Are trei mașini Cadillac, față de candidatul PSD-PNL, care are doar una, pe de o parte, și, pe de altă parte, are o activitate aproape neîntreruptă din anul 1998 în administrația locală. Nicușor Dan pare cel mai amărât concurent aruncat în luptă. Nu are conturi bancare, trăiește, conform declarației sale de avere, doar din leafa de primar și are peste 150.000 de euro datorii. Desemnarea lui Cătălin Cîrstoiu drept candidat comun al partidelor de la guvernare a mai cunoscut, ieri, un episod straniu. Gabriela Firea și Sebastian Burduja, liderii organizațiilor de București ale PSD și PNL, au primit sarcina de la partid să devină șefii de campanie ai lui Cîrstoiu. Iar europarlamentarul Rareș Bogdan este însărcinat cu poziția de coordonator de comunicare al acestuia, cu toate că, la începutul acestei săptămâni, declara că nici nu știe cine este Cătălin Cîrstoiu.
Candidatul mult așteptat al Coaliției PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, este, de departe, cel mai avut dintre toți cei care se aruncă în lupta electorală de la București, din data de 9 unie 2023. Potrivit ultimei declarații de avere, pe care Florin Cătălin Cîrstoiu a completat-o anul trecut, în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență București, candidatul PSD-PNL deține, împreună cu soția sa, un teren intravilan, cumpărat în anul 2011, cu suprafața de 3.376,90 de metri pătrați, în Mogoșoaia, județul Ilfov. În același oraș de la marginea Bucureștiului, soții Cîrstoiu mai dețin în proprietate o casă de locuit, cumpărată în anul 2008, având suprafața de 450 de metri pătrați.
Cătălin Cîrstoiu și soția sa mai au în proprietate un apartament, în București, cumpărat în 2014, care are suprafața de 103,45 metri pătrați.
Potrivit documentului citat, Cătălin Cîrstoiu conduce un autoturism Cadillac, fabricat în anul 2008, și deține bijuteri, dobândite, în perioada 1990 – 2022, în valoare de 150.000 de euro. De asemenea, candidatul Coaliției pentru Primăria Capitalei are economii în 24 conturi și depozite bancare, deschise la BCR, Libra, First Bank, Raiffeisen Bank și BRD, de 406.997 de euro, 1.572.544 de lei și 52.530 de dolari SUA.
Plasamente de 7 milioane de lei
La capitolul plasamente și investiții, actualul director al Spitalului Universitar de Urgență București declară că a acordat împrumuturi în nume personal către compania Anemona Clinical Services SRL – 4.384.664 de lei și către Veronica Geană – 440.000 de lei și 138.000 de euro.
De asemenea, Cătălin Cîrstoiu a mai investit 507.281 de lei în SC Anemona Med SRL, 394.649 de lei în SC Anemona Clinical Services SRL și 68.722 de lei în SC Praxis Medical SRL. În total, valoarea acestor plasamente se ridică la 6.414.286 de lei și 138.000 de euro.
La capitolul „Venituri, realizate, în ultimul an fiscal, împreună cu familia”, candidatul Coaliției PSD-PNL stă cel mai bine dintre toți concurenții. În această declarație de avere, se menționează faptul că, în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cîrstoiu a realizat, în anul fiscal anterior completării documentului, venituri salariale anuale în cuantum de 450.645 de lei, iar de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, a mai încasat un salariu anual de 224.575 de lei. Soția sa, de asemenea, medic la Spitalul Universitar de Urgență București, a realizat venituri salariale de 195.130 de lei pe an, iar, ca și soțul său, aceasta a mai câștigat 126.208 lei pe an de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
Venituri de 51.000 de euro pe lună
Lucrurile nu se opresc, însă, aici, soții Cîrstoiu câștigând, fiecare, câte 1.500 de euro pe an din închirierea apartamentului din București. De asemenea, Cătălin Cîrstoiu și Monica Cîrstoiu au încasat, fiecare, de la Sc Anemona Clinical Services SRL, dividende în cuantum de 394.649 de lei. Candidatul la Primăria Capitalei a mai încasat dividende în valoare de 687.722 de lei și de la compania SC Praxis Medical SRL, iar soția sa a mai încasat dividende de 507.281 de lei de la compania SC Anemona Med SRL.
Un calcul simplu arată că, în anul fiscal anterior completării acestei declarații de avere, soții Cîrstoiu au realizat venituri totale de 2.995.859 de lei pe an, ceea ce înseamnă, lunar, venituri de 249.654,9 lei (50.950 de euro).
Cătălin Cîrstoiu a absolvit, în 1999, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – Facultatea de Medicină Generală și este licențiat în chirurgie endoscopică. Are un master în managementul sănătății publice. De-a lungul carierei, a fost preparator universitar, asistent universitar, conferențiar universitar și este, din 2020, managerul Spitalului Clinic Universitar de Urgență București. A urmat nu mai puțin de 52 de cursuri postuniversitar.
Piedone, mai tare în experiența din administrație și în Cadillacuri
Principalul contracandidat al lui Cătălin Cîrstoiu, așa cum o arată sondajele de opinie, este liderul Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Cristian Popescu Piedone, a cărui declarație de avere, completată tot anul trecut, în calitate de primar al Sectorului 5, este mult mai puțin ofertantă.
Conform acestui document, Piedone deține, împreună cu soția sa, patru terenuri intravilane în Bragadiru, județul Ilfov, cumpărate în anii 2008 și 2009, în suprafață totală de 1.933 de metri pătrați.
Edilul Sectorului 5 are o casă de locuit, în București, moștenită în anul 2003, cu suprafața de 63 de metri pătrați. Piedone îl surclasează pe Cîrstoiu, însă, la capitolul autoturismelor aflate în proprietatea sa. Acesta are nu unul, ci trei autoturisme Cadillac, fabricate în anii 1964, 1973 și 1974. La acestea se adaugă un Mercedes din 1996 și un Oldsmobil din 1959.
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei mai notează că are economii, în două conturi bancare deschise la BRD, în sumă de 691 de dolari SUA și de 50.760 de euro. În ultimul an fiscal, anterior completării declarației de avere citate, Cristian Popescu Piedone a încasat, ca primar, un salariu anual de 45.989 de lei.
Cristian Popescu Piedone este licențiat în științe economice al Universității Petroșani, iar după Revoluție a fost realizator al emisiunii TV „Protecția Consumatorului”, consilier în Consiliul General al Municipiului București, șef al Corpului de Control al Primăriei Sectorului 6, consilier local la Sectorul 6, președinte al Comisiei de Comerț și Protecția Consumatorului, inspector general al Primăriei Sectorului 6, consilier local al Sectorului 6, primar al Sectorului 4 și primar al Sectorului 5.
Nicușor Dan, „fiul ploii”. N-are casă, n-are bani în conturi și e plin de datorii
Aproape sărac lipit pământului, conform declarației sale de avere, pare să fie chiar actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, candidatul USR, PMP și Forța Dreptei pentru București. Conform acestei ultime declarații de avere, Nicușor Dan deține un teren intravilan la Predeal, cu suprafața de 7.460 de metri pătrați, cumpărat în anul 2017.
Edilul Capitalei în exercițiu nu deține nicio locuință în proprietate și conduce un autoturism Citroen, fabricat în anul 1986. Nu are conturi sau depozite bancare. Cu toate acestea, și-a permis să acorde un împrumut în nume personal către un anume Gabriel Istrate, în cuantum de 20.000 de euro. Nicușor Dan figurează cu datorii de 152.000 de euro. 100.000 de euro este un credit luat de la Garanti Bank, 27.000 de euro este un împrumut luat de la Gențiana D. și 25.000 de euro este un împrumut luat de la Claudia Dan.
În anul fiscal anterior depunerii acestei declarații de avere, Nicușor Dan menționa că a realizat venituri salariale de 195.910 lei pe an de la Primăria Capitalei. Copiii său, Aheea și Antim Dan, au încasat, împreună, alocații de 6.767 de lei de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.
Candidatul USR, PMP și Forța Dreptei este absolvent al Facultății de Matematică a Universității București și este doctor în Matematică la Universitatea Paris XIII.
Nicușor Dan este președintele fondator al Asociației Tinerii pentru Acțiune Civică, a lucrat la director executiv a Școlii Normale Superioare București, a fost membru în Comisia Prezidențială pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din Domeniile Educației și Culturii din România, este președintele fondator al Asociației Salvați Bucureștiul, cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române, a fost deputat în Parlamentu României și, în prezent, este primarul general al Capitalei.
Lăsați pe dinafară, Firea și Burduja, obligați să coordoneze campania candidatului comun
Ieri, la sediul Guvernului, liderii Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au avut mai multe întâlniri cu staffurile de campanie și cu candidatul desemnat oficial, Cătălin Cîrstoiu. Cu acest prilej, Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu Gabriela Firea, pe care decizia Coaliției a scos-o din cursa pentru Primăria Capitalei. De asemenea, la întâlnire a participat și ;liderul PNL București, Sebastian Burduja.
Cei doi au fost desemnați să conducă campania electorală din Capitală, asta după ce ei s-au arătat dornici să intre în cursă pentru fotoliul de primar general. Surse politice susțin că Gabriela Firea a avut mai multe replici acide la adresa lui Marcel Ciolacu, după ce au apărut informații pe surse conform cărora nu ea a fost numele propus pentru Primăria Generală și spunea că liderul PSD nu s-a luptat suficient pentru ea.
În perioada următoare, cele două partide, alături de candidatul unic la Primăria Generală, trebuie să lucreze împreună inclusiv pentru primăriile de sectoare. Asta pentru că la Sectoarele 1,2 și 5 PSD și PNL vor avea listă comună. Filialele PSD și PNL din București se vor reuni într-o altă ședință, pentru a cere convocarea unei ședințe de Consiliu General dedicată bugetului Capitalei. Vor discuta despre amendamentele celor două partide pe care le vor promova în viitorul buget.
Bugetul Capitalei este blocat, după mai multe tentative de vot. Primarul general, Nicușor Dan, îi acuză pe cei de la PSD și PNL că boicotează Capitala, dar aceștia se pare că vor prelua frâiele și îi pregătesc „o surpriză” lui Nicușor Dan.
Super „ofertă” și pentru Rareș Bogdan
O altă decizie luată, ieri, în Coaliție, este aceea ca prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, candidat pe lista comună PSD-PNL la alegerile europarlamentare, să fie responsabil cu comunicarea în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Cu alte cuvinte, Rareș Bogdan a fost desemnat de Alianța PSD-PNL să comunice pentru candidatul comun Cătălin Cîrstoiu.
Culmea este că, la începutul acestei săptămâni, Rareș Bogdan lua peste picior posibila candidatură a medicului de la Spitalul Universitar despre care spunea că nu a auzit. „Am vrut să-l sun pe maestrul Cristoiu, cu care am făcut vreo trei ani emisiuni și să-l întreb: Ce faci, maestre, candidezi? De fapt e Cîrstoiu, nu Cristoiu. Eu nu îl cunosc pe domnul acesta. Am înțeles că e doctor de dinți... nu de dinți, de genunchi. Eu nu am probleme cu genunchii, din fericire încă mă țin genunchii. Eu nu îl știu, să-i dea Dumnezeu sănătate. Am înțeles că e manager la Spitalul Universitar. Dacă colegii din PSD vin și ne arată că e o soluție, eu nu vin și zic da sau ba. La Capitală se caută o soluție optimă, dacă soluția optimă este domnul Cîrstoiu, mergem pe Cîrstoiu”, declara, în urmă cu două zile, Rareș Bogdan, în fața jurnaliștilor, întrebat ce părere are despre cel care se spune că va fi candidatul comun al Coaliției PSD-PNL.