Dragostea nu poate fi rastignita

Iertarea noastra, a celor din toate timpurile si din toate locurile, statea numai in puterea Sa dumnezeiasca, iar noi aveam nevoie de atat de multa jertfa, incat sa se darame zidul de nimicnicie ridicat prin delasarea noastra.

Fresca de la Manastirea Dragomiresti

In miezul lunilor de primavara, minunea cea mai sfanta se pogoara si la noi, dupa zilele de reculegere ale postului: ea este Invierea Domnului nostru Iisus Hristos! A fost voia lui Dumnezeu ca omul sa fie acela care sa rastigneasca si sa batjocoreasca pe Fiul Omului, crucificandu-L, inainte ca El sa raspunda coplesind lumea cu harul si lumina Lui. Asadar, smeritele noastre aduceri aminte se intorc si azi, si mereu, spre acel timp de acum doua milenii, iar evenimentele petrecute atunci ne apar ca un vis, oprit in loc si revenit mereu in efortul nostru de a-l deslusi.

De la firicelul de iarba, ivit timid din glie, de la floarea de cires ce imbraca natura in straie de duminica si pana la trilurile reverberate ale pasarilor, intr-o intrecere efervescenta si proaspata, toate cele dimprejurul nostru parca vor sa ne grabeasca spre deplina bucurie a sarbatorilor.

... Atunci, demult, a patruns in lume "Hristosul", deschizand cerul in valea Iordanului, cand Duhul Sfant S-a pogorat in chip de porumbel, odihnindu-I-Se pe umar. Si a umblat El prin pustiuri, orase, catune, sate, saturand pe cei flamanzi, mangaind pe cei intristati, umpland de bucurie si inviind mortii celor ce-i conduceau pe ultimul drum, curatind pe leprosi, redand vederea celor orbi, aducand speranta si nadejde de viata. Apoi, Iuda L-a vandut pe 30 de arginti, a fost sarutat cu sarutare vicleana, a fost prins si dus spre stramba judecata, L-au osandit la moarte, L-au impins pe drumul Crucii, pana pe dealul Capatanii, rastignindu-L intre doi talhari pentru vina de a fi rostit aceste simple dar criptice cuvinte: "daramati Templul si in trei zile il voi zidi"... Si toate patimile ce le-a suferit acest Fiu al Omului, tot prin oameni au fost implinite. Ar fi putut sa scape si de judecata si de osanda, dar El a intampinat ceasul acela unic si incarcat de suferinta manat doar de dragostea Sa nemasurata pentru oameni. El, Atotputernicul, nu se intristeaza, ci se induioseaza de rautatea si ratacirea privitorilor, caci nu firea lor era prin ea insasi avida de sange si suferinta, ci lucrarea diavoleasca era aceea care indemna poporul sa rasplateasca astfel minunile bunatatii Sale, dovezi de negraita si neasemuita iubire de oameni. Dar dragostea nu poate fi rastignita. Cu mainile intinse pe Cruce, El imbratiseaza intreaga lume. Si rostirile Sale cele de pe urma invedereaza acelasi lucru, deoarece El, condamnatul la moarte, rosteste iertarea intregii omeniri. De pe Cruce El proclama in acelasi timp si infierea noastra, pentru ca, cerand ucenicului Sau Ioan sa aiba o grija filiala pentru mama Sa, prin cuvintele: "Iata mama ta", precum si incredintandu-l pe ucenic mamei Sale: "Iata fiul tau", El face din preacurata Sa Maica, fecioara din neam omenesc, mama intregii omeniri. Pentru Mantuitorul Hristos, Crucea rastignirii Sale devine Altar de Viata, semn al rascumpararii intregului neam omenesc din robia pacatului si a mortii. Cine-ar putea talmaci pe deplin stralucirea Crucii? Patimile Mantuitorului Hristos deschid drumul eliberarii neamului omenesc de sub amenintarea mortii. Pe Cruce incepe izbavirea oamenilor.

Coborarea de pe Cruce si punerea in mormant n-a insemnat sfarsitul vietii in trup a Domnului nostru Iisus Hristos, ci doar faptul ca trupul a adormit in moarte doar pentru a afla putina odihna, iar sufletul invesmantat in dumnezeire s-a pogorat in iad ca sa-i sfarame portile si sa desfiinteze imparatia mortii. Aici, Fiul lui Dumnezeu, devenit Fiu al Omului, Isi intinde mana si ii ridica pe protoparintii nostri Adam si Eva, iar impreuna cu ei pe toti dreptii, pe proroci si pe cei ce au crezut in adevarul acestui moment de izbavire. In a treia zi, Hristos se ridica cu trupul din mormant, caci ingerul Domnului s-a pogorat sa indeparteze piatra care-l pecetluia. Iesind ca un Mire, El stralucea, invaluit de o lumina imateriala, ale carei raze traversau imparatia cerurilor, ajungand pana la Parintele Cel Ceresc. Aceasta este lumina ce se va aprinde, in noaptea de-nviere, in fata altarului din fiecare biserica. Preotul va sta intre usile imparatesti, indemnand credinciosii cu cuvintele "Veniti de luati lumina". Cuvintele sfinte vor patrunde in inimile celor prezenti, topind intunericul si indoiala "precum se imprastie fumul si cum se topeste ceara de la fata focului". De aceasta sarbatoare sunt legate si traditiile ce compun atat cultul, cat si momentele speciale din viata particulara a romanului crestin si ortodox. Mielul pascal, o reminiscenta din ritualul Pastilui ebraic, este perpetuat la crestini ca simbol al Mantuitorului care se jertfeste pentru noi si pentru a noastra mantuire. In jurul oualor rosii s-au tesut mai multe legende, unele legate de viata Mantuitorului inainte de rastignire, iar altele privind persoana Maicii Domnului. Dar oul este simbolul vietii si al Invierii. Din el se va naste o fiinta doar dupa ce a spart si inlaturat coaja ce-i bara venirea spre viata, asa precum Mantuitorul si-a parasit mormantul strajuit de portile uriase de piatra. De aceea, si gestul nostru de a ciocni ouale rosii este acompaniat de o reala marturisire a Invierii atunci cand zicem, dupa obiceiul statornicit la noi numai Dumnezeu stie de cand: "Hristos a inviat" - "Adevarat a inviat". In noaptea Invierii, orice crestin da frau liber celei mai complete bucurii, caci nimeni nu-si doreste sa moara. Vom trece totusi acest prag, caci teama mortii vesnice a fost inlocuita cu frica de Dumnezeu, acest sentiment inaltator si ziditor de mantuire. Si cine se mai poate indoi de viitor, avand in inima pe Dumnezeu?

El, ridicat pe Cruce ... El vine la patima de bunavoie. Se lasa prins si dus in umilinta de la Anna la Caiafa, la Pilat... Este imbracat in hlamida rosie, scuipat, batut, batjocorit. El, care a scos apa in pustie pentru poporul insetat, primeste acum doar otet cu fiere. El, care a avut mila de tot omul intalnit in cale, isi duce acum Crucea spre locul supliciului. El, care a tamaduit pe cei in suferinta, este batut in cuie si ridicat pe Cruce. Jerba nesfarsita a faptelor Sale bune se asterne ca o ofranda nevazuta la picioarele Sale, dar poporul nu vede florile sale unice, ci doar cununa de spini de pe frunte, care incepe sa-I sangereze. Este osandit la moarte dupa judecata Sinedriului condus de Caiafa, iar la intrebarea lui Pilat, procuratorul roman: "Pe cine voiti sa eliberez, pe Iisus, care se zice Hristos, sau pe talharul Baraba?" multimea raspunde: "Baraba!". Suntem ai lui Dumnezeu Sfantul Apostol Ioan, ucenicul cel mai indragit de Cel ce ne-a adus iubirea, ne avertizeaza: "Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele sau, este in intuneric si nu stie unde merge pentru ca intunericul a orbit ochii lui. Oricine uraste pe fratele sau este omorator de oameni". Daca privim in jurul nostru vedem parca mai mult ca niciodata atat de multi crestini care se urasc in chiar sanul aceleiasi familii. Dar, doua motive ar trebui sa ne determine sa inlaturam orice ura: iubirea de frati si iertarea pe care le avem intotdeauna drept sens al vietuirii noastre. Aceasta pentru ca Mantuitorul ne ridica pe toti la rangul de frati intru Hristos si fii ai aceluiasi Parinte Ceresc, cum il numim pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Suntem deci "din neamul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 17, 28). Chemarea Bisericii la Sfintele Pasti este "ca unul pe altul sa ne imbratisam si sa iertam toate pentru Inviere". Calea, Adevarul si Viata Evenimentul este fara de pereche in tot trecutul nostru de milenii framantate, atat de pline de o permanenta lupta, ori a binelui, ori a raului, cu eterna reflectare a infernului in raul de pe pamant, iar sarbatoarea aceasta influenteaza cu atata intensitate sufletul omului incat se rasfrange in intreaga lui structura si in lumea ce-l inconjoara. Este Sarbatoarea Pastilor, iar Pastile are semnificatia trecerii de la pamant la cer, de la vremelnicie la vesnicie, de la nesiguranta, indoiala si saracia de semnificatii a vietii acesteia la abundenta si maretia celei unde Soarele nu mai apune si bucuria nu se mai sfarseste. Noaptea Invierii cuprinde in sine ceva tainic si dumnezeiesc: o inserare profunda si groasa apasa asupra credinciosilor si din densitatea intunericului ei izbucneste la miezul noptii miracolul Invierii, astfel ca noi, cu ochii credintei, sa putem vedea cum Mantuitorul revarsa asupra noastra dragostea Sa cea nemasurata, picurand pentru noi si sfarsitul testamentului invataturilor Sale in memoria discipolilor, zicandu-le: "Aceasta va poruncesc voua: sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 34-35). Pentru ca Sfintele Pasti reprezinta simbioza umanului cu divinitatea, iar Invierea este coborarea cerului pe pamant si inaltarea omului la cer, acum mai mult ca oricand si din adancul sufletului sa credem ca Iisus Hristos este fara indoiala "Calea, Adevarul si Viata". Astfel doar se poate face innoirea noastra religioasa si morala.