Ministerul Muncii nu a lucrat la normele de aplicare, împreună cu celelalte ministere, iar pensionarea nu se poate face, așa cum prevăd statutul feroviarului și cel al silvicultorului, cu cinci ani mai devreme. CFR Călători nu poate avea nici angajați în plus, nici creșteri salariale și nici bani pentru reparații, din cauza bugetului aprobat de Guvern la nivelul anului trecut. Legile privind statutul au fost prorogate parțial, la cererea Ministerului Muncii, care astfel trage de timp. Sindicaliștii cer eliminarea de urgență a prorogărilor și aplicarea legilor începând cu 1 iulie.
Mitingul organizat de Federația Transportatorilor Feroviari din România și Federația din Silvicultură va avea loc joi, între orele 10:00-13:00, la sediul Guvernului României. Ambele federații sindicale fac parte din Confederația Meridian, dar li se vor alătura și angajați ai operatorilor privați pe căile ferate și angajați ai ocoalelor silvice private, care sunt afectați de prorogarea statutului și nu pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme.
„Cerem respectarea statutului profesional care prevede ieșirea la pensie cu cinci ani mai devreme. Celor care lucrează în aceste domenii li s-au furat grupele de muncă în anul 2001, deși condițiile de lucru s-au înrăutățit”, a explicat, pentru Jurnalul, Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Ceferiștii au protestat de mai multe ori, în ultimii doi ani, cerând îmbunătățirea condițiilor de muncă și a materialului rulant, bani pentru locomotive și vagoane noi, bani pentru reparații, salarii mai mari, dar și un contract al statului cu propria companie, pe următorii 10 ani, înainte de liberalizarea pieței. După protestele din mai 2022, sindicaliștii au obținut promisiuni, inclusiv de la premierul Nicolae Ciucă, iar la finalul anului s-a reușit semnarea contractul pe 10 ani între operatorii feroviari și stat, astfel încât s-a înlăturat cea mai mare amenințare care ar fi putut crea probleme foarte grave în legătură cu traficul feroviar din România. A existat și o campanie susținută de unele ONG-uri, anul trecut, pentru a elimina posibilitatea semnării acestui contract, însă Guvernul a reușit să rezolve situația.
Nealocarea banilor provoacă pierderi
În schimb, creșterile salariale care le-au fost promise angajaților CFR Călători încă din 2018 încă mai sunt așteptate și generează în continuare noi probleme. Ceferiștii au rămas cu venituri apropiate de minimum pe economie și cu mai puțini colegi, de la un an la altul. Pentru o circulație în siguranță pe căile ferate este nevoie de oameni competenți, care să-și asume responsabilități și să poată fi luați din pat, la miezul nopții, dacă e nevoie de reparații. De priceperea și disponibilitatea lor depind viețile a sute de mii de oameni, anual. Dar statul român oferă salarii derizorii pentru aceste competențe, atribuții de serviciu și responsabilități. Din cauza bugetării, conducerea CFR Călători nici măcar nu poate majora salariile, pentru că nu permit legislația și nici Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în cadrul aceluiași cerc vicios. Un inginer de cale ferată câștigă între 2.200 și 2.900 de lei net, pe lună. Deși este mare nevoie de specialiști, oferta statului nu se schimbă.
Bugetul redus generează pagube
Statutul personalului feroviar a fost prorogat parțial de Guvern până la 1 ianuarie 2024, în privința ieșirii la pensie cu cinci ani mai devreme. Aplicarea celorlalte prevederi, legate de salarizare, ar trebui să se facă de la 1 iulie 2023, dacă va permite bugetul. CFR Călători avea 13.000 de salariați anul trecut, iar acum are 11.000, pentru că nu au fost făcute angajări. Problema bugetării în minus a companiei feroviare a statului, de către Guvern, creează foarte multe consecințe grave, pentru că îi generează companiei pierderi pe anul acesta. Statul român e acționar unic al CFR Călători, dar nu acordă compensația reală pentru 2023, iar astfel nu pot exista nici creșteri salariale, ceea ce duce la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de călătorie, adică la noi pierderi.
Protestul de săptămâna aceasta nu este o prelungire a celor din anii precedenți, pentru că multe dintre cerințele sindicaliștilor au fost rezolvate. A rămas doar o parte a problemelor. „S-a rezolvat problema contractului de servicii publice pe zece ani, care era cea mai importantă pentru domeniul feroviar, dar a rămas aplicarea statutului personalului feroviar. Ne-am luptat de la revoluție până azi pentru acest statut, care a devenit lege în 2020, însă tot nu se poate aplica. A apărut Legea 195/2020 privind statutul personalului feroviar, dar termenul de aplicare a fost prorogat de două ori. De anul acesta se poate aplica salarizarea, nu și pensionarea, însă și partea de salarizare are o problemă, pentru că Guvernul României, prin Legea Bugetului de stat nu a dat compensația reală pentru CFR Călători. S-a dat aceeași compensație ca anul trecut, deși anul acesta prestația e mai mare, au crescut toate prețurile, toate costurile, dar compensația e mai mică decât ar trebui. Pentru toți operatorii există această compensație, deoarece nu se poate crește prețul biletului la nivelul celorlalte creșteri de costuri. CFR Călători primește doar 1,4 miliarde, în loc de 1,78 de miliarde. Chiar dacă s-ar suplimenta suma la rectificarea bugetară, nu se pot face angajările de care este nevoie, nu pot fi crescute salariile și nici nu se pot face reparațiile de care este nevoie pentru locomotive și vagoanele de tren. Noi trebuia să avem posibilitatea să reparăm și să modernizăm locomotivele și vagoanele. Astfel, statul determină pierderi la CFR Călători, prin Legea bugetului de stat, neacordând compensația reală, iar din această cauză nu se pot angaja oameni, nu pot exista creșteri salariale și nici reparațiile necesare”, mai explică sindicalistul. Acest cerc vicios a fost creat chiar de Guvern. Sindicaliștii nu protestează față de conducerea CFR Călători, ci a Guvernului României.
Sindicaliștii dau ultimatum Ministerului Muncii
Statutul feroviarului a fost prorogat la cererea Ministerului Muncii care ar fi trebuit să creeze un grup de lucru împreună cu Ministerul Transporturilor, pentru a găsi soluții de aplicare a statutului în legătură cu ieșirea la pensie a feroviarilor cu cinci ani mai devreme. „Ministerul Transporturilor a arătat că are bani și pentru salarizare, și pentru pensionare, dar Ministerul Muncii a solicitat prorogarea articolelor 34 și 35, ilegal, după ce legea a trecut și prin Consiliul Economic și Social, motivul real fiind că Ministerul Muncii nu și-a făcut treaba și nu știe cum să facă metodologia. Ei au spus că nu știu cum să-i treacă pe mecanicii de locomotivă de la o lege la alta. CFR Călători lucrează cu foarte puțini revizori și șefi de tură, pentru că, neavând condițiile de muncă speciale, cei mai mulți nu vor să promoveze pe aceste posturi care sunt și mai prost plătite, nu beneficiază nici de grupa de muncă specială”, explică Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Timp de doi ani, Ministerul Muncii nu a făcut niciun demers pentru clarificări privind punerea în aplicare a pensionării cu cinci ani mai devreme a ceferiștilor. Același lucru s-a întâmplat și în cazul silvicultorilor. „Din 2020 până acum, cei de la Ministerul Muncii ar fi trebuit să stabilească ce documente vor să ceară: adeverință care să ateste stagiul complet de cotizare, adeverință pentru a demonstra că există 30 de ani în condiții de siguranța circulației și de pe ce funcții s-au adunat, plus metodologia de aplicare pentru cei cu condiții de muncă speciale. Mecanicii de locomotivă, de exemplu, care aveau condiții de muncă speciale pe Legea 263/2010 vor trece direct pe Legea 195/2020, unde vor fi încadrați și șefii de tură și revizorii de locomotivă etc. Ceea ce se întâmplă este păgubos pentru stat, pentru că oricâte investiții s-ar face, cumpărându-se locomotive și vagoane noi, vor fi degeaba. Neavând revizori, cele noi vor ajunge în cel mai scurt timp în același stadiu de degradare ca și cele care au probleme acum”, mai spune liderul de sindicat.
Cerem încetarea prorogării Legii 195/2020 și aplicarea ei începând cu 1 iulie 2023, prin Hotărâre de Guvern. Până atunci au timp să facă grupul de lucru interministerial. Dacă nu se dă această HG, se va amâna la infinit aplicarea statutului feroviarului. Interesul este comun cu cel al conducerii CFR Călători.
Și în cazul silvicultorilor, tot Ministerul Muncii este cel care a creat problemele legate de statut. „Noi am fost un fel de cobai, iar acum se va aplica aceeași rețetă și pentru silvicultori.
Protestatarilor li se alătură pensionarii și rezerviștii
Liderul sindicatului rezerviștilor îi cheamă la protest pe toți pensionarii, atât civili, cât și militari. „Silvicultorii, adică aliații noștri din cadrul CSN Meridian, (Federația Sindicatelor din Silvicultură – SILVA), vor manifesta joi, 12 ianuarie, a.c., între orele 10.00-13.00, în Piata Victoriei, în fața Guvernului. Solicită: 1. Renunțarea la vinderea pe nimic, în interes străin, a Regiilor autonome, începând cu ROMSILVA, ROMARM etc. și terminând cu Monitorul Oficial; 2. Aplicarea corectă a legislației salarizării și pensiilor, civile și militare, în contextul unei inflații reale de peste 30%”, a anunțat, printr-un comunicat de presă, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate SCMD. Mircea Dogaru, președintele sindicatului, anunță că prin recalcularea pensiilor, civilii vor primi, teoretic, 12,5% în plus, iar la rezerviștii, „din nou discriminatoriu, doar 5,1% plus câteva procente, în mod diferențiat, în funcție de data trecerii în rezervă și de cuantumul brut”. Sunt chemați la protest și pensionarii, atât cei civili, cât și cei militari. SCMD cere reintroducerea în Legea 223/2015 a prevederii inițiale ca fiecare rezervist să-și aleagă legea în baza căreia vrea să își primească pensia: „ca pensie militară de stat pe L 223/2015 sau ca pensie civilă, cu excluderea drepturilor și calității militare, pe defuncta Lege 263/2010, adică pe actuala Lege 127/2019, care nu se aplică”.