Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Două bombe fuseseră aruncate; prima nu-l atinsese; fiind însă un om viteaz şi bun, îşi oprise trăsura (sau poate sania) când auzise explozia, să vadă cine fusese rănit. A doua bombă fu aruncată şi aceasta fu pentru dânsul sfârşitul drumului.... Bunicul-împărat, tatăl mamei, om cu idei liberale, care îşi pusese încrederea în poporul său...
După moartea lui năpraznică începu iarăşi o epocă de străşnicie; Alexandru al III-lea sosoti că ar fi primejdios să urmeze mai departe principiile politicii mai înaintate ale tatălui său.
Când bomba nihilistă puse capăt domniei lui Alexandru al II-lea, el tocmai luase hotărârea să dea vastului său imperiu o Constituţie; fiul său însă nu crezu că Rusia ar fi destul de coaptă pentru o asemenea înnoire.
Şi iată-ne cu toţii adunaţi laolaltă în marea şi întunecoasa catedrală, pentru a culca în mormântul ei prea timpuriu o tânără şi fericită soţie şi mamaă. Înmormântarea fu plină de slava şi de măreţia prin care se deosebeau toate ceremoniile ruseşti; cântări de o frumuseţe uimitoare ce se ridicau pe sub bolţi, resfrânte de zidurile groase ca nişte metereze; mii de făclii aprinse, nor de tămâie şi glasurile başilor, puternice ca tunetul, care mă făceau să-mi ţin răsuflarea şi să mă întreb cum pot plămânii omeneşti să îndure fără a plesnio asemenea sforţare.
Împărăteasa, marile ducese şi prinţesele erau de faţă, îmbrăcate în doliu, purtând pe cap lungi zăbranice negre şi cu hainele adânc cernite, tăiate de panglicile viu colorate ale decoraţiilor, ale împărătesei albastre, ale marilor ducese roşii, contrast ce făcea să apară vălurile cernite şi mai negre. Acolo se afla şi uriaşul unchi Sasha, înconjurat de enormii săi fraţi, veri şi unchi, iar unchiul Paul, căpătenia îndoliaţilor, sta cu câţiva paşi înaintea celorlalţi. Mai plăpănd decât fraţii lui, însă tot atât de înalt şi minunat de subţire la trup, unchiul Paul avea o înfăţişare deosebită de a lor; era mai oacheş şi mai blând, avea ochii decoraţiilor: ale împărătesei, albastre, ale mamei sale. Îmbrăcat în tunică albă, cu casca de argint a cavalerilor gardei imperiale avea în adevăr înfăţişarea unui cavaler medieval. Nu-mi aduc aminte dacă purta această uniformă în ziua înmormântării, dar mi-l amintesc mai bine, înalt şi zvelt ca o coloană subţire de marmoră, cu glas mângâietor şi ochi luminoşi. Un om plin de bunătate şi de înţelegere omenească, un om care totdeauna era drept faţă de alţii, un tovarăş încântător, vesel şi deştept; nu era de mirare că dintre toţi fraţii mama iubea mai mult pe unchiul Paul.
Îl văd încă aplecându-se asupra sicriului în care zăcea tânăra sa soţie, cu un văl alb, subţire, pe faţă, cu mâinile încrucişate, pe care se rezema o iconiţă, rând pe rând sărutată de toţi. Îmi aduc aminte cum îi curgeau pe obraji lacrimile şi cum l-a luat în braţe unchiul Serge, fratele său preferat, când a făcut o mişcare de disperare şi de răzvrătire, în clipa în care se închise la urma urmei capacul sicriului, peste chipul mult iubit.
A fost o scenă care se întipări adânc în mintea unor fete tinere ca noi: cadrul măreţ, făcliile pâlpâitoare, florile, uimitoarele cântări şi mai presus de toate durerea acelui tânăr soţ care a trebuit să fie smuls cu sila de pe sicriul soţiei lui!... “Tout passe!”...
Cu mulţi ai mai târziu, unchiul Paul se recăsători cu o doamnă care nu era de rangul lui. Căsătoriile morganatice nu erau sancţionate de împărat şi a trecut multă vreme până cânt noua soţie a lui paul să fie primită şi recunoscută de familie. Mama, cu toată dragostea pentru fratele ei, a fost aceea care atătă cea mai lungă împotrivire cumnatei plebeiene. Împăratul Nicolae al II-lea exilăchiar din Rusia timp de mulţi ani pe unchiul Paul; mai târziu însă, fu iertaat, iar soţia fu primită la Curte, dar niciodată în acelaşi rând cu marile ducese. I se dădu titlul de prinţesa Paley şi fu o soţie cât se poate de devotată şi foarte iubită de soţul ei; la urmă făcu eroice sforţări, însă fără izbândă, pentru a-l scăpa din mâninile bolşevicilor. Unchiul Paul a fost unul din cei patru mari duci ucişi de armata roşie în iarna anului 1919 şi, lucru ciudat îşi află moartea între zidurile Fortăreţei Petru şi Paul, chiar lângă bisericuţa unde, cu atâţia ani înainte, îşi înmormântase tânăra soţie. Cât de stranie şi, uneori, cât de cumplită e soarta omului!
