Claymoor – Ecouri mondene (7)

În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în „L’Indépendance Roumaine” o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică cu lumea salonardă pe care o descrie.

„28 aprilie 1882
Sezonul monden s-a terminat. Saloanele s-au închis; lustrele nu mai au lumină; voalurile le-au acoperit până iarna viitoare; viorile au tăcut şi toaletele de bal zac în fundul cuferelor im­pregnate de mirosuri, fantome culcate în sicrie, amintiri ale zilelor frumoase, disperarea so­ţ­ilor. În salonul încărcat de mobile, femeia ele­gantă îşi plimbă languros tristeţea. Ce să faci toată ziua pe căldura asta? Ea ridică drape­riile înnegrite de doliu, frunzăreşte cărţile, zdrăngăne pianul şi gândeşte fără a şti la ce, ne­găsind nici o bucurie în toate bogăţiile domesti­ce. Dar, pe masă sau pe şemineu, într-un vas de cris­tal, o ramură de liliac ofilit sau un buchet de trandafir desfrunzit se înclină prăfuit şi de fiecare dată când tânăra trece pe lângă el, un vag surâs al unei amintiri fericite înfloreşte pe bu­zele palide, care au aidoma florilor, nuanţe  de ametist. Unde să ieşi seara? N-ai unde.

Doamna ­se refugiază pe canapea şi îşi trece în revistă toa­tă campania de iarnă. Parcă ar privi în gol, me­moria îi rătăceşte printre toate aceste fanto­me, trăieşte o a doua oară această viaţă zbuciumată de carnaval. A mai trecut o zi, e mul­ţu­mi­tă, dar nu-şi imaginează că această zi care toc­mai s-a sfârşit poate a mai adăugat un rid fru­museţii sale şi un fir alb în părul ei cel negru. Spre ora şase, Şoseaua a fost foarte animată. Pă­ră­sim oraşul pentru a respira aerul pădurii. Aleea cu stâlpi a devenit parcă un salon. Ne în­tâl­nim aici seara în faţa unui bufet şi conversăm ca în oraş. Sexul frumos are tot atâta spirit în aer li­ber ca şi sub lambriurile aurite; se poate flirta şi se poate da din evantai la fel de bine şi aici şi acolo. Luni seara, recepţie strălucită la doamna Fălcoianu.

Stăpâna casei purta o toaletă primăvăratică care-i şedea minunat. Îşi primea invitaţii cu o graţie perfectă. În aceeaşi seară la sala Bossel – o delicioasă operetă de Suppé – «Flotte Bursche». Muzica a fost foarte frumoasă şi atât de antrenantă că publicul, uitând de căldură, aplauda cu frenezie. Interpretarea a fost excelentă, cu toate acestea s-a remarcat absenţa domnişoarei Duecker, privighetoarea operetei. Lojile sunt bine populate. Cităm câteva nume la întâmplare. Doamna Colibăşeanu, toaletă neagră împodobită cu jais, purtând o pălărie cu pene. Doamna Eugenia de Laptew, foarte drăgălaşă sub pălăria de ducesă împodobită cu un buchet de trandafiri. Doamna Jean Darvaris în toaletă de o prospeţime primăvăratică; pe cap o pălărie cu pene. Doamna Ecaterina Lahovary în gri, pălărie de fetru şi trandafiri. Doamna B. Darvaris în negru. La parter – obişnuiţii.

Mare adunare la Capşa şi la Herăstrău. Moda îşi bagă nasul chiar în diplomaţie. În Franţa, costumul membrilor corpului diplomatic tocmai a fost fixat de ministru, în maniera următoare: costum din postav albastru, închizându-se drept pe piept cu rever de aceeaşi culoare. Broderiile aurii reprezintă frunzele de panseluţe. Vestă albastră sau albă. Pantalon alb cu o bandă aurie. Pălărie cu pene şi cocardă naţională. Spadă cu mâner de sidef şi de aur. Distincţia gradelor va fi reglată prin diferenţele broderiilor de pe guler şi pe rever. Lumea începe deja să plece. Doamna Constance Balş a părăsit în această seară Bucureştiul cu rapidul de 10 şi 40, plecând în Moldova. A condus-o un alai de amici şi prietene.

La dineul doamnei Olimpia Lahovary, una dintre cele mai frumoase mondene, doamna Zoe Ghica Comăneşti îşi anunţa şi ea plecarea. Cum a fost foarte frumoasă şi această seară şi cum nimeni nu avea chef să doarmă într-o noapte atât de reuşită, câteva femei frumoase din cea mai înaltă lume şi un batalion de tineri s-au dus să respire aer curat aproape de Băneasa şi acolo, sub bolta înstelată a cerului, doamna Z… a cântat cu vocea sa frumoasă romanţa «O noapte, blândă noapte trecând».”

Portret de cronicar
Portretul lui Claymoor a suportat tuşe dintre cele mai accentuate. A fost: „cel mai păcătos dintre fraţii Văcăreşti”, „flegmatic şi pederast”, „suflet delicat”, „muncitor, dar lipsit de energie literară”, „un Watteau, în saloanele bucureştene” etc. etc.  Poate cel mai corect, mai lipsit de umori ori elogii de conjunctură, este portretul pe care, un alt cronicar al lumii secolului al XIX-lea, Constantin Bacalbaşa, i-l construieşte în capitolul „Anul 1881. Viaţa Bucureşteană” din „Bucureştii de altădată”:  „Suntem în epoca lui Claymoor – redactorul cel mai popular al ziarului de limbă franceză «L’Indépendence Roumaine». Spre a izbuti cronicile sale lumeşti, trăia în mijlocul fustelor. Şi, în adevăr, aceste cronice dădeau de minune şi cu multă competenţă descrierea tuturor toaletelor doamnelor la deosebite serate. Unii pretindeau că autorul lor era plătit de cusătoresele de lux, însă lucrul n-a fost niciodată dovedit. Când Claymoor lăuda o toaletă sau recomanda o cusătoreasă, toată lumea bună adopta şi cusătoreasa şi toaleta… Adevărul este că timp de 24 de ani, Bucureştii au avut epoca lui Claymoor… Era un om foarte afabil, de perfectă colegialitate şi bun camarad… Şi câte anecdote nu au rămas de pe urma acestui om foarte bun.”

Continuarea în numărul următor

• traducere din limba franceză de Lucian Pricop