Clasa muncitoare iese la iarba verde

Cu cateva zile inaintea zilei de 1 Mai 1989, telegrame din toate judetele tarii dadeau de stire natiunii ca planul de productie fusese depasit, ca ziua muncitorilor de pretutindeni avea sa fie cinstita prin succese nemaiintalnite.

SIMBOL. Astfel de afise umpleau paginile presei comuniste

In 1989 se implineau 100 de ani de cand prima Internationala Socialista decretase 1 Mai Ziua Internationala a Muncii, in memoria unor lideri de sindicat din Chicago, condamnati la moarte de autoritati, in urma exploziei unei bombe la o greva. Ziua Muncii fusese sarbatorita pentru prima data in Romania de catre miscarea socialista in 1890.

Dupa 99 de ani, in 1989, poezii inchinate maretei sarbatori erau publicate in paginile mari ale Scanteii, "Organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman", reportaje cu muncitori eroi ai muncii, cu oameni minunati care se sacrificau prin otelarii sau pe ogoare, pentru viitorul luminos, mereu pentru viitor, doar pentru viitor. "Clasa muncitoare munceste tot mai bine, gospodareste tot mai chibzuit, conduce tot mai eficient", acesta era titlul unui articol ilustrat cu fotografia unor muncitori ce primesc indicatii langa un strung lucind de unsoare. Rasfoind presa vremii, cititorul de acum are impresia ca intrega tara se incordeaza pentru a termina cincinalul in doar patru ani, pentru a produce orice, cu orice pret, pentru export. Planul nu trebuie numai realizat integral si exemplar, ci depasit cu varf si indesat.

Pagini intregi sunt dedicate popoarelor din statele socialiste, iar Ziua Muncii peste hotare este relatata cu lux de amanunte. Cuvintele de ordine sunt "socialism", "devotament", "conducatori iubiti", "angajament". In fiecare oras se organizeaza "adunari festive consacrate zilei de 1 Mai", discursul "maretului carmaci" este publicat integral. La fiecare 1 Mai, se organizau manifestatii uriase, iar muncitorii, incolonati, plecau pe marile bulevarde, scandand lozinci si purtand pancarte uriase.

LOZINCI. Mitica Petcu are 75 de ani. A lucrat 27 de ani la Uzina Semanatoarea si 20 la Institutul de Cai Ferate. "Mergeam cu totii organizati pe sosea, manifestam, ajungeam la Piata Aviatorilor. Se striga: «Ceausescu, PCR!», astea erau lozincile. Si pe urma te duceai spre casa, ajungeam tocmai pe la aeroport, pe la Baneasa. Cam pana in jur de ora doua durau manifestatiile. Pe parcurs se strangea coloana, nu jucarie. Pana treceam prin fata lui Ceausescu sau a lui Gheorghiu-Dej, care era, va dati seama ca ajungeam pe la 12, unu, doua.

Strigau lozinci: «Facem planu-n patru ani in loc de cinci!», treburi de felul asta. Pregatirile incepeau de prin martie. Ne organiza: «Tu esti numarul cinci, tu esti numarul sase!». Nu era obligatoriu sa participi, dar erai filat. Si erai persecutat oarecum, cam cum se face si astazi", povesteste domnul Mitica. Si pensionarul Aurel Filip are amintiri asemanatoare: "Manifestatiile erau obligatorii. De la serviciu te incolona si aveai stalpul unde sa stai, pentru ca erau securistii care te pazeau. De regula, nu se refuza, se negocia, se incerca. Erau manifestatii si cu sportivii, armata, copiii. Se sarbatorea in parcuri, gradini, se iesea la o bere, la un mic. Magazinele erau mai aprovizionate numai in perioada aia".

VAI DE PICIOARE. Pe o banca din Herastrau, pensionara de 66 de ani Mariana Durila isi aminteste anii tineretii. "1 Mai? Pai era ziua oamenilor muncii parca. La serviciu se faceau repetitii peste repetitii. Oboseala multa. Manifestatiile erau obligatorii, categoric. Nu te puteai eschiva de la asa ceva. Pregatirile incepeau cu vreo luna inainte.

Cei care faceau exercitii sportive se pregateau cu doua luni inainte. Era obositor, dar asta a fost odata. Eu am participat de multe ori, va dati seama, am fost facuta pionier in prima generatie. A fost mai greu cand eram maturi si ne chemau. Intepeneam acolo.

Daca nu participam, ne sanctiona, nici n-aveai voie sa zici nu. Am lucrat la Posta Romana cativa ani, iar pe urma la Cooperativa Higiena.

Va dati seama, fetele de la Higiena erau cele mai cochete: vopsite, aranjate. Trebuia sa ne aranjam si secretarii de partid, care erau pe niste stalpi gen macara, incepeau: «Vulcanul: bravo! Higiena: bravo!» Laudau fetele frumoase, vopsite, dar era vai de picioarele noastre. Multi au nostalgia. Si eu, cand am vazut odata niste aspecte, parca m-a trecut, asa, un fior. Poate nu realizam atunci, poate frica aia...", povesteste ea.

VESELIE

"Eram foarte fericiti, ne placea foarte mult. Era veselie, puteai sa stai in parc toata noaptea, fara sa-ti fie frica ca te ataca cineva. Era toata lumea happy, erau toti fericiti atunci" - Vichi Lazaroiu, pensionara emigrata in Canada

CRENVURSTI

Vichi Lazaroiu a plecat acum 15 ani in Canada. Acum are 67 de ani si are amintiri placute despre Ziua Muncii: "Eu am fost asistenta la un spital si mergeam cu spitalul, tot. Eram foarte fericiti, ne placea foarte mult. Era veselie, puteai sa stai in parc toata noaptea, fara sa-ti fie frica ca te ataca cineva. Nu era obligatoriu: daca voiai, mergeai, daca nu, nu. Puteai sa spui ca ai o problema, ca pleci din Bucuresti sau ca ti-e copilul bolnav sau ca ti-e familia nu stiu unde. Nu era o disciplina de fier. Astea sunt, asa, exagerari. Era toata lumea happy, erau toti fericiti atunci. Dupa defilare, mergeam toti undeva si mancam. Erau crenvurstii, mi-a ramas si acum in cap gustul ala, crenvurstii aia asa de buni, care nu i-am intalnit nicaieri".

FRUMOS

La cei 66 de ani, Maria Grigore isi aduce aminte cu nostalgie de tinerete: "Plecam la munte, la tara, la neamuri, la astea. Ne bucuram de ziua asta, ca erau doua zile, mai ales cand cadea si Pastile de 1 Mai, era minunat. Pastile nu se sarbatorea oficial. Chiar daca era de 1 Mai, cum cade acuma ziua de Pasti. Pe 1 si pe 2 nu se lucra. Eu am lucrat 32 de ani la Zarea si de 1 Mai, de 2 Mai, de 23 August era liber. Noi eram fabrica si se inchidea si mergeam la defilare. Mergeam la defilare. Nu era obligatoriu. De la serviciu spunea: cutare, cutare merge la defilare. Ne bucuram ca mergem la defilare, ca era cum e acuma: cald, erau gratare, erau crenvursti, mergeam in parc cu copiii. Era frumos, era foarte frumos, parca chiar imi doresc zilele alea de atunci. Cam atata".