Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Luceafărul poeziei româneşti a înnobilat cu prezenţa sa oraşul celor şapte coline. Parafrazând o cunoscută poezie a lui Marin Sorescu dedicată poetului, am putea spune: capitala culturii nu ar fi existat, cea care este astăzi, dacă Eminescu nu i-ar fi cântat în umbra Copoului bucuriile şi necazurile. Oraşul Teiului şi al Junimii nu ar fi fost cel de acum dacă la o margine de oraş nu ar străluci încă în soarele poeziei o "Bojdeucă de casă". Pe dealul Şorogarilor, văzut de poet şi de Creangă în dimineţile prieteniei lor, în apele ca nişte copaci curgători, luna-şi face şi astăzi cuibar rotit. E locul unde Doina a cântat şi cântă cu lacrimi de inimă. E locul unde Eminescu şi-a demonstrat pe deplin măsura geniului său.
Iaşiul este oraşul de glorie şi sacrificii al lui Eminescu, cum însuşi poetul scria. Atras de frumuseţea Veronicăi, întors de la studiile de la Viena, Eminescu se stabileşte la Iaşi în 1874. În oraşul Junimii, cu membri ca Vasile Pogor, Iacob Negruzzi sau P.P. Carp, devine director la Biblioteca Centrală Universitară, în locul unde astăzi este Universitatea de Medicină şi Farmacie şi unde există o placă comemorativă care atestă acest lucru (foto). Apoi, înlocuit de la direcţiunea bibliotecii, Mihai Eminescu a căpătat un post de profesor de germană la "Institutele Unite" de la Iaşi.
Eminescu, de fapt, cunoştea Iaşii încă din vara anului 1869, când hălăduise prin Moldova cu trupa de teatru a lui Mihail Pascaly. A mai fost în 1871, după încheierea serbărilor Putnei, când a venit cu alţi colegi să mulţumească ieşenilor pentru ajutorul acordat prin trimiterea de delegaţi la sărbătoare. Îi ştia încă de pe atunci pe aproape toţi junimiştii, dar mai ales pe Iacob Negruzzi, căruia-i expediase prima poezie, "Venere şi Madonă", publicată, de altfel, la 15 aprilie 1870, în revista Convorbiri literare, şi cu care s-a întâlnit şi la Viena în anii studenţiei.
Eminescu a fost revizor şcolar la Iaşi între 1 iulie 1875 şi 4 iunie 1876. A locuit în octombrie 1875, prin intervenţia ministrului Titu Maiorescu, în două odăi lângă locuinţa directorului Şcolii primare Trei Ierarhi.
Pe atunci "se ţinea drept, cu capul ridicat şi părul lung, dat înapoi, dar având aerul unui prinţ însoţit de suita sa". Mai târziu, când Eminescu a ajuns bolnav la Iaşi, au avut grijă prietenii de el. Îl plimbau prin Copou, iar profesorul Humpel, de la Conservator, cumnatul lui Titu Maiorescu, îl supraveghea. Foamea şi-o potolea uneori la locantă dacă nu era "trimes" un băieţaş să-i fie cumpărate plăcinte cu carne şi brânză, care-i plăceau tare mult. Seara se plimba pe Strada Baston, care a intrat în folclorul eminescian peste ani ca fiind locul despărţirii poetului de Veronica Micle. La un moment dat, în cariera didactică a cerut să predea istoria, dar, nefiind posturi, a trebuit să se mulţumească cu geografia şi statistica, pentru care se căznea să întocmească planuri grele de lecţii, ce necesitau muncă deosebită.
La cârciumi, însoţit de Creangă, când se ameţea un pic, pentru că nu bea mult, se ştie, Eminescu se apuca şi cânta pe versurile sale melodia "Ce te legeni, codrule", având o voce de tenor secund, care vibra de emoţie. Ca bibliotecar al Universităţii nu câştiga mai mult de 200 de lei, iar cel mai ieftin bilet la teatru costa 4 lei. Acolo, la teatru, o zărea pe Veronica Micle însoţită de soţul ei, Ştefan Micle, şi tot acolo îşi găsea alinarea şi după ce devenise bolnav. Pomenind de arborele ce-i face cinste, Eminescu scrie poezia "Dorinţa". Pe fila unui manuscris a notat: "Ziua de 4/16 fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut-o pe Veronica în braţe, strângând-o la piept, şi am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ţine în toată viaţa mea".
Cârciuma Trei Sarmale din Iaşi, unde poetul nepereche l-a întâlnit pe Creangă, nu mai funcţionează astăzi, iar Plopii fără soţ din apropiere s-au tot împuţinat, doborâţi de vijeliile vremii. Există însă restaurantul Bolta Rece, acolo unde trăgeau cei doi prieteni în dese rânduri, acolo unde şi membrii Junimii achiesau după câte vreo şedinţă mai importantă. Eminescu a lucrat se ştie la revista Timpul, Familia, Convorbiri literare, Curierul de Iassy.
Poetul se întâlnea în dese rânduri cu Veronica în Grădina Copou. Teiul, care sub rămurelele sale adăpostea iubirea celor doi poeţi, încă străjuie parcul. "Teiule bătrân şi sfânt/ Ai adus iar pe pământ/ Pace, linişte, iubire/ Peste suflete şi fire", sună versurile Veronicăi.
Gara prin care a trecut visător în septembrie 1871 nu s-a mutat din loc. Tot aici a poposit fericit în septembrie 1872 sau emoţionat şi plin de speranţe în 1874, când se întorcea în oraşul Veronicăi şi al Junimii.
Tot de la Iaşi a pornit în 1875 spre Cernăuţi, chiar când se împlinea centenarul răpirii Bucovinei. Pe aici a trecut şi când a revenit de mai multe ori în 1878, 1879 sau pentru doi ani în 1883. Dar să vedem cum era calea lui Eminescu. De la Gară, drumul ducea şerpuit către Râpa Galbenă şi Strada Lăpuşneanu, unde a locuit temporar şi unde se plimba în dese rânduri. Mai sus, înspre Copou, e Casa Pogor, clădirea Junimii. Nu departe e Sărăria ce se învecinează cu Ţicăul Bojdeucii lui Creangă. Aici i-a mărturisit Eminescu pentru întâia oară lui Creangă că e îndrăgostit de Veronica. Creangă şi Tinca Vartic ar fi putut să le înlesnească chiar întâlniri amoroase, lucru pe care şi-l imaginează cunoscutul om de litere Constantin Parascan, cel care ani la rândul a avut în grijă Bojdeuca. Lui Eminescu îi plăcea să-l audă pe Creangă povestind la un pahar cu vin roşu fiert, apoi fugeau pe dealuri, colindând străzile şi cartierele din împrejurimi, până ajungeau la crâşma lui Ţâru sau la "Bolta Rece". Îi plăcea lui Eminescu să mănânce sarmale umplute cu slănină şi mămăligă tăiată în dărăbi pe măsuţa cu trei picioare a lui Creangă. Mai făcea povestitorul şi câte un scrob cu jumări sau o brânză untoasă, la care adăuga o leasă de ceapă verde din grădină. În cerdacul unde cei doi scriitori admirau dealul Şorogariului citind în lună şi în stele se află şi astăzi un scrin despre care se spune că i-ar fi aparţinut lui Eminescu, dar nimeni nu poate certifica acest lucru. Se spune că acolo, la Bojdeucă, marele poet ar fi compus poezia "Doina". Însă cu certitudine aici a rostit-o prima dată înainte de a o prezenta în şedinţă la Junimea. Plecarea lui Eminescu la Bucureşti, la 2 noiembrie 1877, a fost greu îndurată de Creangă, după cum povestitorul o arată în scrisoarile pe care i le-a trimis. Dar poetul s-a mai întors la Iaşi, după perioada bucureşteană, la 4 iunie 1883, atunci fiind găzduit iar în Ţicău. De la Bojdeucă e o aruncătură de băţ până în Parcul Copou, cea mai veche grădină publică din Iaşi. Mulţi dintre cârcotaşii critici neieşeni ai mediului eminescian susţin ipoteza că, de fapt, legenda teiului e un mit local, o poveste exagerată. Ei bine, Veronica certifică, spunând în scrisori că a fost pe la teiul unde se plimbau cândva împreună: "Îmbătată de florile teiului, de vorbele ademenitoare şi dulci, de tot ce ne înconjura acolo, pe bancă, la Copou, mă credeam lângă tine cea mai frumoasă femeie. Ce frunte şi ce ochi melancolici ai tu, amicul meu. Şi cât de frumos ştii tu să spui versuri. Mi-ai recitit «Verene şi Madonă», poezia care ştii că m-a fermecat când am citit-o prima dată în Convorbiri literare...Te uitai la mine şi râdeai, iar eu plângeam. Glasul tău muzical mă tulburase adânc". La Iaşi, Eminescu a fost fericit: a avut-o pe Veronica, a avut prieteni, a creat, a fost iubit şi apreciat. Şi tocmai din aceste motive Iaşiul este plin de urmele sale, după cum arată şi criticul Eugen Lovinescu: "...amintirea lui e aşa de strânsă de oraşul moldovenesc, încât trebuie să recunoaştem într-însul adevăratul lui climat spiritual. Nu faci un pas prin Iaşi fără ca umbra marelui poet să nu-ţi răsară din toate colţurile uliţelor şi al grădinilor".
Grădina Copou, loc de relaxare
Grădina Copou, unde se află situat Teiul lui Eminescu, este cel mai vechi parc din Iaşi. A fost amenajată în anii 1833-1834, sub îndrumarea domnitorului Mihail Sturza, ca loc de relaxare pentru boierimea vremii, în centrul său găsindu-se monumentul "Obeliscul cu lei".
Alături de Teiul lui Eminescu, în parc s-a deschis de câţiva ani şi un muzeu închinat poetului. În apropiere, pe aleea principală, găsim busturile unor mari personalităţi ale culturii române. Mihai Eminescu a vizitat în vremea cât s-a aflat la Iaşi deseori Parcul Copou. Aici mergea pentru a se întâlni cu Veronica Micle, locul rămânând şi astăzi o mărturie a iubirii lor şi un simbol al romantismului în Iaşi. În fiecare an, pe 15 iunie, bustul poetului ridicat în faţa Teiului este înconjurat de buchete de flori şi de zeci de coroane. Nu departe de bustul lui Eminescu, pe "Aleea Junimea", se află şi bustul din bronz al Veronicăi Micle şi ale membrilor Junimii: Ion Creangă, Ciprian Porumbescu, Costache Negruzzi şi al fostului primar din vechea perioadă ieşeană Nicolae Gane.
Citește pe Antena3.ro
