x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Special Demolarea unei case vechi iscă scandal

Demolarea unei case vechi iscă scandal

de Monica Andrei Capatos Publicat la 26 Mai 2009 00:00 Modificat la 26 Mai 2009 00:00
Demolarea unei case vechi iscă scandal

Punerea la pământ a imobilui de pe Strada Maria Rosetti nr. 38, considerat de specialiştii în domeniu casă de patrimoniu, a declanşat un val de acuze la adresa administraţiei Sectorului 2, pe raza căruia se află.



Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a declarat ieri că autorizaţia de demolare a fost emisă ilegal de primarul Neculai Onţanu. "E ilegal, e (caz, n.r.) penal să faci aşa ceva", a spus Paleologu.  El a explicat că certificatul de urbanism emis de primarul Onţanu a fost eliberat înainte ca proprietarul casei de pe Maria Rosetti nr. 38 să ceară autorizaţie de demolare de la Ministerul Culturii. De asemenea, Primăria Sectorului 2 a emis o autorizaţie de desfiinţare a imobilului fără a avea avizele favorabile de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Bucureşti şi de la Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB). Direcţia pentru Cultură nu a dat aviz, iar MMB a dat aviz negativ. Autorizaţia de desfiinţare a fost solicitată de proprietarul imobilului, firma SC Trei Lacuri Invest SRL. Dan Lungu, directorul general al Institutului Naţional pentru Monumente Istorice, a declarat că, deşi imobilul nu era clasat ca monument, acesta se află într-o zonă protejată.

ÎN REPLICĂ

La 4 noiembrie 2008, Consiliul Local al Sectorului 2 a emis prin Hotărârea nr.126 Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) care prevede construirea unui imobil cu înălţimea de nouă etaje în Strada Maria Rosetti nr 38. Ordinul Arhitecţilor din România a hotărât ieri să îl dea în judecată pe Neculai Onţanu, şi pe arhitectul şef al primăriei, Bogdan Pârvu, pentru emiterea ilegală a unei autorizaţii de desfiinţare clădirii cu pricina. În replică, conducerea Primăriei Sectorului 2 a dat un comunicat în care a precizat că "imobilul nu este monument istoric, nu este protejat şi a făcut obiectul unui memoriu istoric întocmit în 2008 de doctor istoric de artă Cezara Mucenic, care concluzionează faptul că acesta nu întruneşte calităţile necesare pentru a fi clasat monument istoric.  Imobilul de la nr. 36 - clădire de locuit cu P+8E este clădire protejată, înălţime ce nu va fi depăşită de posibile noi construcţii aflate în zona de protecţie a acestuia".

×
Subiecte în articol: special