x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fenomenul Mangalia: Rețeta de succes a litoralului românesc

Fenomenul Mangalia: Rețeta de succes a litoralului românesc

de Diana Scarlat    |    26 Iul 2022   •   07:20
Fenomenul Mangalia: Rețeta de succes a litoralului românesc

Litoralul românesc are o nouă strategie, iar zona de sud a devenit mai importantă decât cea de nord. Mamaia a fost considerată mult timp cea mai atractivă stațiune de la malul mării, pentru România însă, anul acesta s-a întâmplat un fenomen fără precedent: „perla litoralului” e goală, iar stațiunile din sud sunt pline.

 

OMD Mangalia a făcut o adevărată revoluție, în weekend, scoțând turiștii în stradă pentru a manifesta.

În ultimii ani a fost intens criticat litoralul românesc, pentru „prețurile nesimțite”, serviciile proaste, dorința hotelierilor de a se îmbogăți rapid, cu tarife mult mai mari decât în alte destinații de vacanță care oferă mult mai mult, la un cost mult mai mic. Anul acesta, Organizația de Management al Destinației (OMD) Mangalia a dat lovitura de grație nordului litoralului, nu doar cu oamenii scoși în stradă pentru a manifesta de bucurie, ci mai ales cu un foarte bun raport calitate/preț. „Revoluția” la care au fost invitați turiștii din sudul litoralului, sâmbătă, 23 iulie, a fost un adevărat succes și a marcat un nou început pentru stațiunile care aparțin de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Mangalia. Dar și sfârșitul unei legende de peste cinci decenii, pentru stațiunea Mamaia. 

Invitație la bal, pe străzi

OMD Mangalia, împreună cu mediul de afaceri din zona Neptun – Olimp, a organizat, sâmbătă, 23 iulie, un eveniment estival inedit, conceput special pentru turiștii care se află în vacanță în stațiunile din sudul litoralului românesc. Tonul distracției s-a dat la ora 20.00, în fața restaurantului „Calul Bălan” din Neptun, de unde a pornit o caravană a veseliei, pe arterele principale din centrul stațiunii. Turiștii care au luat parte la eveniment s-au oprit la mai multe hoteluri și restaurante implicate în manifestarea estivală, unde li s-au oferit preparate culinare specifice fiecărui restaurant. S-a cântat și s-a dansat pe străzi, într-o atmosferă unică, marcându-se astfel o nouă epocă a litoralului românesc, unde prețurile nu mai sunt nesimțite, iar serviciile sunt ca în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Cel puțin așa promit hotelierii. 

Noua ofertă răspunde exact nevoilor turiștilor și e atuul pe care stațiunile din sud îl au acum, față de cele din nord, mai ales față de Mamaia. Și agențiile de turism au vândut foarte bine, în acest sezon estival, sudul litoralului, mulți spunând că ofertele au fost mai bune decât în destinațiile externe, din punctul de vedere al raportului calitate/preț. „Turiștii nu s-au lăsat intimidați de creșterile tarifelor la hoteluri, care sunt mult sub majorările de prețuri pentru combustibili, utilități sau bunuri de larg consum, adică cel mult cu 25% mai mari decât anul trecut, ceea ce e absolut suportabil pentru turiști. Atât noi, cât și hotelierii, ne concentrăm pe rulaj și pe creșterea numărului de turiști, străduindu-ne să păstrăm prețurile la un nivel decent și să creăm oferte speciale, atunci când se poate”, spune Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. Iar litoralul s-a vândut ca pâinea caldă, în această vară, acolo unde aceste oferte au existat, iar raportul calitate/preț a fost atractiv.

Problema parcărilor de la Mamaia

Constănțenii îl acuză pe primarul Virgil Chițac de proasta gestionare a turismului în Mamaia și Constanța, mai ales după ce parcarea de aproape 100 de lei pe zi ar fi gonit turiștii. Primarul a declarat că de fapt ar costa 17 lei un loc de parcare, dar asta i-a înfuriat și mai mult pe constănțeni, care au adus dovezi pentru a-i demonstra edilului că nici măcar nu știe ce probleme are în stațiunea numărul unu a României de până acum. Mai mult, Chițac a ieșit cu declarații despre sabotaj, săptămâna trecută, încercând să rezolve astfel problema stațiunii Mamaia, însă nu din cauza sabotajului - real, de altfel, în ultimii 30 de ani - au dispărut turiștii din Mamaia, ci din cauza tuturor celorlalte probleme nerezolvate în tot acest timp. Primarul de la Constanța a mai făcut o gafă, când a anunțat că parcarea va fi gratuită, dar nu și pe timpul nopții. Practic, pe lângă pachetul turistic, cine vrea să petreacă zece zile în stațiune mai are nevoie de 1.000 de lei doar pentru parcare.

Se adaugă prețurile pentru șezlonguri. Deși pornesc de la 25 de lei, în funcție de zona de pe plajă și de administrator, de mulți ani se fac glume pe seama porțiunilor unde închirierea șezlongului costă mai mult decât prețul din magazin, dacă turiștii ar vrea să cumpere câte unul pe zi. La 150 de lei pe zi, turiștii ar mai plăti 1.500 de lei doar pentru a sta la plajă într-un concediu de zece zile.

Mizeria, rechinii imobiliari și comerțul haotic sunt alte probleme care au dus într-un con de umbră nordul litoralului.

Oferta hotelierilor din sud

„Sudul litoralului, cu stațiunile lui, este proaspăt, verde, în plin proces de modernizare. Fiecare stațiune este o destinație de vacanță cu identitate propie, protejată de marile aglomerări urbane. Stațiunile Mangaliei reprezintă o destinație de vacanță în plină afirmare. Suntem în plin sezon, cu un grad de ocupare între 83 și 90%, în creștere zilnică, cele mai ocupate hoteluri fiind în Neptun-Olimp”, a explicat, pentru „Jurnalul”, Filip Dumitru, președinte OMD Mangalia. Nicolae Istrate, membru FPTR, spune că din analiza făcută de patronat reiese că până în prezent, vânzările sunt mai mari pe litoral, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deci scăderile despre care s-a vorbit la începutul sezonului estival nu sunt uniforme, pe tot litoralul. Acesta explică și de ce s-a ajuns în siruația actuală. „În ultimii opt ani, cele șapte stațiuni de interes național administrate de Municipiul Mangalia și-au recunoscut toate «păcatele» și au reconstruit turismul de la zero, ajungând astăzi pe un loc onorabil în «superligă», dacă ar fi să comparăm stațiunile cu echipele de fotbal. Zona Eforie o putem compara cu Echipa Steaua București, care a repornit tot de jos și în prezent se află în Liga a II-a. Din păcate, trebuie să compar Mamaia cu echipa Dinamo București, care a retrogradat în urma unui management defectuos, iar acum trebuie să o ia de la zero, cu un nou concept pentru turism, pentru a redeveni ce a fost”, explică Nicolae Istrate.

Hotelierii se plâng de sabotaj

Mulți dintre cei care au afaceri pe litoralul românesc se plâng, de mulți ani, de sabotaj, atât prin campanii de PR negativ care la fiecare început de sezon denigrează turismul românesc, dar și din partea instituțiilor statului. Cel mai recent scandal este cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Au mai fost scandaluri și în anii anteriori, dar recent s-a cerut demiterea președintelui ANPC, Horia Constantinescu, acuzat de mai mulți hotelieri, nu doar de pe litoral, de abuzuri fără precedent. Horia Constantinescu susține, pe de altă parte, că toți cei sancționați sunt vinovați și îl acuză pe nedrept. Una dintre luptele între mediul privat și autorități s-a dat săptămâna trecută, la Ministerul Turismului. După întâlnirea reprezentanților ANPC cu hotelierii, directorul general Paul Anghel a ieșit a declarat că nu mai sunt probleme în turism.

Consider că pentru 2024 câștigătoare va fi stațiunea care va reuși în anul 2023 să încheie contracte directe cu touroperatorii mari, recunoscuți pe plan internațional.

Nicolae Istrate, FPTR

×