Este o vreme a tolerantei si iertarii

Pastile fiind asemuite cu un hotar care incheie o perioada de timp si deschide alta perioada, au devenit un moment de bilant pentru tot ceea ce s-a facut bine sau rau de-a lungul anului.

Triptic Rastignirea, secolul al XVI-lea

Strigatul peste sat, care se desfasura seara inspre Joimari sau in seara sambetei Pastilor, era un obicei inca viu la inceputul secolului al XX-lea in unele zone ale Transilvaniei. O nota aparte facea strigatul peste sat executat de Voevoda tiganilor. Obiceiul, consemnat in zona Clujului, da posibilitatea fiecarei fete sau fecior sa comunice Voevodei tiganilor abaterile ce le-a constatat de-a lungul Postului Mare.

In sambata Pastilor, dupa inserare, feciorii se strangeau in fata bisericii, iar Voevoda se urca, in sunetele puternice produse de clopot si toaca, in virful unui pom inalt. Voevoda incepea sa strige cu voce tare cele constatate: "Constantinu Nutului s-a imbatat la fagadau (carciuma) si si-a pierdut vreo haina in drum (...) sau ca Feronica lui Tanasa nu stie urzi, a jucat ori a mancat de dulce in post, a ramas cu canepa netoarsa (...)" (Marian, 1899, vol. II, p. 290). Se bateau din nou clopotele si toaca, dupa care Voevoda striga alta fata sau alt fecior. Era mare cinste pentru cel care scapa nestrigat in seara sambetei Pastilui si mare suparare, mai ales pentru o fata care s-a auzit strigata.

TOLERANTA. Spiritul de impacare intre oameni, de iertare a pricinilor, de ingaduinta fata de cei din jur se manifesta puternic in Saptamana Luminata. Buna intelegere se manifesta cu ocazia vizitelor ce le faceau cei mici la cei mari: copiii la parinti, nepotii la mosi, fratii si surorile mai mici la fratii si surorile mai mari, finii la nasi, ginerii la socri, cuscrii la cuscri, cumetrii la cumetri. Aceeasi atmosfera se prelungea si in relatiile extrafamiliale. Obiceiul consemnat in Bucovina este o copie a zilei de libertate acordata de romani slugilor, servitorilor si sclavilor cu ocazia Saturnaliilor. In Banat, servitorilor si ciobanilor li se faceau si unele cadouri, in special miei. (Marian, 1901, p. 132-133).

PURIFICAREA. Practicile de purificare din Saptamana Patimilor si in Saptamana Luminata cuprindeau, printre altele, luminatiile (rostogolirea rotii incendiate pe pantele dealurilor), fumegatiile, scaldatul si udatul cu apa.

Scaldatul era practicat mai ales de feciori si fete in dimineata zilei de Pasti, cand se sculau "pana a nu rasari soarele, se duceau, unul cate unul, la un rau sau la o alta apa din apropiere si in raul sau in apa respectiva se scaldau astfel ca nimeni sa nu-i vada cand, cum si unde s-au scaldat. Facand aceasta cred nu numai ca se curata de toate bolile si rautatile, de toate aruncaturile, facaturile si uraciunile, ci totodata si ca vor fi peste tot anul scutiti de orice boala si ca se vor face iuti, sprinteni, usori, harnici, sanatosi si iubiti" (Pamfile, 1916, p. 64). Udatul cu apa, atestat in Transilvania si Bucovina la inceputul secolului al XX-lea, avea, pe langa functia purificatoare, si rol fertilizator. Chiar o vraja care grabea maritisul fetelor.

ARMINDENI. Ziua dedicata zeului vegetatiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semanate, viilor si livezilor se numeste Armindeni, sarbatorit la 1 mai in Transilvania, Banat, Bucovina, Moldova, si la 23 aprilie (Sangiorz) in Muntenia si Oltenia. In Tara Lapusului el este celebrat la Rusalii. Obiceiurile specifice acestei zile sunt: impodobirea cu ramura verde, substitut al zeului vegetatiei, a stalpilor portilor si caselor, a intrarilor in adaposturile vitelor pentru protectia oamenilor si animalelor de spiritele malefice; implantarea in curtile caselor, in mijlocul satelor, la stanele oilor, in tarina a unei prajini inalte cu ramuri verzi in varf sau chiar a unui arbore intreg curatat pana spre varf de crengi si impodobit cu cununi de flori si spice de grau. In Moldova se organizau petreceri campenesti unde se manca miel fript si se bea vin rosu amestecat cu pelin pentru schimbarea sangelui si apararea oamenilor si vitelor de boli, in special de ciuma. Local, Armindeniul se considera inceput de vara si limita calendaristica pana cand se mai putea semana porumbul. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau implantarii Pomului de Mai a fost amalgamat cu traditia inspirata din episodul omorarii copiilor de catre Irod relatata in Noul Testament. Conform legendei, dupa ce Irod ar fi taiat o zi intreaga capetele copiilor, mergand din casa in casa, in speranta ca unul dintre ei ar putea fi Domnul Iisus, a pus seara, ca semn, o ramura verde la locuinta unde a ajuns si de unde urma sa inceapa a doua zi macelul. Dar, in timpul noptii, oamenii au pus ramuri verzi la toate casele, inseland pe Irod si salvand pe pruncul Iisus.

ADAPOSTUL SUFLETULUI ESTE DISTRUS RITUAL

Substitut ritual al divinitatii primordiale, oul este gatit cu maiestrie in Saptamana Patimilor pentru a fi jertfit fara crutare, prin lovire in cap, dupa slujba de Inviere a Mantuitorului Iisus. Fara sa stie, omul mileniului III practica un cult preistoric desfasurat solemn dupa un ritual prescris de traditie: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste violent capul oului sau de capul oului tinut in mana de partener in timp ce pronunta formula consacrata: - Hristos a inviat! - Adevarat a inviat! La inceput ouale se vopseau cu culori vegetale in galben, culoarea Soarelui pe bolta Cerului, si in rosu, culoarea discului solar la rasarit si apus. Ulterior, ouale au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de ingeri, cu un miel si apoi cu diferite motive artistice. Izvoare istorice si arheologice certe atesta, cu multe secole inainte de aparitia crestinismului, obiceiul de a se face cadou oua colorate la marile sarbatori sezoniere. Vechii persi isi daruiau oua de diferite culori, iar tinerii romani trimiteau oua vopsite in rosu impreuna cu alte cadouri la sarbatoarea zeului Ianus. Imaginea arhetipala a oului a fost preluata si de crestinism: oul, colorat si impodobit, este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata precum puiul de gaina iesit din oul spart. In graiul popular verbul a sparge a devenit sinonim cu sfarsitul sau moartea oricarui obiect sau fenomen personificat. Sinonimia dintre verbele "a muri" si "a se sparge" este deslusita de spartul ritual al oului la Pasti, dar si de spartul oalei de lut la inmormantare. Intrucat adaposturile privilegiate ale sufletului sunt fie lipsit de iesiri (oul), fie prevazute cu o singura gura (oala de lut), singura solutie pentru eliberarea acestuia este distrugerea violenta a salasului locuit: ciocnitul oului la Pasti, spargerea oalei la scoaterea mortului din casa. Paralelismul dintre oala si ou, adaposturi care trebuie sparte pentru eliberarea sufletului si om, este exprimat de zicalele romanesti omul e ca oul (plapand, expus mortii in orice moment) sau i s-a spart oala (sinonim cu verbul a muri).

Lucrarile ilustrate (icoanele) pot fi vazute in cadrul Galeriei de Arta Medievala Romaneasca a Muzeului National de Arta al Romaniei. Galeria este deschisa de miercuri pana duminica inclusiv, intre orele 10:00-18.00, iar incepand cu data de 1.05.2005 intre orele 11:00-19:00.