Cineva, acolo sus, ne fotografiază

De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.

Odată ce ai zburat, nu mai poţi fi înfrânt. Eşti liber, te simţi invincibil, puternic şi încrezător. Acesta este şi cazul lui Mircea Stoian, inginer de meserie, care a cumulat pasiunea pentru zbor cu cea pentru fotografie. Mircea Stoian s-a născut la Constanţa, la 4 august 1966. A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică, între 1984-1989.

În 1992 a participat la un curs de artă fotografică la Şcoala de Arte Constanţa şi de atunci fotografia a devenit viaţa lui. A învăţat în fiecare zi câte ceva şi ca să fie sigur pe ce face a absolvit la Marine Training Center Constanţa un curs de video-cameraman. Din 1992 până acum a realizat fotografie aeriană în Dobrogea şi a avut colaborări (foto) cu publicaţii din România.

Ultima expoziţie, cea de-a patra, numită "Olbic", a fost realizată alături de un bun prieten, Răzvan Nicola, şi împreună au reuşit să atragă atenţia lumii asupra acestui gen de fotografie. Temele abordate au fost istoria, arheologia, natura, dar a fost şi fotografie experimentală. Mircea Stoian explorează, cercetează, află, ştie, gândeşte, simte şi, cel mai important, se exprimă fotografic.

SARCINĂ DE SERVICIU
L-am întrebat pe Mircea Stoian despre fotografie, despre zbor, despre lumină, despre întuneric. Ne-a răspuns, cu modestia ce-l caracterizează, discret, dar ferm. "La realizarea primei fotografii aeriene nu-mi imaginam că zborul la joasă altitudine şi fotografiile aeriene îmi vor influenţa aşa de mult viaţa. În anul 1992 am făcut un set de fotografii aeriene ale portului Constanţa. Două dintre imagini au fost folosite pentru promovarea portului într-o revistă occidentală de specialitate.

La acea vreme lucram la Administraţia Portului Constanţa şi un zbor în care am făcut fotografii, am şi filmat, însemna îndeplinirea unei sarcini de serviciu. Primele fotografii le-am făcut la vârsta de 10-11 ani. Erau instantanee cu colegii de şcoală. M-a fascinat de la început «fenomenul»! În ultimii 20 de ani fotografia a devenit pentru mine un mod de exprimare. «Simt» că am evoluat: de la simple imagini-document la realizarea de fotografii cu mesaj, care «transmit» ceva privitorilor - eseul fotografic - în orice categorie s-ar plasa imaginea în cauză (sport, peisaj, reportaj, aeriană etc.).

Pentru ca o şedinţă de fotografiere aeriană să se finalizeze bine e nevoie de câteva elemente: cele care privesc zborul - alegerea aparatului de zbor cel mai potrivit, alegerea momentului prielnic al zilei (lumina are o importanţă covârşitoare în obţinerea unei fotografii bune) şi, bineînţeles, cunoaşterea dinainte, la sol, a obiectivului vizat.

De multe ori apar situaţii neprevăzute (le pot exemplifica). E nevoie să iei decizii rapide şi inspirate pentru a finaliza cu succes şedinţa foto. E ca-n viaţă. Ai parte şi de eşecuri."

UN NOR RĂTĂCIT
"Specific fotografiei aeriene este faptul că întotdeauna se lucrează în echipă: fotograf - pilot. Comunicarea trebuie să funcţioneze bine între cei doi. Eu am avut parte de mulţi piloţi buni şi foarte buni. În general pregătim de jos planul de zbor. Dar, când eşti în aer şi te deplasezi cu 150 km/h, inevitabil apar şi unele probleme cu coordonarea traiectoriei avionului ce survolează zona vizată pentru fotografiere.

Sunt obişnuit să fotografiez ţinând aparatul cu mâna dreaptă şi cu stânga să sugerez pilotului direcţia, virajul sau înclinarea optimă a aparatului de zbor. Când nu reuşim la prima trecere, reluăm. Pe cel care a solicitat fotografia nu-l interesează că e vânt lateral sau că soarele a fost acoperit de un nor rătăcit. În schimb, o fotografie bună, sugestivă, poate însemna diferenţa dintre o tranzacţie de succes şi un eşec dacă luăm ca exemplu fotografierea unui teren sau a unui imobil."

"Zborul nu ştiu să-l descriu în cuvinte. Fiecare om ar trebui să încerce, măcar o dată, această senzaţie pe cere ţi-o oferă plutirea în văzduh. E libertate, putere, dorinţa de a explora ceva necunoscut...? Cine ştie exact? Se ştie că fotografia înseamnă «scriere cu lumină». Fotografiile se pot realiza cu o «cantitate» mare de lumină sau folosind foarte puţină lumină. Eu cred că nu aici este problema.

De fapt, calitatea luminii şi modul cum e utilizată aceasta de fotograf face diferenţa. O fotografie bună ar trebui să exprime şi ce n-ai vrut să transmiţi privitorului. Tocmai identificarea unui echilibru într-o lume a dezechilibrelor, folosind în cantităţi rezonabile şi lumina şi întunericul, dă forţă unei fotografii, unei imagini. Altfel, bucata de hârtie imprimată în culori sau în nuanţe de griuri devine, în cel mai bun caz, un document (fotografie documentară). 

 

O admiratoare a fotografiilor mele remarca: «Mircea, tu ne arăţi fără să ne explici!...». Nimic mai simplu. Eu folosesc limbajul fotografiei pentru a mă exprima. Un matematician o face prin ecuaţii, un poet prin jocul cuvintelor care rimează...

Când mă întorc de la zbor, de la un zbor în care am făcut şi fotografii, e firesc să mă simt bine; mai adaug imagini spectaculoase arhivei mele de fotografii aeriene. Pot arăta «lumii întregi» peisaje, natură sălbatică sau obiective istorice ori industriale surprinse din înaltul cerului. Uneori nu e nici simplu, nici comod, nici ieftin. Tot timpul am păstrat şi arătat celorlalţi partea frumoasă a activităţii mele.

Ce apreciez la semenii mei? Aceleaşi lucruri pe care mă străduiesc să le ating şi eu: sinceritatea, spiritul de echipă, performanţa în domeniul de activitate al fiecăruia. Zâmbesc greu. Când alegi să te exprimi fără cuvinte, prin fotografie, comunicarea poate avea uneori de suferit. Mă consider un om normal. Zâmbesc când mă întâlnesc cu prietenii, când finalizez cu succes un proiect, când aud «poveşti cu final fericit».

O definiţie a fotografiei? O imagine-document care «vorbeşte» în toate limbile pământului!

O definiţie a zborului? Inginerii de aviaţie sunt cei în măsură să răspundă acestei întrebări. Pentru mine zborul înseamnă un fel de «imponderabilitate spirituală». Nu sunt interesat de desprinderea de la sol, mă preocupă transmiterea senzaţiei de plutire... Încerc să o fac şi din perspectiva aeriană, greu accesibilă multora. Toate fotografiile pe care le păstrez îmi sunt dragi.

La fotografie e ca la fotbal: alergi mult şi numai câteva secunde sunt importante, când marchezi. Eu fotografiez, apoi selecţionez, arunc cadre, mai selecţionez din ce a rămas. De obicei păstrez numai imaginile cu adevărat valoroase (în accepţiunea mea).

«E ZIUĂ ŞI CE ÎNTUNERIC»
Am o fotografie pe care o consider cea mai apropiată sufletului meu. Nu e o fotografie aeriană şi face parte dintr-un proiect (nefinalizat) al unei expoziţii-eseu. Am intitulat-o «E ziuă şi ce întuneric».

Nu am regrete privind activitatea mea. Am fotografiat mult: de la preşedintele SUA şi Air Force One până la bătrâni din satele de munte. Am surprins peisajele şi păsările din Delta Dunării, vestigii din Dobrogea, biserici, mănăstiri, piese de mare valoare arheologică ori artistică. Am făcut portrete, sport, diverse reportaje. Cel mai bine mă simt când fac fotografie aeriană.

Pentru mine fotografia nu este o ocupaţie. E un mod de viaţă. O meserie o faci pentru a câştiga bani. Din fotografie se câştiga greu în România. Nu sunt mulţi obişnuiţi să cumpere o imagine de bună calitate. Fenomenul fotografic se integrează perfect în «criza morală» a societăţii actuale. E un paradox: se face mai multă fotografie decât oricând, cantitatea nu poate suplini calitatea fotografiilor. Îmi plac mult doi fotografi care s-au ocupat foarte serios de fotografia aeriană.

Este vorba despre Yann Arthus-Bertrand, care a realizat expoziţia şi albumul «Pământul văzut din cer», şi Georg Gerster - renumit fotograf elveţian care face fotografie aeriană, în toată lumea, de peste 50 de ani. În România a avut expoziţia de fotografie aeriană «Zbor în trecut». Consider de mare profunzime şi actualitate afirmaţiile lui Felix Nadar: «Fotografia trebuie să scape degrabă de trădători şi travestiuri şi să se arate aşa cum se cuvenea să fie văzută, fără valuri, limpede ca adevărul».

Teoria fotografică se învaţă într-o oră; noţiuni ale practicii, într-o zi... ceea ce nu se învaţă este sentimentul luminii, este aprecierea artistică a efectelor produse de iluminările diferite şi combinate... este tactul rapid care va pune în comunicare cu modelul... este aspectul psihologic al fotografiei, şi cuvântul nu-mi pare prea ambiţios."

Detalii puteţi afla accesând www.fotodesus.ro