Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tânăr poet lansat în arghezianul „Bilete de Papagal” (Tudor Arghezi a fost și cel care l-a recomandat lui Nae Ionescu), Constantin Virgil Gheorghiu a fost autorul unui (prim) volum de versuri patetice („Viața de toate zilele a poetului”, 1937), premiat de Fundațiile Regale, urmat de „Caligrafii pe zăpadă” (1940) și de un op marcat de experiența frontului („Ceasul de rugăciune”, 1942, cu o „Rugăciune pentru aviatorii căzuți”). „Fost elev militar la Chișinău, Constantin Virgil Gheorghiu combate, după 1938, în presa legionară, dar publică mult și în cea nealiniată. Curios, în 1939 îi apare un poem dedicat premierului Armand Călinescu, victimă a legionarilor. Ajunge pe Frontul de Est în 1941 și participă la campanii de la care i se vor trage, deopotrivă, succesul internațional și dizgrația”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un crochiu închinat amintirii lui Constantin Virgil Gheorghiu. „În memoriile sale - remarca Cernat -, leagă voința juvenilă de a deveni poet de voința, mai veche, de a deveni sfânt. Reportajele vibrante, emoțional-umanitare, trimise pentru ziarul Timpul, nu lasă să transpară masacrele armatei române, inclusiv exterminarea populației evreiești”.
Cursuri de teologie la Heidelberg
În continuare: „Un volum de succes, prefațat de același Arghezi - «Ard malurile Nistrului. Mare reportaj de război din teritoriile dezrobite» (1941) - a fost urmat de culegerile de reportaje (publicate în «Informația zilei») «Am luptat în Crimeea», «Cu submarinul Delfinul la asediul Sevastopolului” (1942) și de romanul de moravuri «Ultima oră» (1943). Informațiile lor vor fi valorificate, peste decenii, de Marin Preda în «Delirul». Memoriile târzii ale autorului din «Le témoin de le vingt-cinquieme heure» (1986) și «L’Épreuve de la liberté» (1995), traduse şi în româneşte, sunt mutatis-mutandis, la fel de lacunare ca şi cele ale lui Vintilă Horia”. Atașat de presă al Ambasadei României la Zagreb, Constantin Virgil Gheorghiu se exilează după 1944, prudent, mai întâi în Germania (la Heidelberg urmează cursuri de teologie), apoi (definitiv) la Paris, unde - din 1963 - va deveni preot la biserica ortodoxă românească „Sfinții Arhangheli”.
Tradus în patruzeci de limbi
„Debutul în exil - la Editura Plon, în 1949 - cu romanul «Ora 25» («La vingt-cinquième heure»), cu o recomandare complet insolită a lui Gabriel Marcel, scrisă la sugestia entuziasmatului Mircea Eliade, și în traducerea lui Monique Saint-Come (pseudonimul Monicăi Lovinescu, apropiată a lui Constantin Virgil Gheorghiu) a fost un succes fulminant, romanul fiind vândut în milioane de exemplare, tradus în patruzeci de limbi și ecranizat în 1967, cu Anthony Quinn în rolul principal”, mai consemna profesorul Paul Cernat. Și câteva remarci critice despre volumul care a năucit pur și simplu piața editorială din Hexagon la finalul anilor 1940: „Acuzată de unii comentatori de senzaționalism excesiv, cartea dezvoltă un epos picaresc, trepidant, în care eroul (țăranul Johann Moritz, identificat uneori naratorului Traian Koruga) trece, în anii războiului, printr-o serie de aventuri, confuzii identitare și persecuții, bănuit că e evreu și trimis în lagăre naziste, evadat în Ungaria și internat din nou în Germania. Romanul se deschide, treptat, către o problematică a captivității politice în Istorie, fără ieșire și cu trimiteri la ambele totalitarisme”.
Hulit pentru crime de război
Scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu va fi curând denunțat, în presa franceză, pentru crime de război pe Frontul de Est, antisemitism și propagandă pro-hitleristă, generând un imens scandal, care-i face pe vechii susținători să-l renege. „De aici înainte - sesiza Paul Cernat -, volumele lui vor fi supuse de comentatorii români unei «lustrări» bagatelizante, deși productivitatea rămâne impresionantă și succesul de public (inclusiv internațional) nu chiar mic: peste treizeci de titluri, foarte diverse, unele - parțial autobiografice, cu reminiscențe din trecutul românesc recent, altele - pe teme religioase: «La Seconde Chance» (1952), «L’homme qui voyage a seul» (1954), «Le Peuple des immortels» (1955), «Sacrifies du Danube» (1957), «Saint Jean Bouche d’La Maison de Petrodava» (1961), «La vie de Mahomed» (1962), autobiograficul «Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer» (1965), «La Condottiera» (1967), «La Vie du Patriarche Athénagoras», «Pourquoi m’a-t-on appelé Virgil» (1968), «L’Espionne» (1971), «Les Inconnues de Heidelberg» (1977), «Christ au Liban: De Moise au Palestiniens» (1979), «Dieu à Paris» (1980) ș.a. «Les Immortels d’Agapia» (1964) va fi tradus în România în 1998”.
Ridicat în slăvi de Mircea Eliade
Ultimele comentarii: „Constantin Virgil Gheorghiu a publicat și un volum despre încă neemigratul pictor avangardist evreu-român (convertit la realism socialist) Perahim - «Rendez-vous a l’infini» (1961). Cu unele excepții, pentru critica românească rămâne, deocamdată, omul unei singure cărți importante, în așteptarea unei relecturi critice integratoare, exigente și nepartizane”. Și „omul unei singure cărți” dacă ar fi fost, Constantin Virgil Gheorghiu a reușit să adune grație romanului „Ora 25” nu numai aprecierile editorilor din întreaga lume, ci și laudele unor savanți de talia lui Mircea Eliade, care, la scurt timp după apariția cărții de căpătâi a lui Gheorghiu, i se confesa acestuia: „N-am citit nimic, în nicio literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele dumitale. Consider «Ora 25» una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările”.
Biblia i-a ținut de foame în copilărie
Amintirile din copilăria petrecută de Constantin Virgil Gheorghiu la Războieni, Neamț, în anii grei care au urmat primului Război Mondial, rămân tulburătoare: „Noi eram mai mulţi copii. N-aveam haine. Afară era frig. Stăteam toţi închişi în casă. Ne era foame. Surorile mele şi cu mine ţipam toţi odată. Plângeam, cerând ceva de mâncare. Mama mea - presbitera - lua de sub grindă Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov şi ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinţe ale sfântului om. Aflând nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastră. După ce se lăsa iar liniştea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grindă. După o jumătate de oră, începeam din nou să ţipăm de foame. Şi din nou, mama-prezbitera lua Biblia şi ne citea un alt capitol cu Iov. Şi din nou uitam de foame. Aceasta se întâmpla de câteva ori pe zi. În fiecare zi. În toate zilele de iarnă. În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer”.
Trei ani duri în lagărele Aliaților
După 23 august 1944, atașatul de presă Constantin Virgil Gheorghiu a fugit din Croația în Austria, la Viena, unde a fost internat zece luni într-un lagăr pe motiv că fusese „diplomat dintr-o ţară inamică”. De aici a ajuns în Turingia, dar Comisia Aliaţilor l-a considerat „germanofil” şi a fost internat încă doi ani (1945-1947) în lagărele de prizonieri la Darmstandt, Nürnberg şi altele, multe altele. Întâmplările din acei ani cumpliți au fost rememorate ulterior de autorul „Orei 25”: „Am fost trambalat dintr-un lagăr în altul, ca un fir de pai pe valurile oceanului. Zeci de lagăre. Pierdut în masa a zeci de mii de prizonieri anonimi, ca picăturile de apă în mare. De cum făceam efortul de a descoperi un om, o fiinţă omenească în prizonierul din stânga, din dreapta sau din faţă, ni se schimba lagărul. Erau oameni din toate clasele, savanţi, doctori, profesori universitari, cercetători, ţărani, negustori, tăietori de lemne, măcelari, soldaţi, subofiţeri, foşti miniştri. Toţi egali, înfometaţi, bătuţi, închişi”. Eliberat în 1947, Gheorghiu și-a regăsit soţia, cu care s-a stabilit inițial la Heidelberg, în Germania. În acest oraș universitar liniștit a început scrierea romanului care avea să-l consacre definitiv în lumea culturală vestică.
Merita să fie denigrat?
Într-un articol pentru „România literară” („Sclavia ascunsă”, nr. 4/2016), publicistul Marius Miheț lansa, pe bună dreptate, întrebarea: „Cum să acuzi de antisemitism un tânăr căruia i se cere să divorțeze de soția lui evreică, iar el refuză - și asta în anii legionari? Cel mult unele articole cu iz antisemit, publicate la sfârşitul anilor ‘30, pot fi învinovăţite”. Constantin Virgil Gheorghiu a fost căsătorit cu avocata Ecaterina Burbea, legătură matrimonială care i-a creat probleme scriitorului nu doar în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea ori în vremea zbuciumaților ani în care Garda de Fier tăia și spânzura la propriu în România, ci și în exilul din Franța.
30 de ani s-au împlinit pe 22 iunie 2022 de la moartea scriitorului-preot Constantin Virgil Gheorghiu
În 40 de limbi și milioane de exemplare a fost tradus și publicat romanul „Ora 25”, cartea de debut a scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu
Consider «Ora 25» una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările”, Mircea Eliade
În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer”, Constantin Virgil Gheorghiu
La 1 septembrie 1928, Constantin Virgil Gheorghiu a îmbrăcat uniforma militară şi a început cursurile Liceului Militar din Chişinău
