Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ne interesa decât literatura, muzica, distracția și aventura. Nu ne putea intra în cap că trăim într-o lume a resurselor limitate (printre care tinerețea însăși) și uram că trebuia să ne chivernisim tot ce aveam - mai ales că nu aveam multe. Fără să fim câtuși de puțin comuniști (ba dimpotrivă), uram burghezia.
De două lucruri nu ne dădeam seama, sau nu eram pregătiți să le recunoaștem. Odată că, de fapt, nu voiam să ne maturizăm și să ne găsim joburi ca să câștigăm bani să ne întreținem singuri, pentru că asta însemna că petrecerea s-a terminat și trebuie să începem să facem calcule economice, ca toți burghezii.
Și mai greu ne-ar fi fost să recunoaștem că, urând comerțul, de fapt iubeam puterea. Și că nu eram câtuși de puțin originali în această privință. Partea bună a lucrurilor fiind că n-am mers până la capăt cu asta.
Asta pentru că, după cum am învățat mai târziu, în istoria modernă, cei care au urât comerțul burghez și au exaltat vitalitatea „nestăvilită″ a tinereții au fost chiar cei care au creat cele mai oribile și mai genocidare totalitarisme.
Nu poți face comerț în sensul autentic al cuvântului decât cu cineva pe care îl tratezi ca pe egalul tău, indiferent ce crezi tu despre el în sinea ta. Comerțul e, de asemenea, imposibil fără principiul etic potrivit căruia contractele sunt semnate ca să fie respectate. Egalitate în drepturi, egalitate în fața legii, domnia legii, refuzul arbitrariului, refuzul abuzurilor, deci ținerea sub control cetățenesc a puterii. Principii de care nu eram conștienți atunci când eram tineri și uram burghezia pentru că, vezi Doamne, ne sufoca cu restricțiile ei. Dispariția acestor restricții a produs nazismul și stalinismul.
În baza acestor principii fundamentale, într-o economie liberă cu intervenții etatiste minime, antreprenorii, în special cei mai de succes, deci cei mai bogați, știu că sunt dependenți de clienții, furnizorii și partenerii lor și îi tratează cu respect. Asta din pur interes, pentru că, atunci când nu e nimeni care să decidă să te salveze pe bani publici pentru că ești „de importanță strategică″ și „too big to fail″, a-ți pierde clienții și partenerii-cheie duce la faliment. Mobilitatea socială și economică e neîngrădită, concurența e liberă și oricând poate apărea cineva care să presteze economic mai bine decât tine.
Citește pe Antena3.ro
Cu totul altfel se întâmplă lucrurile atunci când statul e altfel decât minimal. Cei mai de succes afaceriști, chiar dacă, până la un moment dat, și-au construit averea pe principii economice cinstite, prin inovație și control al costurilor, sunt tentați inevitabil de putere. Ajung să cumpere influență legislativă și de reglementare, precum și protecție față de concurență. Achizițiile de stat au o pondere tot mai mare în portofoliul lor de comenzi.
Iar de la un moment dat, business-ul, chiar dacă a ajuns la rulaje de mii de miliarde, nu mai e interesant. Activitatea pur economică nu mai furnizează suficientă adrenalină. Ajuns aici, magnatul nostru nu mai vrea să fie burghez și începe să-i disprețuiască pe „muritorii″ burghezi, din rândul cărora făcea parte până nu de mult. Puterea și exercitarea ei sunt mult mai stimulante.
Astfel că, din antreprenor, devine dictator revoluționar. Și, precum oricărui revoluționar, comerțul începe să-i pută. Și de unde averea sa a fost acumulată în bună măsură pe baza libertății comerțului, ea e prima care îi cade victimă în noua postură.
E bine să ne aducem aminte de vorbele (apocrife sau nu) ale lui Frederic Bastiat: „Când mărfurile nu trec granițele, o vor face soldații″. Și să reconștientizăm că mult-hulitul comerț burghez e singurul care poate menține conviețuirea pașnică - și cât de cât prosperă - între oameni. Iluziile tinereții sunt frumoase doar atât timp cât suntem tineri.
