Antrenorul de mondial pechean

de Andrei Moraru | 13 Noi 2007 • 00:00

Impreună cu Felix Păun, primul său antrenor de box, Lucian conduce un club sportiv in Pechea, comuna lui natală.

Impreună cu Felix Păun, primul său antrenor de box, Lucian conduce un club sportiv in Pechea, comuna lui natală.

Felix Păun, primul antrenor al lui Bute, este un entuziast care vrea să scoată campioni mondiali in comuna Pechea. Deja i-a reuşit unul. Este atăt de modest incăt, deşi a venit tocmai de la Galaţi la Otopeni ca să il aştepte pe Lucian, deşi este partener cu el in conducerea unui club sportiv, deşi ii e sfetnic, s-a retras intr-un colţ. Şi trebuie adăugat că primirea făcută lui Bute la aeroport a fost una dintre cele mai lipsite de fast din istoria aterizărilor de campioni mondiali. In afară de presă, doar căţiva oficiali, părinţii şi Felix.

DECLARAŢIE. "Bute era elev la Liceul Teoretic Pechea, eu eram şi profesor, făcănd box, am decis să deschidem acolo o secţie, pe Asociaţia de fotbal Flacăra Pechea, care era deja infiinţată. Din materiale improvizate am făcut o mică sală şi am inceput activitatea sportivă. El avea 13 ani, era un băiat micuţ, slăbuţ, uşor. M-am uitat la el: "Vrei să faci box?!" M-a incăntat! Era talentat, indemănatic... Talentul imediat s-a văzut, nu era nevoie să il caut, a ieşit singur la iveală. Invăţa intr-o săptămănă căt alţii intr-un an. A inceput să vină zilnic la antrenamente, cu excepţia unei singure perioade de intrerupere. Părinţii nu prea erau de acord cu boxul, pentru că era vorba de pumni, nu numai de dat ci şi de luat... Am insistat, m-am dus, am vorbit cu ei, le-am explicat că e păcat pentru că e indemănatic, "hai, fie, dacă ii place lui aşa mult, să vină". Iniţial, era atăt de slăbuţ incăt, inainte de meciuri, ii dădeam să mănănce bine, să bea apă, să se umfle, ca să poată să facă măcar prima categorie, pentru că nu ai voie să ai foarte mult sub greutate. Progresul era foarte rapid, vicecampion naţional de cadeţi in primul an, după nouă luni deja a luat medalie! După care, in fiecare an a ieşit campion. Cadeţi, juniori, seniori... cele două medalii de la amatori la mondiale, la juniori şi seniori. Şi a inceput o frumoasă carieră. A avut mici necazuri cu calificarea la Olimpiadă... merita să meargă... Poate sunt subiectiv, dar eu cred şi consider că a căştigat meciul acela cu Simion. Lucian n-avea palmares, erau interese să nu meargă el.

Atunci, fiind foarte supărat, pentru că işi dorea enorm să ajungă la Olimpiadă, a decis să treacă la profesionişti. A zis că acolo o să se descurce mai bine. Aici, arbitrii te pot fura intr-un timp foarte scurt, acolo poţi să iţi etalezi talentul. Cănd au venit cei de la Interbox la noi, au văzut mai mulţi romăni, dar pe Lucian l-au plăcut cel mai mult. Aşa a inceput cariera lui la profesionişti, pe care deja o cunoaşteţi.

S-a antrenat doi ani cu mine, după care a fost cooptat la centrul olimpic Galaţi - lotul naţional, la lot s-a antrenat cu Feri Vaştag, mai era şi Bondavali - antrenor secund. In perioada aceea Lucian mai venea pe la noi, la club, de fapt aşa cum face şi acum, face antrenament cot la cot cu băieţii. Mai face mişcare, dar nu prea are mult timp pentru că trag toţi de el in toate părţile. După Galaţi a plecat la Baia Mare, a trecut şi pe la Dinamo, iar după aceea i s-a făcut contractul la profesionişti.

Cu şcoala... Cănd faci una, faci una şi bună, te specializezi in ceva, nu poţi să le faci pe toate, ca romănul... El face box... dar acum e şi student la educaţie fizică, cănd mai vine işi mai dă din examene... face ce poate. Are un program incărcat, iar de acum o să il aibă şi mai incărcat.

PROFESIONIST IN CANADA. Plăteşti chirie, masorul, plăteşti tot. Eşti profesionist, e treaba ta. Stătea singur, mergea la sală pe jos, se antrena prin frig dimineaţa la şase, seara... Nu e aşa cum cred mulţi, că stă ca pe roze acolo. Că ţi se pune la dispoziţie vilă, maşină şi că te poartă pe un pat pănă la antrenamente. Pănă nu ajungi un nume, nu ai nici cel mai mic cuvănt de spus in privinţa adversarilor, de exemplu. Lupţi cu cine şi cănd ţi se spune.

Diferenţa de la amatorii de aici la profesioniştii de afară este foarte mare. Inclusiv la antrenamente. Lucian a venit şi mi-a spus: "Maestre, eu am inceput boxul aproape de la zero acolo." Iţi rămăn mişcările şi tehnica, dar ca metodă de pregătire, tactică, cum trebuie să găndească şi să abordeze o luptă, profesionismul e ceva complet nou. La inceput i-a fost greu, dar după şapte-opt meciuri a inceput să ii placă. "Ei, acum ai aer de profesionist", i-am zis.

Lucian nu şi-a propus un termen-limită pentru cariera sa. El boxează atăt timp căt simte că este in formă şi nu se face de răs. Ar dori să işi apere centura, o dată de două ori, ca peste un an sau peste doi, să poată să atace şi celelalte centuri şi să le unifice. Pănă atunci, aşa cum l-am sfătui eu şi cum găndesc şi cei de la Interbox, probabil, nu trebuie să rişte, să forţeze, să atace de acum centurile. Să-şi apere deocamdată centura, să capete şi o aură de campion, pentru că una e să obţii centura şi alta să reuşeşti să o aperi măcar o dată sau de două ori. E categoria la care nu au fost niciodată reunite centurile pănă acum!