Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Louis-François Cartier a fost unul dintre cei cinci copii ai unui veteran al războaielor napoleoniene și al unei spălătorese. Condițiile financiare precare l-au determinat pe tatăl Pierre să-l angajeze pe micuțul Louis ca ucenic în atelierul de bijuterii al jupânului Picard. Tenace, puștiul Cartier a reușit ulterior să cumpere afacerea patronului său. Fiul, Alfred, și nepoții Louis, Jacques și Pierre - intrați în legendă sub eticheta „Frații Cartier” - nu numai că au ținut apoi steagul sus în industria podoabelor de lux, ci au și ridicat firma la înălțimi amețitoare, unde sclipirile diamantelor, luciul mat al perlelor ori delicatețea tăioasă a platinei le-au adus averi inestimabile.
Parisul anului 1871, iarna, a fost un oraș al deznădejdii, al angoasei și al masacrelor. Războiul franco-prusac evacuase metropola de pe Sena într-un scenariu apocaliptic - oamenii, bombardați de nemiloasa artilerie a lui Otto von Bismarck, ajunseseră din cauza penuriei de alimente să consume carne de cal, de câine și de șobolan. Abia înjghebată, afacerea lui Louis-François Cartier - un butic ce comercializa la prețuri modice bijuterii într-o zonă modestă a urbei - risca să se risipească. Fiul spălătoresei specializat în arta fină a podoabelor, speriat de turnura evenimentelor care aduseseră Parisul în pragul nebuniei, a tras obloanele și a fugit în Țara Bascilor, la San Sebastian. Alfred, băiatul lui Louis-François, a rămas însă. Conflictele armate au generat întotdeauna și oportunități pe care un negustor îndrăzneț le-a putut specula, așa că alunecosul Alfred Cartier a devenit în orașul asediat de prusaci un cumpărător de pietre prețioase demn de încredere pentru cei care aveau nevoie să-și transforme bunurile de valoare în bani. La prețuri speciale, evident. „Bomba” care l-a metamorfozat peste noapte într-un om de afaceri pe care te puteai baza și totodată trambulina care a generat nu doar conservarea firmei de familie, ci chiar propulsarea ei în mediul de business parizian și londonez a reprezentat-o decesul unei curtezane. Da, chiar așa! Giulia Barucci, prostituată de lux celebră în epocă, a murit în toamna anului 1870. Blocată în cocheta ei casă de pe Rue de Beaune din cauza evenimentelor consumate în timpul Comunei din Paris, ea a fost doborâtă de tuberculoză, lăsând în urmă bijuterii în valoare de un milion de franci. La aflarea veștii, Alfred n-a stat pe gânduri. S-a oferit să intermedieze vânzarea impresionantei averi, mai ales că țăranii italieni care moșteniseră bunurile Giuliei erau deciși să intre cât mai repede în posesia banilor.
Curtezanele-trambulină
Cum giuvaerurile nu puteau fi valorificate la prețuri rezonabile în Paris, Alfred Cartier le-a promis urmașilor Giuliei că le va vinde moștenirea în Anglia, la Londra. În schimbul unui „modest” comision de 5%, bineînțeles. Și s-a ținut de cuvânt. A vândut pietrele scumpe ale fostei cocote cu 800.000 de franci (4,2 milioane de dolari astăzi) și și-a oprit pentru sine, potrivit înțelegerii, 40.000 de franci (210.000 de dolari). „În următorii doi ani - rememora Francesca Cartier Brickell în cartea închinată familiei sale, „Familia Cartier. Neștiuta poveste din spatele imperiului de bijuterii” (RAO, 2021) -, Alfred a petrecut mai mult timp la Londra decât în orașul său natal. El a acționat ca un mijlocitor între compatrioții săi exilați, obligați să-și vândă nestematele pentru a se întreține în cadrul noilor lor vieți, și aristocrația engleză ale cărei ritualuri zilnice impuneau ca bijuteriile să fie schimbate la fiecare masă. Mulți nobili francezi au ajuns să se bazeze pe afacerea lui Alfred Cartier, care nu mai era un bijutier necunoscut. Vânzarea cu succes a giuvaerurilor din colecția La Barucci și mecenatul unor clienți precum Lord și Lady Dudley îi îmbunătățiseră profilul atât în rândul vânzătorilor francezi, cât și în cel al cumpărătorilor englezi”. Mai mult, Alfred a reușit să obțină pentru casa Cartier o distincție de furnizor oficial al Curții din St. James. Episodul „Barucci” a fost primul dintr-o serie de inspirate alegeri executate în vremuri de cumpănă. Prostituatele de top au reprezentat, de altfel, „partenere” de nădejde pentru Cartier. Curtezana Léonide Leblanc, de pildă, amanta ducelui d’Aumale (fiul regelui Ludovic-Filip), cumpăra, la Paris, bijuterii costisitoare doar de la Cartier, după ce ajunsese să-l cunoască pe Alfred la Londra.
Păpușarul Louis-François Cartier
Citește pe Antena3.ro
Abilitățile lui Alfred l-au impresionat pe tatăl acestuia, Louis-François (fondatorul companiei Cartier), care în toamna anului 1873 avea să lase cârma afacerii în mâinile fiului. „Dar nu i-a încredințat pur și simplu firma lui Alfred - sesiza Francesca Cartier în biografia dedicată propriei familii. Fiind convins că fiul său va aprecia și mai mult firma dacă plătea pentru ea, Louis-François i-a vândut magazinul Cartier pentru 143.000 de franci (astăzi în jur de 640.000 de dolari). I-a permis să achite suma în zece tranșe egale, cu o dobândă de 5% pe an, dar i-a impus prin contract să nu vândă afacerea până ce nu achita integral banii. Apoi, Louis-François s-a retras. A început să călătorească, să învețe limbi străine și să se implice în viața artistică pariziană”. Nu înainte însă de a aranja în culise o căsătorie profitabilă din punct de vedere financiar pentru Alfred. Așadar, energiile fondatorului Cartier curgeau tot către securizarea propriei întreprinderi. Inclusiv graba cu care i-a cedat controlul fiului său avea legătură cu prosperitatea companiei. Pentru a se însura cu o femeie putred de bogată, Alfred avea nevoie nu doar de un capital bunicel, ci și de rapiditate în rigidul ritual de curtare. Dezvăluirile Francescăi Cartier sunt edificatoare: „Când Alfred a devenit proprietarul magazinului Cartier, Louis-François avea deja în minte o potențială soție pentru băiatul său. Alice era cea mai mică fiică a lui Joseph Griffeuille, un negustor de fier din Auvergne care lăsase familiei o avere. În ianuarie 1872, singura soră a lui Alice, Marie, se căsătorise cu Théodule Bourdier, un bijutier de patruzeci și opt de ani, pe care Louis-François îl cunoștea de ani buni ca urmare a legăturii lor cu Sindicatul Bijutierilor”. Și? „În lumea bijuteriilor din Paris, afacerea Bourdier era mult mai cunoscută decât Cartier, în ciuda faptului că fusese fondată cu aproape cincisprezece ani mai târziu. În 1872, aceasta fusese evaluată la 365.000 de franci (astăzi, 1,7 de milioane de dolari), mai mult decât dublul valorii afacerii Cartier, înregistrată un an mai târziu. Iar Bourdier, după cum i-a spus lui Louis-François, avea de gând să folosească zestrea considerabilă a soției pentru o extindere ulterioară.” Ce a urmat?
Intră în scenă „părintele haute couture”
Louis-François a întreprins cercetări pe urmele celeilalte fete nemăritate, Alice, pe care și-o dorea ca noră. Abia când a aflat că mama acesteia, văduva Grigffeuille, hotărâse să-și mărite și fata cea mică, întemeietorul Cartier i-a vândut la repezeală firma lui Alfred. Trebuia să se miște iute, timpul pierdut ar fi însemnat mai mulți pretendenți la mâna fetei înstărite din Auvergne. Căsătoria-afacere între casele Grigffeuille și Cartier a fost parafată după mai multe runde de negocieri. Suma finală a zestrei a fost confirmată la 100.000 de franci (astăzi 430.000 de dolari), iar Alfred, care contribuia la această schemă matrimonială cu afacerea Cartier, și-a dublat dintr-o lovitură averea. Căsniciile aranjate au devenit pentru clanul Cartier o modalitate de a accede în elita negustorimii internaționale. Când cei trei fii ai lui Alfred - Louis, Pierre și Jacques - au pus bazele visului de a cuceri lumea prin deschiderea de filiale (în afara magazinului-mamă de la Paris) la Londra și la New York, destinul primului băiat fusese deja hotărât. Tot spre binele companiei Cartier. El avea să se însoare - din interes, ați ghicit! - cu o femeie pe care n-a iubit-o probabil decât pentru banii oferiți de tatăl ei. Dar să facem loc mărturiilor nepoatei Francesca: „Familia Cartier remarcase, cu o anumită gelozie, că pentru femeile bogate era mai importantă vestimentația decât bijuteriile. Tot mai conștient de banii care se investeau în moda pariziană, deseori de către vizitatorii străini, Alfred a abordat printr-o propunere cea mai celebră casă de modă din oraș”. Mai precis? „Cu mult înainte de Chanel, Dior și Yves Saint Laurent - mai releva Francesca Cartier - Charles Frederick Worth a fost primul creator de modă de renume internațional. Cunoscut drept părintele haute couture, Worth schimbase industria modei, din magazinul său de pe prestigioasa Rue de la Paix. El a fost primul care a promovat crinolina, primul stilist și artist care a folosit modele vii și primul creator din lume care a organizat prezentări de modă. Îndrăgostită de creațiile sale, împărăteasa Eugénie a dat tonul publicității, iar în scurt timp Worth era solicitat de crema societăților europene.”
Ia banii și fugi!
Revenind la Alfred Cartier, propunerea lui pentru Worth era simplă: în schimbul unui comision din vânzări îi solicita creatorului de rochii permisiunea să-și expună cele mai rafinate bijuterii în vitrinele buticului doldora de mătăsuri și catifele elegant îmbinate. Mutare iscusită, care îi va aduce negustorului de rubine și smaralde doar avantaje. Dincolo de faptul că așa a luat contact cu industriașii și bancherii de peste Atlantic, cu îmbogățiții și parveniții americani, Alfred și-a putut derula mai ușor planul secret: căsătoria lui Louis, băiatul cel mare, cu Andrée-Caroline, fata lui Jean-Philippe Worth, fiul celebrului creator de modă care a revoluționat industria luxului în Europa. Dar era oare posibil un asemenea aranjament? Până la urmă, familia Worth era cunoscută în toată lumea, pe când faima numelui Cartier nu depășea granițele Parisului. Alfred se baza însă pe un amănunt care se va dovedi decisiv în acțiunea sa de a-și îmbogăți fiul, de a spori finanțele clanului Cartier: Andrée-Caroline era copilă din flori și nu putea accede prin căsătorie la cercurile aristocratice, indiferent de câți bani i-ar fi oferit familia ca zestre. Jean-Philippe, interesat să-și vadă fiica (fie ea și una din afara căsniciei) în grija unui soț, a acceptat propunerea lui Alfred Cartier. La rândul lui, Louis, care a apucat s-o cunoască pe Andrée-Caroline înainte de nuntă, s-a opus din toate puterile, explicându-i părintelui său că fata, deși frumoasă, avea comportamente bizare, stări care alternau rapid. Adolescenta era pur și simplu bolnavă. Cum „înțelegerea” fusese deja parafată - zestrea rezervată măritișului copilei din flori se ridica la uluitoarea sumă de 720.000 de franci (aproximativ 3,85 de milioane de dolari astăzi) -, fericirea lui Louis n-a mai contat. El n-a mai putut decât să strecoare în contractul de nuntă o clauză potrivit căreia era liber să divorțeze după un deceniu de căsnicie. Ceea ce s-a și întâmplat… Imperiul Cartier, la baza căruia Louis-François a așezat primele pietre (prețioase) în 1847, a crescut de-a lungul a patru generații care au pus religia banului înaintea fericirii personale. Asta până când foamea s-a potolit. După moartea lui Pierre Cartier, în 1964, Jean-Jacques Cartier (fiul lui Jacques), Claude Cartier (fiul lui Louis) și Marion Cartier Claudel (fiica lui Pierre), care conduceau fiecare câte o filială Cartier la Londra, New York și Paris, au vândut afacerea familiei.
În prezent, brandul Cartier este deţinut de firma elveţiană de bunuri de lux Compagnie Financière Richemont, cu active evaluate la douăzeci de miliarde de euro
Nu copia niciodată, doar creează”, Jean-Louis Cartier, bijutier
1904 este anul în care Cartier a devenit furnizorul oficial pentru regele Edward al VII-lea al Angliei şi pentru regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, iar trei ani mai târziu, al ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei
