Andrei „Cap de iară”, ocrotitorul românilor

Ziua de 30 noiembrie este încărcată de simbolistică precreștină și creștină, marcând trecerea pragului simbolic spre un nou început. Se presupune că tradițiile de Sfântul Andrei sunt păstrate de peste 2.000 de ani, existând foarte multe similitudini între obiceiurile pe care le regăsim și astăzi pe toată suprafața României, dar și în Balcani și Urali. Este vremea spiritelor și noaptea când „se deschid Cerurile”. Creștinismul a asimilat tradițiile precreștine din ziua Sfântului Andrei, păstrându-le până astăzi, tocmai pentru că această dată calendaristică reprezintă în mod natural un prag de trecere către iarnă, ce presupune o serie de pregătiri și transformări, la nivel individual, dar și în familie, în gospodărie, în comunitate și mai ales în activitățileagricole. 

Pentru România, dar și pentru țările ortodoxe vecine, Apostolul Andrei - Apostolul cel Dintâi Chemat - este unul dintre cei mai importanți sfinți. Sărbătoarea este asociată cu toate practicile precreștine legate de încheierea anului agricol și pregătirea pentru noul început. Ziua Sfântului Andrei este doar începutul unui ritual care se întinde pe aproape două luni, având o perioadă de pregătire care începe cu Sfântul Dumitru (Focurile lui Sâmedru/Sumedru – în noaptea de 25 spre 26 octombrie – care alungă spiritele rele), până la Bobotează, pe 6 ianuarie, atât în calendarul Iulian, cât și în cel Gregorian. Pe stil vechi (SV – conform calendarului Iulian), Sfântul Andrei se va sărbători peste două săptămâni, având corespondent în calendarul Gregorian pe 13 decembrie. În noaptea Sfântului Andrei „se deschid Cerurile”, animalele vorbesc, iar spiritele umblă libere. Moroii și strigoii ies la luptă. Încărcătura de sacru a nopții de 29 spre 30 noiembrie este foarte importantă, purtând spiritualitatea popoarelor care au trăit peste două milenii în jumătatea de est a Europei, până spre Asia, toate fiind preluate și asimilate de creștinism, într-o logică aflată în perfectă armonie cu natura și cu principala activitate a acestor popoare, agricultura. 

Noaptea magică în care spiritele și animalele vorbesc

Tocmai pentru că sărbătoarea Sfântului Andrei a transformat multe dintre credințele populare, tradițiile și superstițiile anterioare creștinismului, în această noapte se spune că „se prind farmecele”, că tinerele fete îşi pot afla viitorul, printr-un ritual magic, iar în tradițiile populare păstrate până astăzi există o serie de metode de protecție, pentru apărarea de spiritele rele: se mănâncă usturoi, dar se pune usturoi și la ferestre, și la uși, se ung suprafețele cu usturoi și cu apă sfințită, pentru a ține departe spiritele rele, moroii, strigoii și vârcolacii. În ziua de Sfântul Andrei nu se muncește, nu se spală, nu se face curățenie și nici nu se muncește pe câmp sau în ogradă. În unele comunități, credința spune că aceia care vor munci în ziua de Sfântul Andrei își vor pierde animalele din gospodărie, pe care le vor mânca lupii. Legătura cu spiritele și cu animalele este foarte puternică în această zi: animalele prind grai şi cine le ascultă îşi poate pierde viaţa, la fel cum credințele populare spun că în noaptea de Sfântul Andrei vin strigoii la fereastră și cei care-i aud nu trebuie să le răspundă, pentru că altfel își vor pierde glasul sau vor muri. 

Credințe și ființe fantastice din Paleolitic

Toate tradițiile și obiceiurile din noaptea și ziua Sfântului Andrei amintesc de „stăpânii animalelor”, din șamanismul est-european. Creștinismul ortodox a venit cu o semnificație profundă a luptei cu animalele și cu spiritele rele, Sfântul Andrei fiind cel care îi apără pe oameni. Mircea Eliade considera că aceste credințe datează de circa 30.000 de ani în această parte a lumii, fiind legate de începuturile civilizației europene, de când comunitățile trăiau din vânătoare. Eliade consideră că vânătorul din perioada paleolitică este la originea acestor credințe păstrate până astăzi. În universul magico-religios al acelei perioade, omul din paleolitic avea credința că animalele le sunt asemănătoare oamenilor și că se pot transforma în oameni, la fel cum și oamenii se pot transforma în animale. Tocmai de aceea, vânătoarea era „reglementată” prin regulile nescrise, dar într-un echilibru perfect cu natura înconjurătoare, fiind gestionate de spirite protectoare de tip teriomorf, printre care și ființe supreme, precum „Stăpânul Animalelor”, care avea putere atât asupra acestora, cât și asupra oamenilor care vânau. „Stăpânul Animalelor veghează pentru ca vânătorul să nu ucidă decât atât cât are nevoie spre a se hrăni”, arată Eliade, în „Istoria credințelor și ideilor religioase” (Vol. 1). Pe de altă parte, animalul ucis poate fi readus la viață de „Stăpânul Animalelor”. Legătura între om, animal și spirite a fost extrem de puternică din Paleolitic până la Revoluția Bolșevică, atunci când Materialismul Științific și Dialectic a-nlocuit credințele populare și religiozitatea. Cu toate acestea, după un secol de la cucerirea unei părți a lumii de către bolșevici, credințele religioase încă s-au păstrat, în ciuda tuturor încercărilor de distrugere a spiritualității și de desacralizare a lumii contemporane. 

Cum ne apărăm de strigoi și de spirite rele

Conform tradiţiei, de Sfântul Andrei strigoii și spiritele rele se ţin departe cu usturoi şi tămâie, pentru a nu aduce ghinion, suferinţă, boli sau alte necazuri. În ziua de Sfântul Andrei nu se face treabă, nu se mătură, nu aruncă gunoiul, nu se dă de pomană şi nici măcar cu împrumut, pentru a se înlătura primejdiile din anul (agricol) care vine. Se mănâncă usturoi și se pune usturoi în casă, dar și la grajdurile animalelor. Există și o vrajă pe care o fac tinerele fete, la miezul nopții: întorc un ulcior de lut cu gura în jos, pe fundul vasului pun trei cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie pentru a cuceri bărbatul de care sunt îndrăgostite. Pentru a-şi vedea ursitul, la miezul nopţii, tinerele stăteau goale între două oglinzi, cu două lumânări aprinse în mână, privind într-un pahar cu apă în care a fost aruncată o verighetă sfinţită de cununie. Mai sunt și alte farmece și ritualuri magico-mistice legate de noaptea și de ziua Sfântului Andrei, păstrate până astăzi. Cel mai cunoscut este Rucodelia - obiceiul de a pune grâu la încolțit. Transferul de semnificație s-a transmis, în cazul grâului, de la nevoia de a vedea rosul cerealelor în următorul an agricol către sporul casei și norocul celui care vrea să afle cât de roditor îi va fi următorul an, din punct de vedere al reușitelor personale.

Prezența Sfântului Andrei la Marea Neagră

Se spune că Sfântul Andrei a călătorit de la Marea Galileii până la Marea Neagră, chemând popoarele la lumina lui Hristos. Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor, iar potrivit teologilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul care a propovăduit Evanghelia în Dobrogea. Numele este de origine greacă (andros=bărbat), însemnând bărbăţie, dar și îndrăzneală. A fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar misiunea sa de creştinare a neamurilor a primit-o printr-o tragere la sorţi la care au participat toţi apostolii. Lui Andrei i-a revenit sarcina de a propovădui Evanghelia în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. Se spune că a ajuns până la Kiev, cu 900 de ani înainte de începuturile creștinării Rusiei Kievene. Sfântul Apostol Andrei ar fi ajuns în Dobrogea în jurul anul 46 d.Hr. Există izvoare scrise care amintesc de popasul făcut de Apostol pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin din judeţul Constanţa. În apropierea acelei aşezări se află o pădure ce adăposteşte două peşteri, despre care se pune că au servit apostolului şi însoţitorilor săi drept loc de odihnă. Peştera care poartă astăzi numele Sfântului Apostol Andrei a fost transformată în biserică, în pronaos aflându-se un pat scobit în piatră, despre care se spune că a servit drept loc de odihnă pentru Apostolul Andrei. 

Există izvoare istorice care atestă prezența Sfântului Andrei în Dobrogea și la Marea Neagră, inclusiv în Crimeea. Tocmai de aceea se consideră că a-nceput creștinarea popoarelor din jurul Mării Negre odată cu venirea Sfântului Andrei în aceste locuri.