Dezvaluiri - Povestea tablourilor Coroanei Romaniei

Fuga generalului Ion Mihai Pacepa din tara a zguduit din temelii Directia de Informatii Externe. Ancheta, deschisa asupra activitatilor ei din 1955 pana la zi, a reusit sa descifreze si felul in care fusese trenata operatiunea "Duduia", intentionat sau datorita incapacitatii ofiterilor din serviciul de spionaj de a vedea mai departe de lungul nasului. Reorganizarea institutiei a adus in prim-plan oameni noi, unii din ei avand o alta viziune asupra interesului national. Si ceea ce trebuia sa se intample mai devreme sau mai tarziu s-a si intamplat: la Bucuresti s-a inteles, in sfarsit, ca tablourile Coroanei Romaniei nu au fost scoase din tara de Carol al II-lea, ci de fostul Rege Mihai.

Neted spus, la sfarsitul lui 1980 sau inceputul lui 1981, un ofiter din rezidenta de spionaj de la Paris a reusit sa patrunda, prin intermediar, in arhiva sediului din Franta al casei de comert de arta Wildenstein & Co. si sa ajunga in posesia unor documente revelatoare.

ACTELE WILDENSTEIN. Nu-i putem divulga numele, intai pentru ca nu ne-a dat dezlegare s-o facem si, in al doilea rand, deoarece, atunci cand e vorba de 30 de milioane de euro, nu e exclus sa se dea cu cutitul sau sa se traga cu revolverul. Primul document la care ne referim, datat 26 octombrie 1975, reprezenta scrisoarea prin care societatea Hamilton Corporation SA, apartinand fostului Rege Mihai, incredinta spre vanzare lui Daniel Wildenstein, de la sediul din New York al firmei, doua dintre tablourile Coroanei Romaniei. Il reproducem aici integral:

"Wildenstein and Co.

Eu, subsemnata Hamilton Corporation SA incredintez picturile urmatoare: GRECO - Portretul lui Bosio, GRECO - Sfantul Sebastian spre vanzare catre Wildenstein and Co. Inc, 19, East 64th Street, care se va insarcina sa le propuna unor cumparatori din SUA. Wildenstein and Co. Inc va primi pentru serviciile sale un comision de 10% din pretul de vanzare al acestor obiecte, care nu va putea sa fie inferior sumei de 1.750.000 $. Obiectele vor ramane in Elvetia si Wildenstein and Co. Inc se va stradui sa-i aduca aici pe eventualii cumparatori. In cazul cand o negociere va fi deja foarte avansata si in care trimiterea tablourilor va fi necesara, domnii Wildenstein se vor angaja, pe cheltuiala lor, cu asigurarea si expeditia acestor obiecte catre eventualul cumparator. Picturile vor fi incredintate spre vanzare pentru o perioada de sase luni, incepand de la data acestei scrisori. Hamilton Corporation SA".

Un al doilea document reprezenta dovada ca afacerea fusese perfectata si era inregistrat in actele firmei sub nr. 9925 din 14 aprilie 1978:

"Wildenstein & Co. Inc, 1.500.000 (un milion cinci sute mii dolari SUA)

Soldul platii datorate asupra unei picturi de Domenico Theotocopoulos, denumit El Greco. Tell. Curier confirmat, 1695, RTH, Texas 76101. Alec Wildenstein, Wildenstein & Co., Inc, Nineteen East Sixty-Fourth st., New York, New York 10021, Curier confirmat, 282215.

Kimbell Art Museum, 9640, Fort Worth, Texas, data: 29/4/’77. Platiti lui Wildenstein & Co. Inc un milion cinci sute mii ($ 1.500.000,00).

Kimbell Art Foundation. Fort Worth National Bank. Plata primei jumatati a soldului scadent la 15/4/’78 pentru tabloul El Greco.

Wildenstein & Co. Inc, 9640, $ 1.500.000. 29/4/’77. ss. Indescifrabil. Plata primei jumatati a soldului scadent la 15/4/’78 pentru tabloul El Greco." Pentru a economisi spatiu tipografic, am reprodus documentul in alta grafie decat cea originala, concentrandu-i titlurile si adresarile.

INTERMEDIAR. Daniel Wildenstein, in locuinta sa din rue Boetie, Paris

AFACERI PE SUB MANA. In sfarsit, mai reproducem aici si scrisoarea adresata de Alec Wildenstein, Nineteen East Sixty-Fourth Street, New York, la 14 aprilie 1977, lui Richard F. Brown, directorul lui Kimbell Art Museum din Will Rogers Road West, Fort Worth, Texas, 76107: "Draga Ric, ma bucur intr-adevar ca ai putut achizitiona aceasta minunata pictura, deoarece aceasta este, desigur, una dintre cele mai frumoase picturi spaniole din lume. Tatal meu si eu insumi am dorit cu adevarat sa o ai si amandoi speram ca aceasta va fi prima din numeroasele achizitii viitoare de la noi. Pe factura anexata vei nota ca ultimul proprietar este desemnat ca fiind «colectie privata, Elvetia», intrucat noi am promis sotiei Regelui Carol si Principelui Mihai ca numele lor nu vor fi mentionate. Potrivit cererii voastre, noi nu ne vom referi in nici un fel la achizitie, dar va trebui sa informez muzeul din München ca tabloul nu mai este la dispozitia lor. Eu voi cere dr. Steingraber sa se abtina de a discuta aceasta pana la anuntul vostru oficial. Eu stiu ca putem conta pe discretia sa. Noi vom activa cercetarile cu privire la identitatea modelului (care a pozat), in masura posibilului, si sper ca arhivele spaniole vor scoate la iveala noi detalii, cu conditia, fireste, ca acestea sa nu fi fost distruse in cursul unuia din numeroasele razboaie. Va trimit de asemenea alaturat un set suplimentar de reproduceri in alb si negru si diapozitive color, care includ detalii, pentru colectiile voastre. In asteptarea de a va vedea in curand, voi veni cu siguranta la Fort Worth ca sa admir inca o data tabloul. Cu sincera prietenie personala, cu cordialitate, Alec Wildenstein, Wildenstein & Co., 14 aprilie 1977. Kimbell Art Museum, Will Rogers Road West, Fort Worth, Texas 76107".

Lucrurile erau acum clare: oferta facuta muzeului din Bavaria in 1976 venea tot din partea casei Wildenstein & Co. si privea numai unul din cele doua tablouri incredintate spre comercializare de fostul Rege Mihai. Avand in vedere reticentele bavarezilor, tabloul Don Bosio fusese vandut lui Kimbell Art Museum din Fort Worth, Texas, SUA. Iar San Sebastian a fost achizitionat pe nimic chiar de Daniel Wildenstein, acesta fiind sigur ca-l va valorifica mai avantajos intr-un viitor apropiat. Interesant este faptul ca, in scrisoarea lui Alec Wildenstein, fiul lui Daniel, este vorba si despre Elena Lupescu, implicata si ea in afacerea care s-a perfectat pe sub mana. Nu poate exista decat o singura explicatie a acestei situatii numai in aparenta ciudate: Elena Lupescu aflase despre negustoria pusa la cale de fostul Rege Mihai si il avertizase ca va divulga provenienta reala a tablourilor. Si Mihai, neavand incotro, a fost nevoit s-o faca partasa la beneficiu.

CUM S-A AJUNS IN ARHIVELE WILDENSTEIN? Relativ simplu. Cand ofiterul la care ne-am referit sosise la post la Paris, operatiunea "Duduia" agoniza. Acolo a cunoscut o contesa al carei sot fusese candva ministru plenipotentiar in Romania si care in timpul razboiului il insotise pe sotul ei, de data aceasta insarcinat cu afaceri in Mexic. Acolo, contesa i-a cunoscut pe Carol al II-lea, pe Elena Lupescu si pe Monique Urdareanu, fiica lui Ernest Urdareanu. De la acestea din urma stia in mod sigur ca tablourile Coroanei Romaniei nu au fost scoase din tara de Carol al II-lea. Apoi, ofiterul l-a cunoscut si pe ducele Guy de Cars, scriitor, fiul proprietarului ziarului Le Figaro, care stia ca tablourile Coroanei Romaniei erau la Mihai si ca acesta incerca sa le vanda. Intr-o prima instanta, ofiterul a comandat un studiu unui expert international asupra statutului juridic al Coroanei Romaniei, si acest studiu, de circa 40 de pagini, trebuie sa se afle in arhivele actualului Serviciu de Informatii Externe, preluate de la fosta Directie de Informatii Externe. Din studiul in speta rezulta ca tablourile erau proprietatea statului roman si nu a unui rege anume. Ofiterul ar mai fi trebuit sa identifice si locurile unde se aflau in momentul dat tablourile, si cele vandute, si cele inca nevandute, insa Securitatea nu a mai vrut sa-i avanseze sumele necesare concretizarii acestui efort. Apoi a aflat si despre implicarea casei de comert de arta Wildenstein & Co. in afacere.

Documentele Wildenstein au fost oferite ofiterului din rezidenta de la Paris de o functionara din birourile cunoscutilor negustori de tablouri. Deosebit de frumoasa, functionara avea o slabiciune anume pentru Romania, perfect explicabila, dupa cum am aflat mai tarziu. Cu sprijinul ei a fost definitiv spulberata ideea fixa ca tablourile Coroanei Romaniei ar fi fost scoase din tara de Carol al II-lea. Si, dupa ce ofiterul mi-a relatat aceasta istorie, m-am consultat, fara a divulga situatii sau identitati, cu un redutabil istoric al artei, cu opera publicata pe trei continente, trait decenii intregi in strainatatea occidentala si mai ales in Italia, Spania si Franta. Acesta mi-a spus ca are o banuiala si am plecat amandoi la Paris, unde am aflat ceea ce trebuia sa aflam: anume, identitatea femeii care il ajutase pe ofiter. Din aceleasi motive nu-i putem da numele in vileag, cu atat mai mult cu cat respectiva doamna, atinsa de o boala care nu iarta, sta mai mult prin spitale. Colaborarea ei cu ofiterul la care ne-am referit a fost esentiala in deschiderea primului proces intentat de statul roman fostului Rege Mihai.

In urma cu un deceniu si jumatate, intr-un cotidian central, un anume avocat Eleodor Focseneanu, monarhist infocat, afirma ca procesul pentru recuperarea tablourilor Coroanei Romaniei ar fi inceput la 23 ianuarie 1978, mai intai in Portugalia. De ce in Portugalia, de vreme ce tablourile nu se aflau in Portugalia, la Elena Lupescu, ci in Elvetia, la fostul Rege Mihai? Era o ultima tentativa de a arunca in spinarea lui Carol al II-lea, prin ametirea opiniei publice romanesti, o culpa de care nu era vinovat. De atunci n-am mai auzit nimic despre numitul Eleodor Focseneanu, personajul disparand din jurnale ca asinul in ceata. In realitate, abia la 2 iulie 1984, Muzeul de Arta al Romaniei va cere Ministerului de Externe sa depuna la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucuresti o reclamatie prin care solicita restituirea tablourilor. Procesul fiind pornit ulterior, poate si datorita faptului ca regimul comunist din Romania acelui timp, tot frecandu-se de economia de piata occidentala, renuntase la apararea cu orice pret a prestigiului unor inaintasi defuncti, considerand mai avantajoase bunurile palpabile.

STARE DE ALERTA. Intre timp se mai intamplase ceva. "In ziarul The New York Times din 18 iulie 1982 - scria Jacques Vergotti in memoriile sale - citisem elogiul adus lui El Greco ca autor al portretului lui Don Bosio, expus la Madrid. Revista Time nu a pomenit de Don Bosio si nici de San Sebastian, stiind probabil ca ele nu vor aparea la expozitia lui El Greco de la Washington din acelasi an." In schimb, aparusera in marea expozitie El Greco organizata de spanioli la Madrid, in Muzeul Prado. Apartenentele nu mai erau invaluite in ceata: Don Bosio, conform catalogului expozitiei, provenea de la Kimbell Art Museum din Fort Worth, Texas, iar San Sebastian din colectia casei de comert de arta Wildenstein & Co. si, dupa opinia noastra, acesta a fost momentul in care autoritatile romanesti s-au implicat intr-o greseala care va avea consecinte: au declansat actiunea juridica pe doua fronturi, cand mult mai util ar fi fost sa incheie, in primul rand, socotelile cu fostul Rege Mihai. Daca ilegalitatea comisa de acesta era dovedita, altfel s-ar fi discutat cu Wildenstein & Co. si Kimbell Art Museum.

Alertat mai demult si ingrijorat ca prestigiul sau va fi afectat si in SUA, si in Europa, la 28 august 1984, fostul Rege Mihai s-a adresat lui Jacques Vergotti: "Draga Jacques, in privinta procesului intentat de Romania muzeului din Texas, ar fi util daca poti sa iei contact cu avocatul meu din US: Bernard H. Barnett, attorney at law, Barnett & Alagia, 1000 Thomas Jefferson St. N. W., Washington D.C. 20007, telefon: (202) 342-0342. L-am vazut ieri aici si este posibil sa-ti dea un semn de viata cum se intoarce in US. Orice informatie care ii poti da va fi binevenita. Cu multumiri anticipate, Mihai". Romania estimase la 750 de milioane de franci elvetieni (500 de milioane de dolari) valoarea litigioasa a colectiei pe care o revendica. In aceasta suma erau incluse nu numai valoarea tablourilor in cauza, ci si daunele si interesele aferente, in special valoarea dobanzilor compuse, calculate incepand de la 12 noiembrie 1947. Data scoaterii tablourilor din tara.

JACQUES VERGOTTI CONFIRMA DIN NOU. De acum inainte nu ne mai ramane decat sa-i dam din nou cuvantul lui Jacques Vergotti: "Cred ca in 1985 - mai scria acesta in memoriile sale - am putut sa fiu din nou de folos Regelui Mihai al Romaniei. Fusesem surprins de un articol din ziarul local din Bridgeport, intitulat Romania intenteaza proces pentru recuperarea unui tablou de El Greco! Era vorba despre portretul lui Giacomo Bosio, care fusese unul din cele doua tablouri pe care le predasem directorului Bancii UBS, A. Lang, in 1947, cand eram cu Regele Mihai si Regina-mama Elena in drum spre Londra, la nunta Principesei Elisabeta cu Printul Philip. Eram, bineinteles, si eu curios sa stiu ce se intamplase cu acele tablouri dupa plecarea din serviciul Majestatilor Lor, in 1950. Nu m-am indoit niciodata de drepturile de proprietate ale Regelui Mihai asupra intregului avut al castelelor din Sinaia, unde se nascuse. Aceasta era confirmata in codicilul testamentului Regelui Ferdinand din 14 ianuarie 1926. Cum articolul se referea la prezumtia eronata ca pictura ar fi fost luata de Regele Carol al II-lea in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inainte de venirea la putere a comunistilor, am trimis pagina din ziar Regelui Mihai in Elvetia. In pagina anexata se poate vedea urmarea data scrisorii mele. Stiind ca avocatul Bernhard H. Barnett, din Washington, avea un birou si la Palm Beach, fiind consilierul juridic al Printului Michel de Bourbon-Parma, am considerat ca era mai bine sa astept vacanta de Craciun, cand urma sa ma intalnesc acolo cu Majestatile Lor.

La vremea aceea nu stiam ca Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania ceruse Ministerului de Externe sa depuna la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucuresti o reclamatie cu data de 2 iulie 1984, cerand restituirea tablourilor. In 1950 lasasem administratia contului si depozitului apartinand Regelui Mihai directorului Bancii UBS, A. Lang, care intre timp a fost transferat de la Zürich la Lugano, dar nu si depozitul, care era considerat o garantie in caz de nevoie a unui imprumut mai serios, in timpul exilului. Multa lume din Romania stia in ce conditii Regele Mihai a fost fortat sa paraseasca tara in 1948 si ca guvernul comunist al lui Ceausescu publicase in Magazin Istoric din decembrie 1972 ca fostul prim-ministru Petru Groza acordase la ultima sa intrevedere cu suveranul dreptul la o parte din imensa avere a Coroanei, devize, tablouri, aur, diferite valori imobiliare, chiar o renta viagera... Aceasta a ramas doar o promisiune. Monitorul Oficial din 19 iunie 1948 mentioneaza precis ce a fost confiscat de guvernul Republicii Populare Romane, iar Magazinul Istoric din decembrie 1987 confirma cum, la retragerea cetateniei Regelui Mihai, pe baza unei hotarari a Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, averea familiei regale de Hohenzollern a fost confiscata in intregime.

Ceea ce Regele Mihai si Regina-mama Elena aveau in strainatate inainte de plecarea in exil - si deci inainte de declararea Republicii - nu era contestat. Timp de peste treizeci de ani nu se invocase vreo retrocedare retroactiva. Motivul intentarii unui proces de catre guvernul de dictatura al lui Ceausescu parea curios si referinta la Regele Carol al II-lea crea confuzie. Mi s-a parut de datoria mea sa clarific chestiunea, cu ocazia revederii cu Regele Mihai la Palm Beach, unde obisnuisem sa ne intalnim la sfarsitul anului. Pana atunci am gasit timp sa-mi aduc aminte de frumoasa colectie de tablouri de la castelele de la Sinaia, de care am pomenit in aceste amintiri ale mele. Norocul meu insa a fost ca mama mea, putin timp inainte de a muri, in Romania, unde intampina mari dificultati in a obtine un pasaport pentru a-si revedea familia in strainatate, ma abonase la Magazin Istoric ce aparea din 1967. In numarul 69 din decembrie 1972 al acestei reviste, generalul Emilian Ionescu mentiona intr-un articol intitulat Din insemnarile unui aghiotant regal ca eu... am pus la adapost, in strainatate... diferite bunuri ale Casei Regale (tablouri, devize, obiecte de arta si de valoare etc.).... Astfel, aveam chiar din partea unui colaborator al comunistilor din guvernul Ceausescu dovada ca tablourile de El Greco in cauza fusesera scoase de mine in noiembrie 1947, nu dupa asa-zisa abdicare! Intr-adevar, declaratia aghiotantului corespundea sau confirma notele mele zilnice, intarite si de copia recipisei de la banca din Elvetia".

Cum se vede, Jacques Vergotti recunostea inca din 1985 ceea ce fostul Rege Mihai nu vrea nici astazi sa recunoasca: anume ca tablourile Coroanei Romaniei nu au fost scoase din tara in 1940, ci in noiembrie 1947. Afirmatia ca "intregul avut al castelelor din Sinaia" ar fi apartinut lui Mihai e contrazisa chiar de testamentul Regelui Ferdinand. Apoi se mai intelege ca Jacques Vergotti nu stia ca tot atunci se perfectase si abdicarea, tablourile fiind pretul platit de comunisti, dintr-un avut de care nu aveau dreptul sa se atinga, ca sa scape de rege fara mult taraboi. Altfel spus, tablourile Coroanei Romaniei nu au fost scoase din tara inainte de abdicare, ci dupa. Chiar inainte de acest moment, fostul Rege Mihai nu avea dreptul sa puna mana pe ele.

INTALNIRE
"In asteptarea zilei cand, impreuna cu Majestatea Sa Regele, credeam ca vom vedea avocatii de la Palm Beach, am cautat sa-mi aduc aminte de tot ce stiam despre tablourile restaurate de sotii Vermehren si impachetate pentru a fi puse la adapost de teama nazistilor, si apoi a comunistilor, sau a bombardamentelor aviatiei aliate din timpul razboiului. Pentru documentarea mea personala, referitor la tablourile El Greco, am citit albumul ilustrat al lui L. Bachelin din 1898 despre picturile vechi din galeria Regelui Carol I, imprimat la Paris. Cu aceste informatii la dispozitie, dar fara a fi stiut de ce, cum si cand aceste tablouri fusesera vandute in Elvetia, m-am intalnit cu Regele Mihai si cu Regina Ana la Palm Beach, la inceputul lui 1985. Am fost prezentat avocatului B. Barnett, care, de fapt, era avocatul Printului Michel de Bourbon-Parma, fratele Reginei Ana, la care Majestatile lor locuiau" - Jacques Vergotti

GRIJULIU
"Cred ca in 1985 am putut sa fiu din nou de folos Regelui Mihai al Romaniei. Fusesem surprins de un articol din ziarul local din Bridgeport, intitulat Romania intenteaza proces pentru recuperarea unui tablou de El Greco! (...) Nu m-am indoit niciodata de drepturile de proprietate ale Regelui Mihai asupra intregului avut al castelelor din Sinaia, unde se nascuse. Aceasta era confirmata in codicilul testamentului Regelui Ferdinand din 14 ianuarie 1926. Cum articolul se referea la prezumtia eronata ca pictura ar fi fost luata de Regele Carol al II-lea in timpul celui de-al doilea razboi mondial, inainte de venirea la putere a comunistilor, am trimis pagina din ziar Regelui Mihai al Romaniei in Elvetia " - Jacques Vergotti