Dan Dermengiu: “Este o aberaţie să întrerupi pedeapsa pe motive medicale”

de Miruna Pasa Petru | 05 Feb 2009 • 00:00

Scandalul eliberării şi uitării în libertate a deţinutului Serghei Gorbunov a scos la iveală o problemă gravă, de mentalitate, a sistemului judiciar, în opinia directorului Istitutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", Dan Dermengiu.

În opinia sa, asemenea situaţii ar putea fi prevenite în viitor doar printr-o schimbare fundamentală, renunţarea la instituţia întreruperii pedepsei pe caz de boală şi tratarea deţinuţilor sub pază în spitalele civile.

Jurnalul Naţional: Există în prezent vreo listă a afecţiunilor ce nu pot fi tratate în reţeaua sanitară penitenciară şi pentru care se recomandă întreruperea executării pedepselor?

Dan Dermengiu: Înainte de 1989 exista o asemenea listă, cu caracter orientativ, care prevedea categorii de patologii ce nu se puteau trata în reţeaua penitenciară. Din anii '90 însă, ideea listei a fost abandonată pentru că nu puteau fi cuprinse toate situaţiile întâlnite în realitate. De asemenea, sistemul sanitar din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a evoluat extrem de mult şi din ce în ce mai multe afecţiuni pot fi tratate în aceste unităţi.

Credeţi că ar trebui să se alcătuiască din nou o asemenea listă pentru o practică unitară?

În mod clar nu poate exista o listă pentru că ea devine invariabil un pat al lui Procust. Dacă situaţia reală nu poate fi încadrată ce ar fi trebuit să faci, să tai de aici, să lungeşti de acolo? Situaţia medicală a unui om trebuie evaluată individual. Există stadii diferite ale unei afecţiuni, există simptome diverse. Nu poţi să standardizezi şi să cuantifici aşa ceva la modul generic.

În acest moment, sunt totuşi multe afecţiuni despre care se ştie sigur că nu pot fi tratate în reţeaua penitenciară?

În prezent se pot trata foarte multe probleme în reţeaua sanitară a ANP. Dar, de exemplu, nu se poate face dializă. De asemenea, nu se pot efectua anumite intervenţii chirurgicale, pentru că nu există în reţeaua spitalelor ANP medici de specialitate.

În aceste cazuri se poate dispune întreruperea executării pedepsei. Uneori se pot găsi şi alte soluţii, dar asta nu poate fi o regulă. De exemplu, unii medici să accepte să vină în reţeaua penitenciară, să opereze un deţinut sau acesta să fie transportat sub pază în mod repetat la spitalele civile să-şi facă dializa.

Este glaucomul una dintre afecţiunile ce nu pot fi tratate în reţeaua spitalelor ANP?

În general, persoanele care suferă de glaucom sunt tratate medicamentos şi acest lucru se poate face foarte bine în penitenciar. Dacă este însă necesară intervenţia chirurgicală, aceste cazuri nu se pot trata, după ştiinţa mea în spitalele ANP. În primul rând nu sunt medici de specialitate în ANP şi în al doilea rând nu sunt condiţii. Într-o sală de operaţii nu poţi face toate intervenţiile chirurgicale. De aceea nu se pot face liste.

Cum decurg lucrurile în cazul unei asemenea expertize, pe ce bază se fac recomandările de întrerupere a executării pedepsei?

Deţinutul este prezentat la comisia de expertiză ca având anumite afecţiuni stabilite de medicul din penitenciar. Membrii comisiei medico-legale (un medic ANP, un medic legist şi unul sau mai mulţi medici din sistemul sanitar-civil) citesc documentele şi consultă fizic pacientul. Să spunem că omul e înregistrat cu zece boli, aşa că se recomandă consulturi de specialitate pentru fiecare. Reţeaua ANP face programările la medici specialişti şi deţinutul este dus la investigaţii. Medicii ne trimit rezultatele care stabilesc diagnosticul, stadiul de evoluţie al afecţiunii şi tratamentul necesar. Medicul ANP din comisie este întrebat, la fiecare afecţiune, dacă aceasta poate sau nu să fie tratată în spitalele penitenciare.

Cât de important este rolul medicului din penitenciar într-o asemenea expertiză?

El este cel care spune comisiei ce capacităţi are sistemul sanitar de penitenciar. În funcţie de comunicările sale se recomandă într-un final prin raportul de expertiză întreruperea executării pedepsei sau menţinerea deţinutului în închisoare.

Cum sunt rezolvate în Occident asemenea cazuri?

Nu suntem singura ţară care s-a izbit de aceste probleme. Ele apar în momentul în care sunt două sisteme sanitare paralele, unele pentru toată lumea şi altele pentru deţinuţi. Oricât ai investi în spitalele de penitenciar, nu le poţi aduce la nivelul celor civile. Nu vei avea medici specialişti, nu vei avea spaţii şi condiţii proprii. Aşa că în Franţa, Germania sau Marea Britanie s-a ajuns la o soluţie care funcţionează foarte bine: au stabilit să nu mai existe reţele paralele. La nivelul penitenciarelor au fost păstrate doar dispensare unde vin periodic medici care consultă deţinuţii. În cazul unei boli, omul e dus cu escortă la un spital civil şi tratat, internat sau operat sub pază. Nu trebuie să aştepţi să decidă o instanţă întreruperea pedepsei ca să ajungă deţinutul la spital. Când e vindecat, deţinutul e dus la loc în penitenciar. Este o aberaţie să întrerupi pedeapsa pe motive medicale, când totul se poate rezolva atât de simplu.

Ar trebui să se decidă aşa ceva şi în România în opinia dumneavoastră?

În primul rând în România trebuie să înţelegem că ne-am asumat anumite obligaţii pe care chiar trebuie să le respectăm. În 1995 am semnat Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante. Ea ne obligă să asigurăm unei persoane private de libertate accesul nestăvilit la tratamente medicale de acelaşi nivel cu cele de care beneficiază restul populaţiei. Or, în cazul în care vor continua să existe cele două sisteme sanitare paralele, în unele cazuri vor trebui dispuse întreruperi de executare a pedepsei. Iar aceste întreruperi de multe ori pot să nu-şi atingă scopul. Pentru că îi dai drumul în libertate unui deţinut şi-l trimiţi de capul lui să se trateze. Nu ţii cont că n-are venituri, că n-are asigurările de sănătate plătite, nu-ţi asumi ca stat nici o responsabilitate. N-ar fi corect ca, dacă tot îl pui liber, să-l şi internezi, pentru a fi atins scopul întreruperii pedepsei? Este, până la urmă şi un mod de supraveghere a deţinuţilor eliberaţi pe caz de boală. Te asiguri astfel că omul ăla chiar s-a dus să se trateze şi nu se ocupă cu altceva.

N-ar fi efortul financiar prea mare cu tratarea sub pază?

În nici un caz. Spre exemplu, am fost solicitaţi să efectuăm pe an în medie 2.300 de expertize medico-legale în cazuri de întrerupere a executării pedepselor. Doar în 13% din situaţii s-a recomandat întreruperea. Asta înseamnă că ar trebui anual să asiguri paza a aproximativ 250 de deţinuţi care trebuie să se trateze. Or, supravegherea anuală pe perioada tratamentului a unui asemenea număr de deţinuţi mi se pare un efort minim, în condiţiile în care zilnic sute, poate chiar mii de deţinuţi sau arestaţi din ţară sunt transportaţi de colo-colo sub pază, de la un penitenciar la altul, de la penitenciar la închisoare şi înapoi.

Cu ce paletă de boli se prezintă deţinuţii încercând să obţină întreruperea executării pedepsei?

Toată patologia imaginabilă. Normal că deţinutul va face tot posibilul să convingă medicii că trebuie lăsat în libertate. Normal că va exagera, doar asta e speranţa lui, viaţa în penitenciar nu e prea amuzantă. Unii chiar ajung să îşi producă problemele de sănătate, înghit linguri, îşi taie venele, îşi bat cuie în cap. Dar nu poţi spune că toţi sunt şmecheri. Sunt oameni care chiar au fost nevoiţi să facă tratamente foarte serioase.

CSM, cercetări disciplinare

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) discută azi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale la Tribunalele Dolj şi Braşov, dar şi la Parchetul Tribunalului Dolj în legătură cu cazul moldoveanului Serghei Gorbunov, ne-a informat purtătorul de cuvânt al CSM, judecător Cecilia Morariu. Chestiunile disciplinare pe care le implică acest dosar, aflate în curs de cercetare, urmează să fie făcute publice în cel mai scurt timp, ne-a spus sursa citată. De precizat că aceste verificări dispuse de CSM sunt primele care se desfăşoară cu rapiditate. Surse judiciare ne-au precizat că cercetările disciplinare vizează mai mulţi magistraţi, atât de la instanţa şi parchetul din Dolj, cât şi de la Tribunalul Braşov, unde judecătorul-delegat la Biroul Executări penale din acea perioadă ar putea-o păţi la fel de rău ca şi cei implicaţi în eliberarea lui Gorbunov. Desigur numai dacă membrii Comisiei de Disciplină vor ajunge la concluzia declanşării acţiunii disciplinare. Situaţie în care magistraţii ar putea fi acuzaţi de nerespectarea procedurilor din gravă neglijenţă sau cu rea credinţă. Sancţiunile pot varia între mustrare şi excluderea din magistratură.

Violeta Fotache

Două ministere-ntr-unul?

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut ieri că, în opinia lui, cazul Gorbunov este “o modalitate de a eluda legile penale şi hotărârile judecătoreşti”. Demnitarul a descris această problemă, arătând că există mai mulţi paşi între care o expertiză medico-legală superficială, lipsa implicării active a judecătorului şi o judecată formalistă, precum şi lipsa de comunicare între instanţe, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţie. “Rămâne de văzut dacă e vorba şi de superficialitate din partea Poliţiei”, a mai spus Predoiu. “Este o problemă şi cu lipsa de comunicare între Justiţie şi Interne, în alte state existând un singur minister pentru aceste domenii. În special, în statele în care corupţia tinde spre zero”, a afirmat Predoiu. Totuşi, el a îndulcit puţin pastila aruncată, adăugând că este convins că noul şef al MAI se va implica în rezolvarea acestui caz.