x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cadou preelectoral pentru Tariceanu

Cadou preelectoral pentru Tariceanu

de Razvan Belciuganu    |    15 Sep 2005   •   00:00
Cadou preelectoral pentru Tariceanu

Inca dinainte de a deveni premier, Calin Popescu Tariceanu a fost primit cu onoruri de catre Armata. Una dintre firmele sale a primit, inainte de alegerile generale, dar dupa alegerile locale, cand evolutia electorala era previzibila, cadou un contract de 5 miliarde de lei. Astfel, militarii au de la primulministru doua Salvari.

DEZVALUIRI
In plina "era PSD", compania la care Calin Popescu Tariceanu detine intreg pachetul de actiuni, Automotive Trading Services SRL, a reusit sa smulga Armatei un contract de 5 miliarde de lei. Initial, pentru acest contract s-a organizat o licitatie. Armata voia sa achizitioneze "autosanitara cu dotare de resuscitare". In primul rand, formularea este nefericita, poate cu voie, intrucat lasa loc de interpretari. Conform legilor in vigoare, Ambulantele cu dotare de resuscitare pot fi: Ambulante de urgenta si resuscitare si Ambulante de resuscitare si terapie intensiva. Or, diferenta intre ele este de "clasa", ultimele putand sa coste sensibil mai mult (de ordinul zecilor de mii de dolari) din cauza dotarii cu aparatura medicala mai complexa.

LICITATIA. In fine, la procedura prin licitatie publica pentru achizitionarea produsului "autosanitara cu dotare de resuscitare", au participat firmele SC CASA AUTO SRL Bucuresti si SC EFICIENTA FARMA SA Campulung Muscel. Ei bine, potrivit MApN, "in urma licitatiei, nici unul dintre participantii care au depus oferta nu a indeplinit conditiile cerute prin documentatia de elaborare si prezentare a ofertei. Avand in vedere ca, pana la sfarsitul anului, nu mai era timpul legal necesar pentru repetarea licitatiei deschise, achizitia s-a efectuat prin procedura de negociere cu o singura sursa in baza prevederilor art. 12, lit. b si h din OUG nr. 60/2001, intrucat in dotarea beneficiarului mai existau astfel de produse achizitionate in anii anteriori".

MOTIVE INVOCATE. Drept urmare, se incheie la 9 noiembrie 2004 contractul de furnizare nr. 38 cu firma Automotive Trading Services SRL, prin care respectiva companie vindea MApN doua autosanitare CitroIn Jumper "Axiome", contra 4.999.153.346 lei. Cum s-a ajuns sa se invoce faptul ca nu mai era timp de o noua licitatie, numai MApN stie. Primul anunt de licitatie dateaza din 24 iunie 2004, este publicat in Monitorul Oficial, Partea VI nr. 127 din 05/07/ 2004 si prevedea faptul ca deschiderea ofertelor avea sa se faca la 19 august 2004, ora 10:00, la sediul Companiei Nationale Romtehnica SA din Bucuresti, Bd. Timisoara nr. 5C, sectorul 6. De la aceasta data si pana cand s-a semnat contractul cu Automotive Trading Services SRL au trecut aproape trei luni, timp suficient sa mai faci o licitatie, daca ti-ai dat seama ca participantii la prima nu au indeplinit conditiile impuse.

CASTIGUL. Principalul motiv pentru care contractul l-a preluat din zbor Automotive Trading Services SRL, desi n-a participat la licitatia publica initiala, este, conform MApN, acela ca Armata mai achizitionase CitroIn Jumper. Intr-adevar, in anul 2000 au fost livrate cinci astfel de autosanitare, in urma unei licitatii internationale care a avut loc intre noiembrie 1998 - mai 1999. Nici atunci firma lui Tariceanu nu a participat la licitatie. Ofertele depuse atunci au fost de la SIMED International BV Olanda, Marubeni Corporation Japonia, Ideal Medical Products Franta, Stryker Osteonics SA Elvetia, Medrom SA Luxemburg, Siemens Germania si Mattes Luxemburg. Contractul a fost castigat atunci de japonezii de la Marubeni, care au vandut Ministerului Apararii Nationale fiecare masina cu pretul de 74.235 dolari. Dupa un calcul simplu, dupa patru ani, MApN a platit pe masinile de la firma lui Tariceanu un pret mai dolofan. Astfel, daca pentru doua masini s-au platit 4.999.153.346 lei, avand in vedere cursul mediu pe luna noiembrie 2004 de 30.641 lei pentru un dolar, rezulta ca fiecare masina a costat 81.469 dolari. Adica, iese un castig al firmei lui Tariceanu de aproximativ 15.000 de dolari peste cel al japonezilor.

FARA OFERTA. Am incercat sa vedem ce oferta are Automotive Trading Services SRL, reprezentanta CitroIn in Romania si proprietatea lui Calin Popescu Tariceanu, la vanzarea de Ambulante. Unul dintre reprezentantii de vanzari ai firmei, Adrian Grigore, ne-a trimis doar oferte de autoutilitare CitroIn Jumper, fara dotari medicale. "In legatura cu cererea dumneavoastra, va informez ca trebuie sa apelati la serviciile unei companii care monteaza autoutilitarelor dotarile medicale", ne-a indrumat Adrian Grigore. Dar pentru Ambulantele oferite Ministerului Apararii Nationale, echipamentele medicale au fost oferite tot de acest furnizor. Asadar, cand e vorba de o oferta privata, in mod obisnuit, firma te trimite la o societate specializata, fara a-ti da macar indicii, iar pentru MApN s-a dat peste cap si a gasit imediat autosanitare.

EXPLICATII. Inalti ofiteri MApN ne-au sugerat, sub protectia anonimatului, ca acesta este un exemplu de reteta privind modalitatea in care Armata reuseste sa cada tot timpul in picioare. Mergand pe aceasta pista credibila, putem observa ca anumite entitati militare adanc conectate la adevarurile electorale de anul trecut, cand alegerile locale prognozau o victorie a "valului portocaliu", ar fi putut pregati terenul noilor guvernanti. Dupa alegerile generale, intr-adevar "valul portocaliu" a preluat puterea si, mai mult, portofoliul Apararii a fost adjudecat de Partidul National Liberal, al carui presedinte este nimeni altul decat Calin Popescu Tariceanu.

"LICITATIE"


"Avand in vedere ca pana la sfarsitul anului nu mai era timpul legal necesar pentru repetarea licitatiei deschise, achizitia s-a efectuat prin procedura de negociere cu o singura sursa..."
Motivul invocat de MApN pentru alegerea singurei surse: firma lui Tariceanu

JOACA DE-A DECLARATIILE
Click pt a mari imaginea
Calin Popescu Tariceanu uita astazi sa precizeze in declaratia sa de avere, precum si in cea de interese, ca este actionar la Automotive Trading Services SRL. Citind documentele, esti pus imediat pe o pista falsa, scriind acolo ca este actionar la Automotive Trade Services SRL. Difera un cuvant, "Trade" in loc de "Trading", dar care pe eventualii scrupulosi ii poate duce cu gandul la fals in acte. Noi credem ca primul-ministru doar a uitat ca in declaratia de avere data ca parlamentar la 16 decembrie 2004 spunea ca este actionar la Automotive Trading Services SRL.

×