pe înregistrare se aude, fără putinţă de tăgadă, că primarul a declarat: „Era un depozit am înțeles. Au închis-o acum câţiva ani cei de la ISU şi acum era un depozit. Veneau, aduceau cisterne, încărcau, bănuiesc ceva subteran. Când am ajuns la primărie şi am preluat conducerea, această unitate a fost vizitată de cei de la ISU şi i-au luat licența, nu au mai avut voie să vândă carburanți la cetăţeni. Dar l-a folosit pe post de depozit venea cisterna, încărcau, nu ştiu sigur ce făceau. Cei de la ISU au fost de vreo 2-3 ori în control. Aveau suspendată activitatea ca să nu mai vândă cum vindea înainte la butelie, la maşini ce făceau ei, dar cisternele intrau şi ieșeau de acolo”.

 

Liderul PSD: Un astfel de primar nu are ce căuta în partid

 

La câteva minute de la demontarea afirmațiilor de marți seara făcute de primarul din Crevedia, premierul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a reacționat pe contul său de socializare, anunțând că Florin Petre urmează să fie exclus din partid. 

„Voi propune excluderea primarului din Crevedia în următorul Consiliu Politic Național, de la sfârșitul săptămânii. Un primar care «n-a știut» și căruia nu-i pasă de tragedia prin care trece comunitatea care l-a ales nu are ce căuta în PSD!”, a concluzionat Marcel Ciolacu, pe Facebook. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: sotia primar crevedia afacere florin petre