Comemorare 75 de ani - 115 copii arsi de vii in Vinerea Patimilor

Pentru locuitorii comunei Costesti, Vinerea Patimilor, o zi fatala in viata lor, le reaprinde focul care le-a mistuit inimile acum 75 de ani si care mai mocneste inca. Pe 18 aprilie, 1930, de Invierea pentru Iisus, 115 copii au ars de vii, sub ochii plini de jale ai parintilor.

SUPRAVIETUITOR. Virgil Ionescu nu poate uita tragedia

Tragedia cutremuratoare a impresionat o lume intreaga, durerea si plansetul trecand dincolo de hotarele satului nefericit. Pana in 1978, pomenirea celor care au murit in cumplitul incendiu se tinea anual, in fiecare luni dupa Pasti. De trei ani insa, cu ajutorul Episcopului de Arges si Muscel, Calinic, si cu sprijinul tanarului preot Ene Gheorghe, s-a reluat acest obicei. In sat, s-a ridicat o alta biserica, de data aceasta amplasata in centru, in timp ce pe locul unde a avut loc nemiloasa lovitura a sortii s-a construit o capela in amintirea acelor suflete nevinovate. Pe parcurs, s-au demarat lucrari de amenajare si de transformare a capelei in biserica, hotarare care s-a luat datorita faptului ca anul acesta se implinesc 75 de ani de la arderea bisericii si moartea celor 118 oameni. Cu toate eforturile facute pana acum de enoriasii locali, lucrarile sunt stagnate din cauza lipsei fondurilor financiare, in special pentru pictura noii biserici, cumpararea unui clopot dar si pentru alte lucrari necesare acestui salas de cult.

SCURT ISTORIC. Oricat ne-am trudi sa gasim o explicatie naturala prapadului, pieirea celor peste o suta de suflete, prin cea mai cumplita moarte, ramane una din grozaviile demonice ale destinului.

Virgil Ionescu, unul din putinii supravietuitori ai tragediei, si-a pierdut atunci patru frati. "Tin minte ca si cand s-ar fi intamplat ieri, chiar daca aveam doar 6 ani" povesteste Virgil. Familia Ionescu se pregatea de sfanta sarbatoare ca tot omul credincios. Dumitru, Ilarie, Oituz si Cerna, fratii lui mai mari, asteptau sa mearga la biserica la Denie, dar tatal lor, care fusese plecat din sat cu afaceri, s-a intors acasa si si-a trimis odraslele la biserica sa nu cumva sa vorbeasca lumea. Virgil si sora lui mai mica au ramas acasa, iar ceilalti au luat drumul Casei Domnului.

INCENDIUL. Fiindca nu incapeau toti crestinii in biserica de lemn a satului, preotul a decis ca adultii sa ramana afara, iar copiii sa asiste la slujba inauntru. Alaturi de copii, se mai aflau preotul, directorul scolii si dascalul. In timpul slujbei insa, o scanteie sarita de la o lumanare a aprins coroanele de ceara din podul bisericii. Dintr-odata a izbucnit valvataia. Dumitru, fratele cel mare al lui Virgil, se afla in fata bisericii cand a izbucnit incendiul. Disperarea parintilor i-a impins pe acestia sa ia cu asalt usa ingusta a bisericii in timp ce copiii incercau sa iasa. Din cauza busculadei produse nimeni nu a putut intra ori iesi. Pana sa ajunga Dumitru inauntru, focul mistuise totul in calea sa, cu exceptia Evangheliei, ramasa intacta. "Constient ca nu mai poate face nimic pentru fratii lui care erau deja morti, Dumitru a incercat sa iasa din biserica. Fumul si cadavrele aflate pe jos faceau drumul imposibil. O grinda s-a prabusit si i-a ras spatele, aruncandu-l afara cu alte cadavre in brate. A mai trait doar doua luni desi a fost dus la un spital din Paris la ordinul Casei Regale. Tata a ramas cu constiinta grea, considerandu-se vinovat ca si-a trimis copiii la moarte, iar mama a mai trait zece ani dupa tragedie, timp in care a purtat doar haine cernite", spune cu durere in suflet Virgil. Al doilea frate, care avea doar 16 ani, era elev eminent (sef de promotie) al Liceului Militar "Stefan cel Mare" din Cernauti. Dupa moartea lui, si pana la desfiintarea scolii, clasa in care invatase i-a purtat numele. Nu a existat familie din comuna care sa nu fi fost afectata de pierderea copiilor - unele familii au pierdut cate 4-5 copii, iar altele s-au sinucis dupa eveniment. Nici cea mai calda vorba de consolare nu poate stinge rana din sufletele nefericitilor supravietuitori de la Costesti.