x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Creierul uman, mai „încins” decât se credea anterior: poate depăși 40°C în timpul zilei

Creierul uman, mai „încins” decât se credea anterior: poate depăși 40°C în timpul zilei

de Monica Cosac    |    15 Iun 2022   •   07:50
Creierul uman, mai „încins” decât se credea anterior: poate depăși 40°C în timpul zilei

„Ți s-a cam încins creierul” sau „aici miroase a creier încins”, spun cu ironie românii, fără să știe că, în realitate, creierul poate ajunge la temperaturi foarte ridicate, în timp ce restul organismului are o temperatură normală. Oamenii de știință au descoperit acum că, la oamenii sănătoși, care au de obicei o temperatură mai mică de 37°C, temperatura medie a creierului este de 38,5°C, iar în regiunile mai profunde depășește adesea 40°C.

 

 Potrivit unui studiu nou, publicat în jurnalul oficial al Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite, cele mai ridicate temperaturi sunt atinse de creierul femeilor în timpul zilei, iar cele mai scăzute, de creierul bărbaților, noaptea.

Oamenii de știință au descoperit recent că temperatura normală a creierului uman variază mult mai mult decât se credea până acum. 

Dacă studiile de până acum cu privire la temperatura creierului uman s-au bazat, în general, pe datele colectate de la pacienții cu leziuni la cap aflați în terapie intensivă, unde de obicei este necesară monitorizarea directă a creierului, în prezent, o tehnică de scanare a creierului, numită spectroscopie prin rezonanță magnetică (SMR), le-a permis cercetătorilor să măsoare temperatura creierului non-invaziv la persoanele sănătoase, potrivit medicalxpress.com 

Cu toate acestea, până în prezent, această tehnică nu a fost folosită pentru a explora și felul în care temperatura creierului variază pe parcursul zilei, sau să ia în considerare modul în care „ceasul biologic” (circadian) al unui individ influențează acest lucru.

Prima hartă 4D a temperaturii creierului sănătos

În noul studiu, publicat luni în PNAS, jurnalul oficial al Academiei Naționale de Științe a SUA, cercetătorii de la Laboratorul de Biologie Moleculară, din Cambridge, Marea Britanie, s-au folosit de această tehnică relativ nouă pentru a măsura cu ajutorul aparatelor RMN temperatura diferitelor părți ale creierului, în diferite momente ale zilei, la 40 de persoane sănătoase, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, dintre care jumătate erau femei. Totodată, participanții la studiu au purtat la încheietura mâinii un monitor de activitate, care le-a permis cercetătorilor să considerare și stilul de viață, și ritmul circadian al fiecărei persoane. 

Astfel, oamenii de știință au reușit să realizeze prima hartă 4D a temperaturii creierului uman sănătos. Această hartă răstoarnă mai multe ipoteze anterioare și arată capacitatea remarcabilă creierului de a-și schimba temperatura în funcție de mai mulți factori. 

Diferențe de aproape 5°C

Concret, temperatura medie creierului sănătos a fost de 38,5°C, cu o diferență medie de circa 2,5°C mai mare decât temperatura corporală a aceluiași individ, înregistrată sub limbă. 

Studiul a constatat, de asemenea, că temperatura creierului a variat de la 36,1°C la 40,9°C în funcție de:

  • ora din zi,

  • regiunea creierului,

  • sexul și ciclul menstrual,

  • vârstă.

Astfel, în timp ce suprafața creierului a fost în general mai rece, structurile creierului mai profunde, cum este talamusul, au fost frecvent mai calde decât 40°C; 

Echipa a descoperit, de asemenea, că, la toate persoanele, a arătat o variație constantă în timpul unei zile, cele mai ridicate valori temperaturii creierului fiind observate după-amiaza și cele mai scăzute pe timp de noapte.

În medie, creierul feminin a fost cu 0,4°C mai cald decât creierul masculin. O diferență a fost determinată de ciclul menstrual. Practic, în faza postovulatorie temperatura creierului femeilor a fost cu circa 0,4-0,8°C mai ridicată decât în faza preovulatorie.

De asemenea, rezultatele au arătat că temperatura creierului a crescut odată cu vârsta, în special în regiunile profunde ale creierului, unde creșterea medie a fost de 0,6 °C. Cercetătorii consideră că au fost făcute investigații suplimentare cu privire la deteriorarea capacității creierului de a se răci odată cu vârsta pentru a vedea dacă există o legătură între aceasta și apariția tulburărilor cerebrale la vârstnici, cum ar fi, de exemplu, demența.

Creierul este cu aproape 1°C mai rece pe timp de noapte, ceea ce s-ar putea explica prin faptul că există un flux sanguin mai mare la nivelul acestui organ atunci când dormim.

Aproape 10°C diferență la pacienții cu leziuni cerebrale

Cercetarea, a inclus, de asemenea, analiza datelor de la pacienți cu leziuni cerebrale traumatice, arătând că prezența ciclurilor zilnice de temperatură a creierului se corelează puternic cu supraviețuirea. Temperatura medie a creierului la acești pacienți a fost tot de 38,5°C, însă a variat și mai mult: de la 32,6 la 42,3°C. 

Aceste constatări, spun oamenii de știință, ar putea fi folosite pentru a îmbunătăți înțelegerea, prognosticul și tratamentul leziunilor cerebrale.

 


 

×